DISTRIBUIȚI

„Pricina de căpetenie a răspândirii molimelor e murdăria”21 iulie 1919: Generalul Eremia Grigorescu moare de gripă, „o moarte atât de stupidă”Cercetătorii britanici existau încă din 1919. Bonus: măsuri de „poliție energice” contra celor care scuipă în publicLipsa și scumpetea medicamentelor. Farmaciștii se plâng și ei1919: Opoziția cere anularea alegerilor organizate în timpul stării de asediu
Capitala duce lipsă de medicamente, în plină criză sanitară care se suprapune peste una politică, cauzată de organizarea alegerilor parlamentare în timpul decretării stării de asediu. În presă apar relatări despre fraude electorale comise de liberali iar Opoziția cere anularea alegerilor. În paralel, „bolile se întind” iar proprietarii de hanuri și restaurante sunt amenințați cu închiderea afacerilor dacă nu respectă măsurile impuse de guvern referitoare la „declararea boalelor molipsitoare”. Așa arată tabloul României anului 1919, în plină pandemie de gripă spaniolă, conform relatărilor din „Universul”, cel mai popular și citit ziar al vremii.
Știrile și comentariile din presa vremii surprind un tablou asemănător până în cele mai surprinzătoare detalii cu situația de acum din România aflată, la 100 de ani distanță, în plină pandemie de COVID-19.
„Pricina de căpetenie a răspândirii molimelor e murdăria”
„S’au ivit numeroase noui cazuri de boli molipsitoare, cari fac ravagii din cauză că nu se desinfectează lucrurile cari au venit în contact cu bolnavii”, se arată într-o știre publicată în septembrie 1919 de „Universul”, cu titlul „Bolile se întind”, în plin val al pandemiei de gripă spaniolă care lovise deja România.
Aflăm, cu această ocazie, preocupările unui „inspector comunal foarte îngrijat” de faptul că greva grăjdarilor și vizitiilor din Capitală crea o problemă sanitară majoră, deoarece „nu are cine conduce în oraș etuvele de desinfectare”.
Ziarul „Universul”, septembrie 1919. Foto: Digi24.ro
„Căldura mare, mormane de gunoi, domnule primar și, credem că a’ți auzit și d-voastră că pricina de căpetenie a răspândirii molimelor e murdăria…”, se arăta în materialul publicat în „Universul”.
În paralel, speculanții din industria HoReCA le făceau viața grea consumatorilor bucureșteni. La „Carul cu bere”, o salată de boeuf conținea două-trei măsline, ceva muștar și costa 5 lei.
„După fixarea nouilor prețuri, salata costă 4 lei: măslinele și muștarul se aduc pe o farfurie aparte cu prețul de 1 leu, ceeace face exact vechiul preț: 5 lei porția”.
Dintr-o altă știre aflăm despre „Declararea boalelor molipsitoare”, un soi de ghid informativ al epocii prin care autoritățile arătau cine și cum să facă raportarea de noi cazuri de îmbolnăviri „spre a putea lua măsuri urgente de izolare, desinfecție, deparasitare, vaccinare, revaccinare etc.”
Universul, 5 iulie 1919. Foto: Digi24.ro
În anul 1919, singurele metode prin care o persoană putea informa „serviciul sanitar” (echivalentul DSP-ului de acum) asupra unui caz nou de „boală molipsitoare” erau să anunțe „direct sau printr’o carte poștală scutită de taxă”.
„Se atrage atențiunea că neîndeplinirea cu știință a acestei declarații aduce după sine pedepse (închiderea localurilor, stabilimentelor, internatelor, hotelurilor, amenzi și darea în judecată”
Concomitent, viața își continua cursul. În București, în aceeași perioadă erau la mare căutare conductorii mecanici, lucrătoarele „bune jupiere și corsagiere”, precum și vânzătorii „rutinați în coloniale” (se admit și domnișoare).
Anunțuri „Universul”, 5 iulie 1919
21 iulie 1919: Generalul Eremia Grigorescu moare de gripă, „o moarte atât de stupidă”
Una din personalitățile marcante ale vremii care a murit de gripă spaniolă, în iulie 1919, a fost însuși generalul Eremia Grigorescu, eroul de la Oituz și Mărășești.
Conform presei vremii, Eremia Grigorescu a decedat „în urma unor complicațiuni de gripă infecțioasă de care bravul general suferea de două luni”.
„Universul”, 21 iulie 1919
„A trebuit să moară de o moarte atât de stupidă acel pe care moartea eroilor l’a pândit, în fiecare clipă, pe câmpurile de glorie”, se arată în știrea din „Universul”.
Cercetătorii britanici existau încă din 1919. Bonus: măsuri de „poliție energice” contra celor care scuipă în public
Nu, alcoolul nu ajută nici la profilaxia și nici la tratamentul gripei, după cum afirmau răspicat, încă din 1919, savanții englezi ai institutului de igienă din Londra în articolul „Iarăși Gripa”, publicat în ediția „Universul” din 7 martie.
