DISTRIBUIȚI

Îți scriu acest email după ce am stat de vorbă cu un medic specializat în terapie intensivă, membru Declic. Am hotărât să trimitem acest apel la întreaga comunitate, căci medicii chiar au nevoie de ajutorul nostru.

Fiecare comunitate locală este acum mai mult sau mai puțin pe cont propriu. Dotările pentru terapie intensivă promise de stat nu vor veni probabil în timp util. Și mai grav, cu câteva excepții, întârzie aprovizionarea cu echipamente de protecție pentru personalul medical și tehnic din spitale.

Am pregătit un set de resurse care ajută comunitățile locale să lucreze împreună și să asigure ele, prin mică producție și achiziție locală, o parte din materialele de care au nevoie spitalele.

E vital să ne susținem medicii, asistenții și tot personalul medical. Altfel, în scurt timp, riscăm să nu mai fie nimeni care să ne îngrijească familia și prietenii.

Te rugăm să citești lista de mai jos. Dacă ai cumva posibilitatea să cumperi materiale sau să faci mică producție de viziere, spre exemplu, nu mai sta pe gânduri. În aceste vremuri ne avem doar unii pe alții și ajutorul fiecăruia e neprețuit.

🏥😷Lista materialelor de care au nevoie cadrele medicale.
Hai să dăm prioritate dotării secțiilor de terapie intensivă, camerelor de urgență și maternităților:

• Halate de unică folosință
Dacă ai atelier sau fabrică de mobilă, poate îți poți readapta producția precum cei de la Mobila Dalin care au început să facă halate de unică folosință la Reghin.

• Combinezoane
Acestea sunt de obicei realizate dintr-un material impermeabil numit TYVEK și e obligatoriu să aibă glugă, elastic la mâini, picioare și talie. Dar se pot produce și din TNT, un alt material impermeabil. Dacă ai un atelier de croitorie sau făbricuță de textile, poți urma exemplul celor de la Intex și Marecom care s-au pus pe cusut combinezoane în Bistrița Năsăud.

• Viziere
Vizierele sunt la mare căutare. Iar dacă ai un atelier de producție publicitară poți face și tu așa cum a făcut Radu din Cluj. Plăcile rigide/flexibile de PET, din termoplastic (APET) și copolister (PET-G) sunt cele mai bune pentru că nu se aburesc. Mai poți folosi și Clear PVC sheet/roll (flexibil), PP clear sheet (flexibil, nu se termoformeaza), PC clear film (flexibil), EVA FOAM, Velcro, dar la aceste materiale există riscul ca vizierele să se aburească la folosire. Dacă ai o imprimantă 3D poți face viziere după acest model 3D Prusa Research. Un alt prototip pentru producție e aici. Alternativ se pot face și manual, din pet.

• Ochelari de protecție reutilizabili, cu vizor panoramic din policarbonat cu protecție laterală integrată și elastic, care să poată fi purtați peste ochelarii de vedere

• Măști FFP2 și FFP3
Dacă ai un atelier de croitorie sau știi pe cineva care are, poți face măști confecționate în straturi, care să aibă un filtru hepa în interior.

• Bonete chirurgicale de unică folosință, tip cagulă, cu elastic de jur împrejur (din material Rayon+Vinil)

• Dezinfectant pentru suprafețe și pentru mâini
Organizația Mondială a Sănătății a făcut publică rețeta de dezinfectant. Cosmin din Cluj a respectat întru-totul formula și făcut-o și el. Vezi și tu dacă îi poți urma exemplul. Între timp și Farmec a anunțat că două noi tipuri de dezinfectant au intrat pe linia de producție.

• Mănuși chirurgicale, mânuși de unică folosință de mărimi variate

• Botoșei care ți-au rămas nefolosiți dacă lucrezi la o sală de fitness, grădiniță, cabinete medicale închise în această perioadă

• Ventilatoare
Ventilatoarele mecanice sunt esențiale, dar din păcate spitalele nu au suficiente. Italienii de la Isinnova au făcut un prototip folosind o imprimantă 3D și măști de la Decathlon.

• Circuite de aspirație (pentru secțiile de terapie intensivă, acolo unde ajung cazurile cele mai grave de Covid-19)

• Filtre HEPA (filtre pentru ventilatoarele din secțiile de terapie intensivă)

• Circuite pentru oxigenare nazală cu flux înalt

• Lampă ultraviolete pentru dezinfectarea încăperilor
Aceste lămpi le găsești în magazinele de tehnică medicală din oraș sau online în magazine ca cel de aici.

• Covorașe antibacteriene
Aceste covorașe adezive sunt antibacteriene, fabricate din folie de polietilenă. Se pot monta ușor la intrările în spitale.

Alte materiale foarte importante pe care poți să le donezi spitalelor: săpun lichid (aici e de ex un bidon la 5 l), șervețele dezinfectante, role de hârtie, hârtie igienică, apă, lenjerie de pat de unică folosință, saci menajeri

🆘 Sunt multe feluri în care poți să ajuți, pe lângă asigurarea materialelor de protecție. Iată câteva dintre ele:

• Să oferi cazare pentru medicii, asistentele și personalul medical și tehnic din linia întâi, așa cum a făcut de exemplu Ștefan Mandachi în Suceava.
• Să donezi sânge deoarece se termină rezervele. Recent, Centrul Regional de Transfuzie din Cluj a spus că cererile sunt uriașe, iar donatorii mai puțini ca niciodată.
• Să donezi sau să pregătești meniuri zilnice pentru cadre medicale. De exemplu, Red Angus Steakhouse oferă gratuit masă unui număr de 600 de cadre medicale de la spitalele din Capitală. La fel o fac și Zen Cuisine în Cluj și Kane New Romanian Cuisine în București.
• Să te îngrijești de familiile cadrelor medicale din spitale și personalului SMURD. Tzitzi-poc oferă acces gratuit la toate Atelierele de joacă (online) pentru copiii celor care tratează Covid-19.
⭕ Dacă poți să ajuți cu donații în produse, e bine să știi că DSP centralizează oficial nevoile medicilor, iar Crucea Roșie are filiale aproape peste tot în țară. Alternativ, donațiile pot fi duse direct la spitale, cu programare prealabilă prin telefon. De asemenea, Entreprenation te poate ghida dacă ai o firmă, iar pe Ajutor Coronavirus găsești multe din grupurile locale active.

Împreună vom trece și peste acestă mare criză,
Roxana, Ana, Anduța, Antoniu, Cătălina, Dan, Denisa, Lumi, Olga, Silvia și Tudor

PS: Imboldul nostru de a ajuta nu înlocuiește apelul autorităților publice la autoizolare și carantină. În această perioadă, orice gest – de la a merge la cumpărături până la a merge la spitalele din oraș pentru a dona materiale, se va face doar pe propria răspundere. Siguranța proprie primează, iar dacă vă aflați într-un grup de risc, vă rugăm insistent să faceți abstracție de acest email. Ajutați mai mult dacă stați în casă.