DISTRIBUIȚI

Euro Vox Box
48 de ore în Estonia, pentru a discuta regiunea Mării Baltice și viitorul politicii de coeziune
– un editorial de Corina Crețu, comisar european pentru politică regională și urbană –

La mai puțin de o săptămână de la prezentarea propunerii Comisiei referitoare la viitoarea politică de coeziune, iată-mă în vizită la Tallinn, în perioada 4-5 iunie, cu ocazia Forumului pentru Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice, unde am avut posibilitatea de a explica propunerea menționată țărilor baltice.

Am avut întâlniri separate cu premierul eston Jüri Raatas, prim-ministrul leton Maris Kucinskis și cu șeful guvernului lituanian Saulius Skvernelis.

Fiecăruia dintre ei le-am explicat ce însemna propunerea noastră pentru țara pe care o reprezintă: mai puține reguli și mai simple, mai puțină birocrație, flexibilitate în adaptarea fondurilor la circumstanțe excepționale. Toate acestea înseamnă că toți cei ce sunt implicați în gestionarea de fonduri de coeziune în Estonia, Letonia și Lituania vor aprecia ca mult mai ușoară această gestiune decât în trecut. Iar în ceea ce mă privește, cu cât procedurile de utilizare a fondurilor europene sunt mai simple, cu atât crește probabilitatea ca orașele, regiunile, spitalele, școlile și companiile să le utilizeze, în beneficiul tuturor cetățenilor.

Am subliniat, de asemenea, nevoia unei adoptări rapide a cadrului financiar următor. Într-adevăr, un acord rapid înseamnă și un început rapid al noii perioade de finanțare, ceea ce va da beneficiarilor de fonduri europene posibilitatea de a se pregăti, planifica și finaliza proiecte în decursul următorilor 7 ani.

Am reiterat aceste mesaje și când m-am întâlnit cu membrii comisiei pentru afaceri financiare din Parlamentul eston, precum și la conferința privind viitorul cadru financiar multianual, așa-numitul CFM (adică perioada financiară în care se stabilesc plafoanele de cheltuieli anuale și pe tipuri de politici), ce a reunit sute de părți interesate din Estonia, implicate în gestionarea fondurilor noastre.

Regiunea Mării Baltice: lucrând împreună pentru a soluționa problemele comune

Am fost deosebit de bucuroasă să deschid Forumul Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice, ce a avut loc în frumoasa capitală estonă, Tallinn. Această regiune este cea mai veche și cea mai de succes dintre cele ce beneficiază de strategii macro-regionale, celelalte fiind regiunea Dunării, cea Alpină și cea Adriatică-Ioniană. Strategia aduce laolaltă 8 state membre UE cu o populație totală de 80 de milioane de locuitori, și anume: Estonia, Danemarca, Finlanda, Germania, Letonia, Lituania, Polonia și Suedia. De asemenea, ea promovează cooperarea cu țările din afara UE, cum ar fi Belarus, Islanda, Norvegia și Rusia, pentru acțiuni și proiecte de comun interes.

Am felicitat statele membre pentru realizările deosebite, obținute datorită eforturilor de a conlucra în varii domenii, de la protecția mediului și până la călătorii pe mare sigure. În ultima zi, am avut șansa de a fi martora acestor realizări de care vă vorbesc: am vizitat proiectul „BaltSe@nior” de la Universitatea din Tallinn. În cadrul lui, nouă țări din regiune și-au pus în comun resursele pentru a dezvolta tehnologii de înaltă performanță care să îmbunătățească calitatea vieții persoanelor vârstnice. Proiectul nu doar oferă asistența necesară celor aflați la vârsta a treia, ci și creează oportunități de afaceri pentru companiile locale și, astfel, noi locuri de muncă în regiune.

Este o situație în care toată lumea are de câștigat. Este genul de proiect care te face să fii mândru că ești EUropean!

Pagina de Facebook a comisarului european Corina Crețu

Contul de Twitter al comisarului european Corina Crețu