Anunțul pare a veni în combaterea unei veritabile „epidemii de fake-news” avant la lettre, răspândită în epocă, referitoare la zvonurile legate de faptul că gripa poate fi vindecată cu alcool.
„Universul”, 7 martie 1919. Foto: Digi24.ro
Știri false similare aveau să apară 101 ani mai târziu, în primăvara anului 2020, când reprezentanții OMS au fost nevoiți să dezmintă oficial mai multe mituri referitoare la tratamentele-minune pentru COVID-19, inclusiv alcoolul.
De remarcat faptul că în 1919 se cereau „măsuri de poliție energice contra persoanelor cari scuipă în public, cari tușesc și strănută fără o batistă la gură”.
Foto: Digi24.ro
Ca metode principale de profilaxie se recomandau „spălături simple pentru curățenia gurei, dinților și mâinilor” și continua aerisire a încăperilor.
Terifianta arenă a trecutului mai conține, la paginile de fapt divers, detalii înfricoșătoare despre crime, accidente ori sinucideri cumplite.
Paginile de mică publicitate sunt și ele pline de reclame la cafenele și terase îmbietoare care promit atmosfere cu muzici încântătoare, prezențe agreabile, conversațiune.
Undeva, cândva prin luna august, s-a pierdut un portofel.
„Universul”, august 1919. Foto: Digi24.ro
Lipsa și scumpetea medicamentelor. Farmaciștii se plâng și ei
Cetățenii anului 1919 se plângeau de faptul că, în plină pandemie, „medicamentele s-au scumpit enorm”, în special cele de pe rețetă și că, în al doilea rând, „lipsesc foarte multe substanțe”.
„Universul”, 19 iulie 1919. Foto: Digi24.ro
„Iată atâtea chestiuni la cari direcția serviciului sanitar trebuie să se gândească, luând măsurile cuvenite și făcând intervențiile capabile să remedieze o stare de lucruri de care, mai ales pe vreme de epidemii și scumpete enormă, publicul se resimte mult”, se arată în știrea publicată în „Universul”.
Tabloul este asemănător cu situația de acum, la un secol distanță, când pandemia de COVID-19 a provocat, prin ricoșeu, o inexplicabilă criză de medicamente.
Instituțiile de forță semnalează că sunt prezente la datorie. Din Ploiești aflăm despre confiscarea „de la țiganii din cătunul Mimiu a numeroase arme, munițiuni și efecte militare”, în urma unei minuțioase percheziții făcute de militari și agenții Siguranței în zonă.
„Universul”, 24 septembrie 1919. Foto: Digi24.ro
1919: Opoziția cere anularea alegerilor organizate în timpul stării de asediu
Criza sanitară s-a suprapus și în acea perioadă peste o criză politică, multiplicată de situația economică dificilă de după Primul Război Mondial.
Partidul Socialist, Liga Poporului condusă de generalul Alexandru Averescu, precum şi Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu nu au participat la aceste alegeri, invocând faptul că guvernul men¬ţi¬ne starea de asediu şi cenzura.
Alegerile parlamentare din noiembrie 1919 s-au desfășurat sub stare de asediu, proclamată prin decret regal în 1916, odată cu intrarea României în război, decizie reînnoită printr-un alt decret din 1918.
Sub acest pretext, mai multe partide din Opoziție, inclusiv Liga Poporului condusă de viitorul mareșal Alexandru Averescu, au boicotat alegerile, pe motiv că guvernul menține starea de asediu și cenzura și au îndemnat la boicotarea lor și de către populație.
„Universul”, 15 noiembrie 1919. Foto: Digi24.ro
Cu toate acestea, marea surpriză a alegerilor de la acea vreme a fost că liberalii, deși aflați la guvernare, nu au reușit să obțină majoritatea parlamentară.
În ciuda acestui lucru, Opoziția a cerut anularea alegerilor.
O altă știre din aceeași perioadă relatează despre „chestia validărilor”, referitoare la o decizie definitivă a instanței de a invalida „întreaga listă liberală aleasă la Iași, pe motiv că unii alegători au votat de două ori”.
„Universul”, noiembrie 1919. Foto: Digi24.ro
De asemenea, intenția guvernului de a mări salariile, în plină criză economică era privită drept „o mare primejdie”.
Guvernul liberal era pus „în fața unui considerabil număr de probleme a căror rezolvare cere o desăvârșită urgență”.
Ziarul „Universul” critică autoritățile pentru modul în care au gestionat aceste probleme: „…este cu desăvârșire posibil ca acei cari sunt puși să prezideze România de astăzi să facă dovadă nu numai de reală solicitudine pentru nevoile mulțimei – solicitiudine care fără supărare, până acum nu s’a văzut”.
„Universul”, 5 ianuarie 1919. Foto: Digi24.ro
Acum un secol, în 1918, imediat după Primul Război Mondial, peste 50 de milioane de oameni au fost infectați cu virusul așa numitei „gripe spaniole”.
