DISTRIBUIȚI

Probabil că e ceva normal să fii mânat de curiozitate și să încerci măcar o dată să afli cărui om îi aparține cea mai mare avere de pe planetă. Dar te-ai întrebat vreodată care sunt cele mai bogate animale din lume?

Primul caz documentat al unei persoane care și-a lăsat averea unui animal a avut loc în Rusia, în secolul XIX. Maria Leontieva, o negustoare, a stipulat că 100.000 de ruble (o sumă însemnată la vremea aceea) urmau să-i revină câinelui său, Serko, după moartea ei.

În SUA, primul care a lăsat bani drept moștenire unui animal a fost Jonathan Jackson. În 1880, Jackson a lăsat dispoziții conform cărora trebuia construit un hotel pentru pisicile sale.

Începând cu anul 1923, în SUA este legal ca o persoană să lase bunuri drept moștenire bunuri sale.

1. Cele mai bogate animale: Câinele Trouble
Cele mai bogate animale

Terrierul maltez Trouble are o avere de 1.6 milioane de dolari. Ar fi avut și mai mulți bani, dacă nu și-ar fi băgat „coada” rudele fostului său proprietar.

Proprietarul câinelui a fost milionara Leona Helmsley (investitoare în domeniul imobiliar), care i-a lăsat lui Trouble 12 milioane de dolari atunci când a murit, în 2007.

Moștenirea lui Trouble s-a redus, după ce nepoții lui Helmsley (pe care ea îi dezmoștenise) au atacat testamentul. Biroul Procurorului General din New York a scăzut suma care îi revenea câinelui, deoarece s-a considerat că Helmsley era labilă psihic atunci când s-a decis să îi lase banii câinelui ei.

Helmsley fusese poreclita „Regina cea rea” și se știa că își urăște nepoții. Astfel, nu puteau exista îndoieli că femeia chiar intenționase să lase banii câinelui său.

Mulțumită banilor, Trouble și-a trăit restul vieții în lux în Florida, ajutat de Clark Lekic, managerul general al Hotelului Helmsley Sandcastle. Trouble a murit la vârsta de 12 ani.

2. Cele mai bogate animale: Câinii Star-Trek
Cele mai bogate animale

Majel Barret-Roddenberry a fost văduva lui Gene Roddenberry, creatorul serialului de mare succes Star Trek. Când a murit, în 2008, femeia a lăsat câinilor ei o avere de 4 milioane de dolari.

Un milion i-a fost dăruit angajatei ei, Reinalda Estupinian. Animalele i-au fost încredințate lui Estupinian.

Barret-Roddenberry credea că aceasta avusese grijă de animale în mod corespunzător și chiar mai bine decât Roddenberry, de-a lungul anilor.

3. Cele mai bogate animale: Găina Gigoo
Cele mai bogate animale

Gigoo este cea mai bogată găină din lume, având o avere de 15 milioane de dolari. Averea i-a fost lăsată moștenire de către patronul de editură Miles Blackwell.

După ce soția lui a murit, Blacwell nu a dorit să ofere bani niciunei rude, așa că s-a decis să îi lase găinii sale preferate.

4. Cele mai bogate animale: Motanul Tommaso
Cele mai bogate animale

După ce a fost salvat de milionara Maria Assunta, Tomasso a avut un impact major asupra ultimilor ani din viața femeii. Așa că Assunta i-a lăsat moștenire averea ei de 13 milioane de dolari.

Astfel, Tommaso a devenit motanul care ocupă locul al treilea printre cele mai bogate pisici din lume.

5. Cele mai bogate animale: Patrupedele lui Oprah Winfrey
Cele mai bogate animale

Oprah Winfrey este o mare iubitoare de animale și se îngrijește de numeroase specimene. Dacă acestea vor trăi mai mult decât ea, vedeta TV din SUA a stipulat că 30 de milioane de dolari din averea ei uriașă vor fi alocați pentru îngrijirea acestor animale.

