DISTRIBUIȚI

În data de 4 aprilie 2019, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” alături de U.S. Embassy Bucharest și American Councils for International Education organizează o serie de activități de voluntariat, în cadrul Proiectului 4/4 Pentru Prieteni, aflat anul acesta la cea de-a doua ediție. Proiectul 4/4 Pentru Prieteni celebrează la nivel național valorile voluntariatului și ale prieteniei, prin care ne unim forțele pentru a schimba ceva în bine în jurul nostru, oriunde ne-am afla în România. Ne oprim pentru puțin din rutina zilnică și facem ALTCEVA. Facem voluntariat în comunitatea noastră și donăm timp unor cauze nobile. Urmând modelul Statelor Unite ale Americii, care sărbătoresc în aprilie Luna Voluntarului, 4/4 Pentru Prieteni se dorește o recunoaștere a muncii voluntarilor în folosul semenilor lor.

Florina Diaconeasa
Sef Serviciu Relatii cu Publicul
Biblioteca V.A. Urechia Galati
tel. 0732.334661