Primul caz de gripă raportat oficial în ceea ce avea să fie cunoscută sub denumirea de pandemie de gripă spanolă a fost pe 11 martie 1918. Conform diverselor estimări, gripa a ucis în total între 20 și 100 de milioane de oameni.
Pandemia a durat din ianuarie 1918 până în decembrie 1920.
Comisia Europeană emite primele obligațiuni cu impact social în cadrul Instrumentului SURE al UE
Comisia Europeană a emis o obligațiune inaugurală cu impact social în valoare de 17 miliarde EUR în cadrul Instrumentului SURE al UE pentru a contribui la protejarea locurilor de muncă și la menținerea nivelului de ocupare a forței de muncă. Emisiunea a constat în două obligațiuni, suma de 10 miliarde EUR fiind exigibilă pentru rambursare în octombrie 2030, iar suma de 7 miliarde EUR fiind exigibilă pentru rambursare în 2040. A existat un interes foarte puternic din partea investitorilor în ceea ce privește acest instrument cu rating ridicat, iar obligațiunile au fost supralicitate de peste 13 ori mai mult, ceea ce a dus la crearea unor condiții avantajoase în materie de stabilire a prețurilor pentru ambele obligațiuni.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Pentru prima dată în istorie, Comisia emite obligațiuni cu impact social pe piață, pentru a atrage fonduri care vor contribui la menținerea lucrătorilor încadrați în muncă. Acest demers fără precedent este pe măsura perioadei ieșite din comun pe care o trăim. Nu precupețim niciun efort pentru a proteja mijloacele de subzistență în Europa. Mă bucur că țările grav afectate de criză vor primi rapid sprijin în cadrul Instrumentului SURE.”
Comisarul european Johannes Hahn, responsabil cu bugetul și administrația, a declarat: „Grație acestei operațiuni, Comisia Europeană a făcut un prim pas în direcția asumării unui rol de lider pe piețele mondiale de pasive. Interesul puternic al investitorilor și condițiile favorabile de care s-a bucurat emisiunea de obligațiuni sunt încă o dovadă a interesului deosebit pentru obligațiunile UE. Caracterul social al emisiunii de obligațiuni a contribuit la atragerea investitorilor care doresc să ajute statele membre ale UE să sprijine ocuparea forței de muncă în aceste vremuri dificile.”
Ambele obligațiuni au fost emise în condiții atractive, reflectând nivelul ridicat al interesului suscitat. Prețul obligațiunii pe 10 ani a fost fixat la 3 puncte de bază peste ratele de swap intermediare. Prețul obligațiunii pe 20 ani a fost fixat la 14 puncte de bază peste ratele de swap intermediare. Primele finale de emisiune nouă au fost estimate la 1 punct de bază pentru tranșa pe 10 ani și, respectiv, la 2 puncte de bază pentru tranșa pe 20 de ani, ambele valori fiind extrem de limitate, având în vedere cantitățile imprimate.
Este vorba de condiții de tarifare atractive pentru cea mai mare emisiune de obligațiuni efectuată de Comisie până în momentul de față și de un început promițător al programului SURE. Condițiile în care Comisia contractează împrumuturi sunt transferate direct statelor membre care beneficiază de respectivele împrumuturi. (Găsiți aici mai multe detalii privind stabilirea prețului tranzacției).
Băncile care au sprijinit Comisia Europeană la efectuarea acestei tranzacții („coordonatorii comuni ai emisiunii” – joint bookrunners) au fost Barclays (IRL), BNP Paribas, Deutsche Bank, Nomura și UniCredit.
Fondurile atrase vor fi transferate statelor membre beneficiare sub formă de împrumuturi, pentru a le ajuta să acopere costurile legate în mod direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a unor măsuri similare, puse în aplicare ca răspuns la pandemie.
În acest context, Comisia a anunțat la începutul acestei luni că va emite, sub formă de obligațiuni cu impact social, suma integrală a obligațiunilor în cadrul Instrumentului SURE al UE, care poate atinge până la 100 de miliarde EUR, și a adoptat Cadrul privind obligațiunile cu impact socialCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, care a făcut obiectul unei evaluări independente.

Informații generale privind Instrumentul SURE
Până în prezent, s-a decis că 17 state membre vor primi sprijin financiarCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• în cadrul Instrumentului SURE, fondurile fiind menite să contribuie la protejarea locurilor de muncă și a persoanelor încadrate în muncă. Sprijinul financiar va fi oferit sub formă de împrumuturi acordate de UE în condiții avantajoase statelor membre.
Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să acopere costurile legate în mod direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare, puse în aplicare ca răspuns la pandemie, în special pentru lucrătorii independenți. De asemenea, Instrumentul SURE ar putea finanța unele măsuri legate de sănătate, în special la locul de muncă, ce sunt menite să asigure revenirea în condiții de siguranță la o activitate economică normală.
Statele membre încă mai pot depune cereri oficiale pentru a beneficia de sprijinul acordat în cadrul Instrumentului SURE. Acesta are o capacitate financiară globală de până la 100 de miliarde EUR, fiind menit să contribuie la protejarea locurilor de muncă și a lucrătorilor afectați de pandemie. Comisia a propus deja unui număr de 17 state membre un sprijin financiar în valoare de 87,8 miliarde EUR în cadrul Instrumentului SURE.
