DISTRIBUIȚI

Azi e ziua cu necazuri, știu și eu ce lumea vede,
ai început să faci nazuri, ochii văd, inima crede.
Prea te-ai depărtat de mine și tot bați drumuri greșite,
nasul pe sus de n-ai ține n-ai avea vorbe ieșite.
Cel ce-aude și nu crede vine să se lămurească,
întreabă pe cel ce șede ca pândar să te păzească.
Trebuia să vin odată ca să-mi lămuresc părerea,
cât la suflet ești curată și cam care-ți este vrerea.
Am venit și mi-am dat seama că nu mai meriți răbdare,
degeaba te-a cuprins teama omului ce nimic n-are.
Ai pierdut toată averea, bogăția sufletească,
ți-ai satisfăcut plăcerea, dar a fost numai trupească.
Și nu ți-a fost de-ajuns unul, te-ai iubit cu mulți de-odată,
au, crezut-ai că vreunul s-o mili că nu ești fată?
Să te fi păstrat fecioară, cea mai mândră dintre ele,
nu tot ce zboară e cioară, mai zboară și rândunele.
Când puiul cu ața zboară, degeaba faci temenele,
gândurile te doboară că n-ai destule ”lovele”.
Trebuia să fii modestă, să mă fi iubit în taină,
dar te-ai cocoțat, celestă, în top ”rușine cu faimă”!
N-are spor nici crezământ cel ce-n lume nu iubește,
dragostea e lucru sfânt și nu se face orbește!