DISTRIBUIȚI

AN CENTENAR COMPROMIS

Națiunile care se respectă își serbează fastuos marile sărbători naționale. Cu regret națiunea română (atât așchia de popor român din Basarabia cât și din Țară-mamă) nu face parte din această categorie. Formal câte ceva s-a făcut. Mai mult din inițiativa autorităților locale. De menționat comuna Parva, județul Bistrița Năsăud, care în scurt timp după demararea procesului de semnare a Declarațiilor de Unire cu România de către autorități locale din Basarabia, a fost prima localitate care a semnat „Declarația de Unire cu Basarabia”. Au urmat județele Prahova, Timiș, Constanța, Galați, municipiile București, Bacău, Brașov, Iași, Craiova, Slobozia, Lugoj, comunele Bădăcin, județul Sălaj, Putna, județul Suceava, Beclean, județul Năsăud. A fost susținut de multe autorități locale impresionantul Marș Centenar „Alba Iulia – Chișinău” pe parcursul a două luni (1.07-1.09.2018) pe un traseu cu lungimea de 1300 km. Au fost susținute alte diverse acțiuni legate de Centenar cum ar fi „Să ne cunoaștem Țara”. Dar majoritatea acestor acțiuni au fost inițiate și susținute de autorități locale, de organizații nonguvernamentale.
La nivel guvernamental s-a luat o decizie ca în anul curent toate evenimentele cultural-științifice să fie dedicate Centenarului. Sigla Anului Centenar, un frumos și inspirat simbol al Unirii, a fost prezent pe materialele informative ale multor evenimente cultural-științifice care s-au desfășurat pe parcursul anului. Dar, în linii mari, doar atât. La unele din ele nu s-a spus nici un cuvânt despre Centenar, nemaivorbind de Unire, în special atunci când la evenimente participau și străini de parcă ar fi fost un lucru de rușine. Și Parlamentul român (ambele camere) a luat atitudine față de problema Unirii Basarabiei cu România, adoptând „Declaraţia pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918”. Atrageți atenție: doar celebrarea zilei când la 27 martie 1918 Basarabia s-a unit cu Țara. Nu însă și problema Unirii în sine. Va trece această zi oarecum serbată și problema Unirii Basarabiei va dispare de pe agendă. Unde însă este un minister al Reîntregirii așa cum există în Coreea de Sud? Chiar și Coreea de Nord condusă de tiranul său Kim Jong Un se apropie cu pași mai hotărâți de cealaltă Coree decât Basarabia de România.
În Basarabia la nivel local începutul Anului Centenar a fost foarte promițător. Pe 3 ianuarie 2018 președintele raionului Ialoveni Anatolie Dimitriu a ieșit cu o declarație ca toate evenimentele cultural-științifice din acest an să fie dedicate Anului Centenar. Această declarație l-a costat postul de președinte de raion, în scurt timp fiind impus să-și dea demisia. Dar această importantă declarație a avut un efect de domino: a pus începutul procesului de semnare a Declarațiilor de Unire cu România. Indiscutabil, cea mai mare recunoștință merită autoritatea locală din c. Parcova în frunte cu primarul Marcel Snegur care a fost spărgătorul de gheață în acest proces. A urmat semnarea Declarațiilor de Unire cu România de către 164 autorități locale, inclusiv, 5 consilii raionale și 4 municipii. De asemenea, au semnat Declarații de Unire și 9 organizații (biserica din s. Peresecina, Institutul de Filologie al AȘM, Centrul Perinatologic din Bălți, gimnaziile din s. Bogzești și „Ion Creangă” din or. Orhei, liceul „C. Stere” din Soroca ș.a.). De menționat că Universitatea Tehnică a Moldovei a fost prima universitate semnatară, care pe 24 ianuarie 2018 într-o atmosferă festivă 296 de cadre didactice (academicieni, profesori, conferențiari, decani) și-au pus semnăturile sub Declarația de Unire a Basarabiei cu România. Pe 25 august 2018 la Chișinău a fost organizat un frumos Marș Centenar, iar pe 1 septembrie – Marea Adunare Națională la Chișinău, compromisă însă de autorități dar și de organizatori, fiind numeric mult sub nivelul așteptărilor. Și Consiliul raional Ialoveni, pe 15 septembrie, cu votul majorității localităților din raion a votat Declarația de Unire. De menționat că semnatarii Declarațiilor de Unire fac parte din diverse partide politice (PLDM, PDM, PL, PNL, PUN, PPEM), ce vorbește despre faptul că Unirea iese din calapodul
idealizat strict tradițional și devine mai pragmatică.