Informații generale privind împrumuturile contractate de UE
• UE a fost instituită prin Tratatul de la Roma în 1957 și, în calitate de emitent, are o pondere de risc de 0 % (Basel III). Împrumuturile contractate de UE reprezintă obligațiuni directe și necondiționate ale UE, garantate de statele membre ale UE prin bugetul UE. Tratatul UE îi conferă Comisiei Europene competența de a contracta împrumuturi pe piețele internaționale de capital, în numele Uniunii Europene.
• UE contractează împrumuturi exclusiv în euro pentru a le acorda debitorilor suverani împrumuturi din fonduri atrase în euro. În prezent, UE gestionează patru programe de împrumut: Mecanismul european de stabilizare financiară („MESF”), mecanismul de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre, asistența macrofinanciară („AMF”) și Instrumentul european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE), care a fost adoptat de Consiliu la 19 mai 2020.
• Obligațiunile emise de UE în cadrul SURE vor beneficia de eticheta „obligațiuni cu impact social”.
Comisia inaugurează Centrul de cunoștințe pentru a inversa pierderea biodiversității și a proteja ecosistemele Europei
În cadrul Săptămânii verzi a UE(link is external)Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, aflată în desfășurare, Comisia Europeană inaugurează un nou Centru de cunoștințe privind biodiversitateaCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••: un ghișeu unic pentru dovezi științifice în vederea refacerii și protejării ecosistemelor naturale care ne oferă hrană, medicamente, materiale, recreere și bunăstare.
Centrul de cunoștințe va pune la dispoziția publicului cele mai recente cunoștințe despre biodiversitate, pentru a spori impactul politicilor UE. Centrul va contribui, de asemenea, la monitorizarea punerii în aplicare a Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, care urmărește să aducă biodiversitatea Europei pe o traiectorie de redresare până la sfârșitul acestui deceniu.
Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: „Numai ceea ce este cuantificat se concretizează. Dacă vrem să respectăm Strategia UE privind biodiversitatea, trebuie să conectăm mai bine toate punctele, iar pentru aceasta avem nevoie de date fiabile, fie că este vorba despre starea polenizatorilor, impactul pesticidelor asupra mediului, valoarea naturii pentru companii sau despre justificarea economică a soluțiilor bazate pe natură. De asemenea, trebuie să exploatăm la maximum transformarea digitală, observarea Pământului și știința cetățenilor. Noul centru de cunoștințe va reuni toate aceste elemente, îmbunătățind modul în care vom genera și gestiona cunoștințele referitoare la biodiversitate, pentru a fi utilizate în toate domeniile de politică.”
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, responsabilă pentru Centrul Comun de Cercetare, a adăugat: „Știința are un rol crucial în conservarea biodiversității noastre. Condus de oameni de știință din cadrul Centrului Comun de Cercetare, noul Centru de cunoștințe privind biodiversitatea va ajuta comunitatea de cercetare și factorii de decizie de la nivel european și global să colecteze și să exploateze gama largă de informații disponibile, raționalizându-le astfel în cadrul unor politici eficiente care să protejeze ecosistemele Europei și serviciile pe care acestea le oferă cetățenilor europeni.”
În plus, în prezent se realizează prima evaluare a ecosistemului UE, din care rezultă că există o multitudine de date privind biodiversitatea, care ar putea contribui la luarea măsurilor adecvate pentru atenuarea presiunilor asupra ecosistemelor noastre, dar multe dintre acestea rămân neutilizate. Evaluarea demonstrează că suntem din ce în ce mai dependenți de ecosistemele noastre, care, la rândul lor, continuă să fie supuse unei presiuni puternice din cauza efectelor schimbărilor climatice și ale activităților umane. Centrul de cunoștințe privind biodiversitatea va aborda în mod direct provocările identificate în urma evaluării.
Bună seara,
LA PAS.Slowing down, un program de dezvoltare comunitara, derulat de Asociatia CRIES – Centrul de Resurse pentru Initiative Etice si Solidare si Asociaţia Timişoara 2023 – Capitala Europeana a Culturii, desfasoara activitati si proiecte in mediul online si in Timisoara, in perioada 24 octombrie – 30 noiembrie 2020. Calendarul din toamna lui 2020 se adapteaza contextului social si medical actual dificil, pastrandu-si dezvoltarea pe urmatoarele principii orizontale: sustenabilitate, dezvoltare comunitara, promovare a gastronomiei locale ca element de patrimoniu imaterial. Sustinatorii si curiosii sunt invitati sa urmareasca retelele sociale Facebook si Instagram si tag-urile #distantati si #impreuna pentru informatii actualizate in timp real.
