DISTRIBUIȚI

Alergătorii care au participat duminică, 13 septembrie, la SemiMaratonul Galaţi 2015 au reuşit să colecteze peste 15.000 de lei pentru ONG-urile cărora le-au susţinut cauza, arată un prim bilanţ al evenimentului sportiv și caritabil. A doua ediţie a SemiMaratonului Galați, desfăşurată duminică, 13 septembrie 2015, pe Faleza Dunării, a reunit la start aproximativ 250 de alergători la toate cele patru probe din cadrul evenimentului: semimaraton (21 km), ștafetă (3×7 km), cros (7 km) şi cursa populară (3 km). Din numărul total de participanţi, 62 au înfruntat extenuantul semimaraton. Primii trei clasaţi au fost: Ştefan Popa (01:20:58), Marian Sandu Iulian (01:26:57) şi Florin Mârza (01:26:58). Toate rezultatele sunt afișate pe site-ul www.trackmyrace.com/running/event-zone/event/semimaraton-galati. Plătind taxele de înscriere (de 70 lei pentru semimaraton, 50 de lei/persoană pentru ştafetă, 50 lei pentru cros şi 30 de lei pentru cursa populară) sau atrăgând sponsorizări, alergătorii au sprijinit proiectele unor organizaţii nonguvernamentale locale. Cauzele propuse de ONG-uri pot fi studiate pe platforma semimaraton.fundatiacomunitaragalati.ro. “În total, SemiMaratonul Galaţi 2015 a generat peste 15.000 de lei pentru proiectele propuse de ONG-uri, reiese din primul bilanţ. În următoarele zile, după ce vom contabiliza şi sumele colectate astăzi, în ziua evenimentului, vom şti suma totală care va fi direcţionată către ONG-uri. Din această sumă, noi, organizatorii SemiMaratonului Galaţi, reţinem 10%, conform convenţiei”, declară Cristi Ochiu, de la Grupul de iniţiativă pentru înfiinţarea Fundaţiei Comunitare Galaţi. “Le mulţumim pentru încredere tuturor participanţilor, fie ei ONG-uri, alergători sau sponsori”, adaugă Ochiu. Mulțumită partenerilor evenimentului, alergătorilor le-au fost oferite cupe și medalii, dar și premii în bani sau în produse. Astfel, primii clasaţi la categoriile semimaraton, ştafetă şi cros, precum și patru dintre alegătorii cursei populare au primit câte o tabletă oferită de RCS&RDS. Au mai oferit premii AVON (produse cosmetice), EliteGym (abonamente la sală), InterBeauty (abonamente la salon), Radio Bună Ziua Galați (tricouri) și ETC Trucks – partener IVECO (premii în bani). Valoarea totală a premiilor oferite a fost de 9.000 de lei. Sponsorii şi partenerii SemiMaratonului Galaţi au fost: RCS&RDS, EliteGym, ETC Trucks – partener IVECO, Selgros, InterBeauty, NewYork Crew, Dynamic Selling Group, AVON, IQBox, Viața Liberă, Revista Explore*, intrenoifievorba.ro, www.gabrielursan.ro. Mulțumiri speciale le sunt adresate autorităților locale: Primăria Municipiului Galați, Serviciul Public Ecosal, Poliția Rutieră, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Asociaţia Judeţeană de Atletism, precum şi ONG-urilor UVSAR şi Asociaţia Education&Support Sphere. Prima ediție a SemiMaratonului Galați, desfășurată pe 12 octombrie 2014, a reunit 300 de participanți, care au alergat pentru 11 cauze propuse de 10 ONG-uri locale, adunând în total puțin peste 20.000 de lei.