DISTRIBUIȚI

La data de 05 martie a.c., în jurul orei 18.00, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Galați, a condus autoturismul pe strada Drumul de Centură, din localitate, și în apropiere de intersecția cu strada Oltului a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-o altă mașină care circula în fața sa, pe aceeași direcție de mers.
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto al celui de-al doilea autoturism, un bărbat de 64 de ani, și a unei femei de 60 de ani, pasageră în acesta. Victimele nu au necesitat internarea în spital.
Șoferul vinovat de producerea accidentului a fost testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracținii de vătămare corporală din culpă.