● degustari online de paine, miere, branza, cidru si, in premiera, degustare online de bere artizanala cu patru berari din Timisoara
● harta interactiva online: gurmanzi, sociologi sau bunici pot propune artizani din Timisoara
● finantare de 15.000 lei pentru elevi, pentru proiecte cu tematica in domeniul consumului responsabil
● retete traditionale din Banat gatite de Laura Laurentiu, bucatar si blogger, cu peste 500.000 de fani pe Facebook

Detalii atasate si la link https://la-pas.cries.ro/distantati-dar-impreuna/

Multumim de interes,
Oana Nasui
comunicator
0730040514
ARTIȘTI BD, ILUSTRATORI ȘI GRAFICIENI, INVITAȚI SĂ DEPUNĂ LUCRĂRI PENTRU FESTIVALUL DE BENZI DESENATE ISTORICE BRAȘOV 2020
EROII ISTORIEI în benzi desenate
Call for entries
Artiști BD, ilustratori și graficieni, invitați să depună lucrări pentru Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov 2020
Octombrie – decembrie 2020
Până pe 4 decembrie 2020, Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov strânge candidaturi de la artiști din toată țara pentru expoziția outdoor organizată în Piața Sfatului din Brașov. Șase câștigători vor fi premiați cu premii în valoare de 1.000 lei fiecare.
Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov este singurul festival BD cu tematică istorică din România. Produs de Asociația Forums alături de Muzeul Județean de Istorie Brașov, având partener principal Asociația PostModernism Museum, proiectul a fost lansat în anul 2018 ca un Salon BD menit să susțină dezvoltarea benzii desenate cu tematică istorică din România, apelând la cea mai puternică temă istorică a anului: Centenarul României. Ediția 2019 a făcut trecerea de la un Salon BD la un Festival BD, iar tematica aleasă a fost ,,Europa 100”.
Ediția 2020 a adus în echipa festivalului nostru doi parteneri speciali: Revista HISTORIA și Coresi Shopping Resort.
Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov 2020 se va desfășura între 18 și 20 decembrie 2020 în trei spații reprezentative din Brașov: Piața Sfatului, Casa Sfatului și Parcul Eroilor.
Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov 2020 își propune un demers cultural inovator, păstrând ambiția de a transforma istoria Lumii în tematică de BD. Oportunitățile deschise de primele ediții, dar și restricțiile impuse de pandemie reprezintă punctul de plecare pentru realizarea ediției 2020.
Salonul ,,România 100 de benzi desenate” Brașov 2018 a fost nominalizat la Premiile AFCN, categoria ,,Proiecte dedicate Centenarului”, și a fost declarat Proiectul Cultural al Anului 2018 în Brașov.
Începând cu ediția 2019, echipa de organizare a hotărât ca afișul festivalului să fie realizat, pe bază de comandă, de către unul dintre câștigătorii ediției precedente. Un rezultat imediat al acestei alegeri a fost afișul desenat de artistul Șerban Anghel, având la bază o documentație științifică realizată de istoricul Nicolae Pepene, lucrare care a câștigat premiul ,,Afișul anului 2019 în Brașov”, în cadrul Galei Premiilor Anului 2019 în Cultură la Brașov, fiind apreciat atât de publicul care l-a votat, cât și de specialiștii din juriu.
Pentru ediția 2020, afișul festivalului va fi realizat de Alexandra Gold, artist premiat la ediția 2019.
Anul 2020 a venit cu provocări neașteptate pentru întreaga societate și a produs în lumea artistică o lovitură greu de anticipat. Sectorul artistic a fost între sectoarele culturale cele mai greu încercate de pandemia generată de coronavirusul SARS-CoV-2. Artiștii au fost izolați de beneficiarii actului artistic, multe angajamente au fost anulate sau reprogramate pentru anul 2021. În acest context dificil, totuși festivalul merge înainte și propune o tematică mereu de actualitate: EROII care fac ISTORIE !
Dacă suntem de acord cu evoluția omenirii de la o epocă istorică la alta, urcând treaptă cu treaptă, –
preistorie, antichitate, Ev Mediu, epocă modernă, epocă contemporană – pe o piramidă a timpului, prezentul este punctul cel mai înalt, locul unde generațiile de acum înfig steagul și spun cu mândrie ,,Am ajuns!”
Fiecare generație a avut purtătorii ei de steag și de multe ori aceștia au trecut din triumful victoriei în lada de gunoi a istoriei. Dar sunt și oameni care odată intrați în mitologia popoarelor acolo au rămas și chiar au primit recunoașterea universală, devenind simboluri. Ei sunt Eroii care au făcut Istorie!
Îi găsim în manuale școlare, lucrări de specialitate sau de popularizare a istoriei sau științei, chiar în cărți de religie; sunt reprezentați în artă sau au devenit surse de inspirație pentru muzică. Spre bucuria noastră, mulți au devenit și… eroi de bandă desenată!
Artiști BD, ilustratori și graficieni din România sunt invitați să trimită aplicații de înscriere pentru expunere în cadrul expoziției outdoor organizată în cadrul Festivalului, însoțită de apariție în catalogul online al proiectului și promovarea în cadrul evenimentelor de profil ale acestuia, dar și de premiile oferite.