Însă la nivel guvernamental lucrurile legate de Centenar și Unire au mers prost de tot. Conducători de diferite niveluri se tem ca de ciumă să pronunțe cuvintele „Unire”, „Centenar”. În schimb cu câtă evlavie pronunță cuvintele „Țară”, Țărișoricuță” cu referire la Republica Moldova. De fapt „Țărișoricuță” are acum un sens peiorativ de „țara lui Șor” după câte i se permit acestui om certat cu legea. Da, este „țara lui Șor, Dodon, Plahotniuc” și nicidecum a lui moș Ion, pensia căruia după toate „majorările” a depășit puțin o mie de lei, adică 50 Eur, atunci când în Țara Mamă – România este de peste patru ori mai mare. E o rușine, o mare rușine la ce stare s-a ajuns la acest sfârșit de An Centenar în problema Unirii. Cu un pseudopreședinte rusofil și antinațional I. Dodon, cu un coordonator din umbră V. Plahotniuc care, neavând nicio funcție în stat, ține în mâini toate cele patru puteri, cu un parlament în mare parte de strânsură cumpărat de V. Plahotniuc, suntem mult mai departe de Idealul Unirii decât chiar acum câțiva ani. Cel mai aproape de Idealul Unirii am fost în a. 1991 când după puciul rusesc din august, în care au participat și conducerile de vârf ale structurilor de forță sovietice, generalii de armată implicați în puci se aflau în arest sau cu coada între picioare (inclusiv hunta de la Tiraspol). De menționat, de asemenea, că în Rusia timp de peste patru luni a existat o dualitate de putere, o rivalitate între președintele urss M. Gorbaciov și președintele Federației Ruse B. Elțin. Nimeni din conducerea Rusiei nici n-ar fi observat dacă noi la Chișinău și București am fi realizat Unirea. Cu regret din cauza celor doi conducători aflați în vârful puterilor la București și Chișinău această șansă a fost ratată. Din păcate la Chișinău nu am avut nici măcar un Brazauskas, iar la București – un Alexandru Ioan Cuza. Iar această miopie (să nu mă exprim mai dur) ulterior ne-a costat foarte scump: 30 de ani pierduți într-o mișcare haotică în jungla basarabeană pentru toate sferele (politice, economice, culturale), distrugerea metodică (în special de către cozile de topor) a spiritului național, pângărirea idealului național, pierderea tot mai mult a încrederii în posibilitatea realizării Idealului Național din cauza trădărilor, găinăriilor economice și politice comise de mulți liderași de partiduțe. Atât de compromis a fost Idealul Național.
Am ajuns la finele Anului Centenar cu un sentiment amar de regret, de amărăciune de starea în care ne aflăm. Cu cât fast a sărbătorit Rusia țaristă o sută de ani de la „alipirea Basarabiei la sfânta ortodoxie rusă” și „dezrobirea de jugul otoman”. Cât de sfântă a fost această ortodoxie rusească demonstrează faptele ulterioare: zeci de mii de clerici au fost schingiuiți, batjocoriți, uciși; zeci de mii de lăcașe sfinte au fost distruse; milioane de ortodocși au fost lichidați prin închisorile staliniste, Gulag și foamete organizată. Culmea, însă toate aceste atrocități au fost săvârșite la porunca unor descreierați de creștinii ortodocși de ieri. Peste 70% din Armata Roșie erau țărani ortodocși. Festivitățile la Chișinău s-au desfășurat cinci zile cu lecturi publice, concerte, liturghii în biserici, focuri de artificii. Mesajul Rusiei era: „Basarabia ne aparține pe vecie”. Chiar dacă doar peste cinci ani, îndată cum a apărut o cea mai mică posibilitate, Basarabia a evadat din lagărul țarist, simptomatic este faptul în sine de cum s-a serbat cu atât fast ocuparea unui teritoriu care nu-i aparținea. României, căreia i-a fost amputat acest teritoriu din propriul trup, nu face serbări de acest nivel.