Oprah are cinci câini și alte animale care vor beneficia de pe urma banilor ei.

6. Cele mai bogate animale: Pisica Blackie
Cele mai bogate animale

Cea mai bogată pisică din lume este Blackie, cu o avere de aproximativ 12.5 de milioane de dolari. Pisica a moștenit averea atunci când proprietarul ei, Ben Rea, i-a lăsat acești bani.

Rea i-a lăsat pisicii chiar toți banii săi. A refuzat să lase ceva rudelor, fiindcă se înstrăinase de ele de-a lungul anilor.

Fiind un om retras, Rea și-a găsit un prieten excelent în „persoana” acestei pisici. Rea a vrut să se asigure că animalul avea să-și trăiască restul vieții într-un confort deplin.

7. Cele mai bogate animale: Cimpanzeul Kalu
Cele mai bogate animale

Kalu este un cimpanzeu care duce o viață luxoasă alături de femeia care l-a salvat în 1985, Patricia O’Neal. Aceasta este fiica contesei de Kenmore.

O’Neal a găsit cimpanzeul legat de un copac, în fața consulatului Argentinei, în Zair, o țară răvășită de război. Dacă va trăi mai mult decât proprietara ei, Kalu va continua să ducă o viață de invidiat, dat fiind faptul că O’Neal și-a schimbat testamentul în anul 2000.

Femeia s-a asigurat că cimpanzeul va moșteni casa ei din Cape Town, Africa de Sud, care valorează aproximativ 80 de milioane de dolari. Singurul obstacol pentru Kalu ar putea fi soțul Patriciei, fostul înotător australian Frank O’Neal.

Patricia și-a schimbat testamentul când Frank nu era de față, fiind plecat pentru a lua parte la Jocurile Olimpice din Sydney din anul 2000. Acest lucru arată faptul că Patricia știa că Frank ar fi protestat dacă i-ar fi cunoscut intențiile.

8. Cele mai bogate animale: Câinele Gunther al IV-lea
Cele mai bogate animale

Gunther este un ciobănesc german care are o avere de aproximativ 200 de milioane de dolari. Câinele a moștenit banii de la tatăl său, Gunther al III-lea, care moștenise 124 de milioane de dolari în 1992 de la fostul său proprietar, Karlotta Liebenstein.

Când Gunther al III-lea a murit, averea sa, care crescuse considerabil de-a lungul anilor, i-a revenit fiului său. Reprezantanții lui Gunther al IV-lea i-au folosit banii pentru a cumpăra fosta vilă a Madonnei din Miami, proprietăți în Bahamas, Germania și Italia, un BMW și pentru a-i angaja un bucătar personal, pe lângă numărul mare de servitori.

Mass-media au speculat că, deși Gunther al III-lea primise într-adevăr averea de la Liebenstein, moștenirea lui Gunther al IV-lea este, de fapt, doar o strategie publicitară elaborată, desfășurată de cei ce îngrijesc câinele.

Totuși, există o firmă în Bahamas care se ocupă de finanțele câinelui, ceea ce sugerează că povestea moștenirii este, totuși, adevărată. Asta înseamnă că Gunther al IV-lea este cel mai bogat câine din lume.

Oricum ar sta lucrurile, Gunther al IV-lea trăiește ca și cum ar fi cel mai bogat câine din lume, fie că acest lucru este adevărat sau nu din punct de vedere oficial.

La o primă vedere, pare excentric sau de-a dreptul nebunesc să lași averea unui animal. Mai ales dacă luăm în considerare oamenii și cauzele numeroase din jurul lumii care ar avea mare nevoie de ajutorul și de oportunitățile pe care le deschid banii.

Însă, când te gândești cât de multe oferă animalele oamenilor – prietenie, bucurie și dragoste necondiționată – începi parcă să îi înțelegi pe cei care aleg să le lase banii moștenire acestor ființe.