Benzile desenate istorice premiate vor fi publicate în revista HISTORIA, începând cu luna decembrie 2020!
Aplicația trebuie trimisă exclusiv în format electronic pe adresa salonbdbrasov@gmail.com până la data de 4 decembrie 2020 (inclusiv) și constă în:
• Lucrarea, având subiect inspirat din tematica ,,Eroii care fac Istorie”, va avea format A3 – (copie) planșă/e, rezoluție de minim 300 dpi pentru a fi printată pe format A2). Subiectul ales poate fi abordat într-o lucrare care să conțină două până la opt planșe;
• Scrisoare justificativă care să conțină: informații suplimentare despre lucrare (motivul alegerii subiectului, informații istorice inedite, surse documentare folosite, dacă lucrarea a mai fost sau nu publicată sau dacă face parte dintr-o lucrarea publicată anterior/ în curs de publicare);
• Scurtă biografie profesională (studii, expoziții, link-uri către/imagini pentru lucrările proprii etc.)
Criteriile de selecție sunt:
1. calitatea graficii (stil grafic ales, execuție, originalitate);
– desen în creion (clasic sau digital);
– contur / tuș (clasic sau digital);
– culoare (clasic sau digital).
2. calitatea scenariului (cea mai buna adaptare a subiectului istoric);
3. calitatea benzii desenate – lucrarea finală ( grafică, compoziție, scenariu).
Toți participanții la selecție sunt de acord ca lucrările trimise în format electronic să poată fi folosite ca imagini în comunicarea Festivalului. Trimiterea dosarului de aplicație reprezintă acceptul fiecăruia privind utilizarea vizuală a imaginilor lucrării proprii de către Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov, cu menționarea autorului și titlului.
Până pe 7 decembrie 2020, organizatorii Festivalului vor selecta lucrările pentru organizarea expoziției, realizarea catalogului online și portofoliul de lucrări pentru revista HISTORIA.
Fiecare din cei 6 artiști premiați va primi un onorariu de 1.000 lei brut. Decizia de selecție a organizatorilor este finală.
//
Programul Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brașov (18 – 20 decembrie 2020) va cuprinde:
• Organizarea expoziției outdoor în Piața Sfatului, care va cuprinde lucrările selectate ca urmare a concursului național dedicat artiștilor de bandă desenată;
• Organizarea expoziției outdoor în Parcul Eroilor cu o selecție de planșe având ca tematică ,,Brașovul în banda desenată”;
• Organizarea unei expoziții în Casa Sfatului care va cuprinde lucrările selectate în urma concursului național dedicat copiilor și tinerilor;
• Lansarea catalogului festivalului, prezentarea numărului special al revistei ,,Historia” dedicat istoriei benzii desenate românești, lansarea numărului 2 al revistei de benzi desenate dedicată copiilor ,,Istorii în benzi desenate”.

https://www.facebook.com/festivalbdbrasov

Producători: Asociația Forums, Muzeul Județean de Istorie Brașov
Parteneri principali: Coresi Shopping Resort, HISTORIA
Partener strategic: Postmodernism Museum
Parteneri media: modernism.ro, revistacomics.ro
OPT ECHIPE DE ELEVI VOR CREA PROIECTE DIGITALE PENTRU NOAPTEA MUZEELOR 2020
Noaptea Muzeelor anunță câștigătorii apelului de proiecte „Animații, Puzzle, Investigații… Vino și te joacă cu colecțiile la muzeu!” dedicat tinerilor creatori digitali din școlile și liceele din țară. Lansat în premieră în acest an de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, sub marca Noaptea Muzeelor, concursul național de creații pentru echipele de elevi s-a bucurat de un real interes, cu nu mai puțin de 32 de înscrieri de propuneri originale, care pun în valoare patrimoniului local muzeal și îl reinterpretează inovativ sub formă de producții digitale.
Datorită numărului mare de proiecte depuse, precum și a valorii foarte ridicate și apropiate între aplicații, Rețeaua Națională a Muzeelor a decis suplimentarea finanțării. Astfel, pe lângă cele 7 proiecte anunțate inițial ca eligibile pentru finanțare, RNMR va sprijini și inițiativa Palatului copiilor din Tulcea.
Proiectele care vor primi sprijin financiar și logistic pentru implementare anul acesta sunt următoarele:
1. Proiect „Culoarea e mișcare” – Liceul de Artă „Nicoale Tonitza” București; Partener: Muzeul Național al Țăranului Român;
2. Proiect „Ultimele zile ale lui Maniu” – Colegiul Național Dragoș-Vodă din Sighetu-Marmației; Partener: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet;
3. Proiect „Estetica ceramicii” – Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău; Partener: Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău
4. Proiect „O lume fascinantă în cristalul de sare” – Școala Profesională Bălțești & Școala Gimnazială Podenii Vechi (proiect comun), județul Prahova; Partener – Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova și Muzeul Sării din Slănic;
5. Proiect „Scoarța” – Școala Gimnazială 1 Cuza-Vodă, Călărași; Partener – Muzeul Dunării de Jos, Călărași, Secția de Etnografie și Artă Populară;
6. Proiect „Festinul chipurilor fără glas” – Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu; Partener: Muzeul Național Brukenthal, Sibiu;
7. Proiect „Dancing Queen” – Școala Gimnazială Sântandrei Bihor; Partener: Muzeul Orașului Oradea;
8. Proiect „Epopeea unui inel” – Palatul Copiilor din Tulcea; Partener: Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea;
Toate cele 8 proiecte vor fi susținute atât financiar de către Rețeaua Națională a Muzeelor, precum și cu medierea accesului la colecțiile și la resursele muzeelor partenere. Proiectele realizate vor fi prezentate în preajma datei de 14 noiembrie 2020 în mediul virtual, exclusiv pe canalele de promovare, comunicare, informare sau prezentare online.