Cum se comportă guvernarea de la Chișinău în acest An Centenar? Premierul Filip declară cu orice ocazie că nici nu poate fi vorba de unire cu România. Acțiunile antiunioniste ale guvernării ating apogeul pe data de 27 august (chiar de ziua marii independențe!) când a blocat Marșul Unioniștilor „Alba Iulia – Chișinău” la intrarea în Republica Moldova (Albița) și apoi, pe data de 1 septembrie, când s-a comportat mojicește cu tinerii unioniști, neadmițând accesul în Piața marii Adunări Naționale a 3 autocare cu tineri unioniști din România.
Dintre minorități naționale cel mai agresiv se comportă găgăuzii, care reprezintă doar 4% din populație. Dar tocmai lor li s-au creat cele mai favorabile condiții: autonomie culturală, universitate pentru a studia în limba maternă ș.a. De fapt este cunoscut că „Recunoștința este o floare rară care nu crește sub toate gardurile”. Încurajată de guvernarea de la Chișinău (guvern și președinție, adică Plahotniuc și Dodon), alintată de ruși, turci, dar și de organismele europene, administrația autonomiei găgăuze se comportă ca un copil obraznic, prea răsfățat. Pe 26 august Găgăuzii cer pedeapsa cu închisoare (în scurt timp vor cere pedeapsa cu moartea) a unioniștilor pentru „înaltă trădare”. Dodon cere scoaterea în afara legii a tuturor unioniștilor (dar numărul acestora se apropie de cota de 40%) și pedeapsa cu închisoarea. Vă mai amintiți intimidările la care erau supuși din partea acestui pseudopreședinte semnatarii Declarațiilor de Unire cu România. În capul acestui valet are loc un adevărat război, din care apar tot soiul de lozinci şi reacţii care, împreună, alcătuiesc „gândirea strategică” a pseudopreședintelui, o strategie lipsită de logică, asemenea întregului edificiu clădit de comuniştii ruşi după ocuparea, în august 1944, a teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru. Mie rușine de ieșirile la emisiuni televizate a acestui ignorant și coadă de topor „voievod Pascaru” care cu bale la gură declară că cei mai „mari patrioți sunt găgăuzii”.
Manipularea omului flămând este un mare păcat (dar se știe că iuda nu se teme de păcat!). El nu gândește cu capul ci cu stomacul. Dar tocmai acest lucru îl fac la cel mai înalt nivel Dodon, Plahotniuc și Șor. Mie jale de oamenii manipulați de acești antihriști. Mie jale de bunii altădată orheieni (acum 100 de ani în urmă orheienii au fost pionierii Unirii!), acum cumpărați cu o hrincă de pită mai ieftină (ieftinită din banii furați de la toată populația!) și cu distracții gratis de un nimeni, un escroc, de un mare hoț I. Șor protejat de Plahotniuc. Și toate acestea se întâmplă în Anul Centenar.
Toate lepădăturile și scursurile își permit acest comportament față de unioniști fiindcă suntem slabi, suntem conduși de liderași ranchiunoși care nu pot face „unirea unioniștilor”, suntem priviți de acestea drept niște gâze unioniste care oricând pot fi strivite. Vă mai amintiți cum deputații transnistreni din primul parlament votau corect de frica străzii. Acum nu mai au nicio frică, nici un respect față de cei peste 82% de autohtoni români moldoveni, mulți dintre care însă fac parte din specia nevertebratelor, adică fără coloană vertebrală. Peste 82% suntem dominați de minorități agresive (găgăuză (4,0%), rusă (4,75%) ș.a. Unde ne este mândria națională Domnilor?! La 1918 țăranul român basarabean considerat de șovinii ruși prost, ignorant, s-a aflat la înălțime, a susținut Unirea. Astăzi se vinde unor intruși, care numai binele nu i-l dorește.
Mie rușine de moștenirea lăsată de generația noastră (din anii 90’) tinerei generații, copiilor și nepoților noștri. Dar există speranța că Unirea totuși va fi, fie și cu concursul factorilor externi. Este important să ne menținem la suprafață să nu fim striviți complet de tăvălugul binomului „Plahotniuc+Dodon”.
Valeriu Dulgheru