Pentru celelalte 24 de proiecte depuse de echipele de elevi în apelul „Animații, Puzzle, Investigații… Vino și te joacă cu colecțiile la muzeu!” vor fi identificate surse de finanțate pentru ediția 2021 a Nopții Muzeelor.
Pe 14 noiembrie 2020, Noaptea Muzeelor propune publicului la nivel național activări muzeale, instalații de artă, producții video dedicate sau proiecte culturale organizate atât în muzee sau spații alternative, cât și în mediul virtual. În contextul pandemiei, evenimentele și expozițiile din muzee sau spații culturale se vor desfășura cu respectarea normelor și recomandărilor oficiale aflate în vigoare în fiecare localitate.
Inițiat în urmă cu 16 ani de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european, iar în România de către Rețeaua Națională de Muzeelor (RNMR), fiind un eveniment cultural așteptat de public de fiecare dată cu mare interes.
Organizatori: Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Noaptea Muzeelor
Finanțator: Administrația Fondului Cultural Național
Partener media principal: Europa FM
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de Carte, Bucureștii Vechi și Noi, Bookhub, Bursa.ro, Calendar evenimente, calatoriaperfecta.ro, catchy.ro, CAȚAVENCII, Fashion Premium Magazin, Good News, Hotnews, I-tour, IQool, miscareaderezistenta.ro, modernism.ro, MovieNews, Observatorul cultural, playU.ro, Radar de media, Radio România Cultural, RADOR, Revista Psychologies, Revista Zeppelin, Spotmedia.ro, urban.ro, Zile și nopți.
Mai multe informații pe www.noapteamuzeelor.org
#DISTANȚAȚI DAR #ÎMPREUNĂ: PROGRAMUL PENTRU DEZVOLTARE COMUNITARĂ LA PAS TRECE, PRIN TIMIȘOARA, ÎN MEDIUL ONLINE
24 octombrie – 30 noiembrie 2020
LA PAS.Slowing down, un program de dezvoltare comunitară, derulat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare și Asociaţia Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, desfășoară activități și proiecte în mediul online și în Timișoara, în perioada 24 octombrie – 30 noiembrie 2020. Calendarul din toamna lui 2020 se adaptează contextului social și medical actual dificil, păstrându-și dezvoltarea pe următoarele principii orizontale: sustenabilitate, dezvoltare comunitară, promovare a gastronomiei locale ca element de patrimoniu imaterial. Susținătorii și curioșii sunt invitați să urmărească rețelele sociale Facebook și Instagram și tag-urile #distanțați și #împreună pentru informații actualizate în timp real.
www.la-pas.cries.ro // www.facebook.com/lapas.cries // www.instagram.com/la.pas.timisoara/
• degustări online de pâine, miere, brânză, cidru și, în premieră, degustare online de bere artizanală cu patru berari din Timișoara
• hartă interactivă online: gurmanzi, sociologi sau bunici pot propune artizani din Timișoara
• finanțare de 15.000 lei pentru elevi, pentru proiecte cu tematică în domeniul consumului responsabil
• rețete tradiționale din Banat gătite de Laura Laurențiu, bucătar și blogger, cu peste 500.000 de fani pe Facebook
Programul „LA PAS.slowing down”, demarat în 2018 de Asociația CRIES, inclus în dosarul de candidatură al Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii, dezvoltă proiecte precum Festival, program educațional, program editorial pentru educație responsabilă, rezidențe și proiecte dedicate gastronomiei ca parte a patrimoniului imaterial, conferințe și ateliere pe tema sustenabilității în evenimente culturale. În perioada 24 octombrie – 30 noiembrie 2020, LA PAS aduce în atenția publicului larg dar și a audiențelor culturale, online și offline, acțiuni culturale și educative referitoare la consumul responsabil (programul educațional), la artizani și mici producători (Harta LA PAS și „Artizani LA PAS”) și la patrimoniul gastronomic local și regional (secțiunile „Gustul ca patrimoniu” și „#distantați dar #împreună”).
Program educațional
În octombrie-noiembrie 2020 se va continua desfășurarea programului pentru combaterea risipei alimentare, colectare selectivă și reciclare, implicând 10 cadre didactice și 300 de elevi din Timișoara în sesiuni de lucru pe tema consumului responsabil. Vor fi selectate 3 proiecte cu tematică în domeniul consumului responsabil propuse de liceeni, care vor primi o finanțare de 15.000 lei pentru implementare.
HARTA LA PAS online
HARTA LA PAS va prezenta locuri din Timișoara care comercializează produse artizanale și promovează idei specifice dezvoltării durabile și va fi disponibilă în mediul online. Harta se construiește în timp real, atât prin cercetările echipei LA PAS, cât și prin propunerile venite de la susținători și curioși, pe adresa lapas at cries.ro.
#distanțati dar #împreună: ATELIERE ȘI DEGUSTĂRI ONLINE
În fiecare joi, de la ora 19.00, începând cu 29 octombrie, vor avea loc ateliere online pentru toți cei interesați, precum turism cultural gastronomic, „din grădină în farfurie: rețele locale pentru alimentație sănătoasă”, slow fashion – provocări din industria modei dar și ateliere specializate, precum cel de etichetare a produselor artizanale, dedicat micilor producători.
În fiecare sâmbătă, începând cu 31 octombrie, se vor organiza degustări inedite – în mediul online, de miere, pâine artizanală, cidru sau brânză artizanală. Doritorii se vor înscrie și vor ridica produsele spre degustare, urmând să participe live, online la o degustare facilitată de un expert, alături de alți gurmanzi.
Două evenimente speciale vor avea loc în weekendul 24-25 octombrie: o premieră și anume o degustare online de bere artizanală cu 4 berari timișoreni (24 octombrie, ora 19.00) și un atelier de cafea artizanală la Cofferize din Timișoara (25 octombrie, ora 10.30).
Înscrierile se fac în formularul din evenimentul Facebook, aferent fiecărui atelier sau degustare. Lista aici https://www.facebook.com/lapas.cries/events
GUSTUL CA PATRIMONIU și ARTIZANI LA PAS
Gustul ca patrimoniu, unul dintre proiectele LA PAS, a fost demarat în 2018 în contextul considerării practicilor de gătit ca elemente de patrimoniu imaterial – modul de preparare a hranei într-o comunitate relevă nu doar valorile acesteia, reperele ei culturale, ci și mentalitățile membrilor săi și un tip de raportare la patrimoniu cultural și la istoria locală.
În perioada 24 octombrie – 30 noiembrie 2020, în fiecare duminică dimineață, va fi disponibil spre vizionare, în mediul online, câte un film care fie prezintă produse artizanale, poveștile lor sau mișcarea slow food în Timișoara, fie rețete ale unor preparate culinare specifice regiunii Banat, gătite și promovate de Laura Laurențiu. Laura, bucătar și blogger din 2009, scrie, filmează și gătește pentru unele dintre cele mai mari comunități de profil din România strânse în jurul său: 500.000 de fani pe Facebook, 23.000 pe Instagram și 150.000 de subscriberi pe Youtube.
Producători: Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, Asociaţia Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Finanțator: Primăria Municipiului Timișoara
Parteneri media: TVR, Radio Romania Cultural, Radio Timișoara, Modernism.ro, Green Report, Guerrilla Verde, România Tradițiilor Creative, România Pozitivă, Ambasada Sustenabilității
Suntem online:
WWW: www.la-pas.cries.ro // www.timisoara2021.ro
FB: https://www.facebook.com/lapas.cries // https://www.facebook.com/timisoara2021eu
Insta: https://www.instagram.com/la.pas.timisoara // https://www.instagram.com/timisoara2021
În toate proiectele programului LA PAS, asociația CRIES dezvoltă complementaritățile necesare valorificării patrimoniului gastronomic local și integrării dimensiunii de sustenabilitate. De asemenea, asociația subscrie Raportului Parlamentului European din 2014, referitor la patrimoniul gastronomic european, care statuează faptul că gastronomia face parte din identitatea noastră și este un element esențial al patrimoniului cultural european și o parte esențială a patrimoniului cultural al statelor membre. Artele culinare reprezintă un vector de convivialitate și un moment important de sociabilitate iar experimentarea unei culturi gastronomice reprezintă o formă de schimb cultural. Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii urmărește în programul LA PAS, ca în toate proiectele pe care le gestionează, transdisciplinaritatea și dezbaterile trans-sectoriale asupra angajamentelor sociale și culturale, scopul său rămânând de a dezvolta publicurile culturale. De asemenea, subscrie unuia dintre obiectivele Strategiei Culturale a Timișoarei 2018-2022 privind celebrarea culturii gastronomice regionale.
Epidemia de coronavirus a generat și decalarea calendarului capitalelor culturale din 2020 și 2021 cu unul sau doi ani, astfel Programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii se mută în anul 2023. Comisia Europeană a prezentat Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene propunerea de amânare conform căreia în 2022 vor exista trei capitale europene: Kaunas (Lituania), Esch sur Alzette (Luxemburg) și Novi Sad (Serbia), iar în 2023 următoarele trei: Veszprem (Ungaria), Elefsina (Grecia) și Timișoara (România).