DISTRIBUIȚI

Caracterizarea personajelor
> Vom demonta astăzi un mit, şi
> anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele
> româneşti, iar Zmeul un
> ticălos fără pereche.
> În fapt, aşa cum vom
> vedea imediat,
> lucrurile stau exact pe dos.
>
> Pentru asta, să facem mai întâi un mic
> profil psihologic al celor mai importante personaje din
> basmele
> româneşti.
>
> Împăratul
>
> E un moş senil şi complet incompetent.
> Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul
> născut. Nu e în stare să
> aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama
> dracului ar putea avea
> grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din
> peisaj, e subînţeles moartă şi
> l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă
> moşul are vreo 70 de ani
> şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de
> viziri, dregători,
> sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l
> iei la palme: primul individ
> care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia
> şi jumătate de
> împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia
> se răsuceşte în
> mormânt.
>
> Fata cea mare şi fata cea mijlocie
>
> Sunt nişte
> strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi
> urăsc sora mai mică pentru că
> e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e
> aia răpita, ba se mai şi
> mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante că nici un
> zmeu nu le
> vrea.
>
> Fata cea mică
>
> E aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se
> facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu
> vreau să vorbesc mai mult
> despre ea, că mă enervez.
>
> Făt-Frumos (Fefe)
>
> De obicei, e unu’
> căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun
> coate-goale. Frumuşel şi
> efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în
> continuare şi să se ia
> la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu
> flăcăii satului, da’ vrea să
> dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n
> ţară cu fiică-sa şi tronul
> premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum
> arată fata împăratului,
> dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea
> împărăţia. Şi oricum ştie de
> la tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu
> cârjele ălelante
> două.
>
> Calul
>
> E singurul personaj pozitiv din toată povestea care
> merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace
> slab, bubos şi răpciugos
> în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e
> un idiot – nu aşa te porţi cu
> o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui
> Făt-Frumos, în vorbe
> puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil
> îi e jenă să intre-n
> vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi
> doreşte să fie în echipa
> Zmeului.
>
> Mama Zmeilor
>
> Este exact opusul împăratul. În primul rând,
> la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei
> băieţi care e fiecare la
> casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe
> capul lui, ca împăratul.
> Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de
> o armată de viziri,
> dregători, sfătuitori, etc.
>
> Zmeul
>
> E un tip hotărât, energic şi
> forţos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă
> neras, e păros şi are
> palmele tăbăcite. Asta ce ne spune? Că e un om care
> munceşte! A tras din greu ca
> să ajungă unde e – a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit,
> s-a preocupat de
> cariera lui! Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt,
> acolo nu-ţi dă nimeni un
> castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că
> Zmeul şi-a clădit palatul
> cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe
> care i-a mâncat după aia,
> dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să
> vadă cum pun ăia
> marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure.
> Şi mi se pare normal să-i
> mănânce la sfârşit, ştim cu toţii cum sunt
> muncitorii.
>
> Mai ştim că are o
> moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase.
> Chiar credeţi că e uşor
> de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi
> ăia? Păi aia nu sunt proşti ca
> ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei.
> Deci, Zmeul e un bun
> gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg
> militar şi un bun
> trezorerier.
>
> Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără
> noroc
> la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a
> analizat, a cercetat, şi-a
> căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în
> propriul tărâm (ce s-alegi
> din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a
> îndrăgostit de fata aia mică
> a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici
> nu încalcă eticheta,
> ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în
> consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a
> luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi
> bunicul lui, şi străbunicul
> lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără
> ascunzişuri, umblat cu şoalda şi
> alte prosteli. Pui problema direct: „Fă, te iubesc, te
> vreau! Treci încoace.” Şi
> prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e
> romantic, are o grădină
> cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate
> poftele. N-am auzit nici o
> poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în
> beci, goală-puşcă şi să
> vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita.
> Peste tot citesc numai de
> caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine,
> rochii, giuvaere, o ţine-n
> puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle:
> se duce-n fiecare zi la
> muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine
> acasă. Şi toate astea pentru
> ea, ca să n-o sufoce cu atenţie, să-i lase spaţiu, să
> fie liberă, să aibă
> matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă
> istericale că, vezi doamne, a
> intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de
> castraveţi pe
> faţă.
>
>
> Actiunea
>
>
> Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în
> puf, îi face prostul toate poftele, şi, în semn de
> mulţumire, ce face? Se
> amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi
> tenul mai puţin acneic
> (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte
> să fugă cu el. Da’ mai
> întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe
> care Zmeul cu mâna lui îl
> cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din
> pădure, şi-l cărase-n cârcă
> până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa
> peisaj când se trezeşte
> dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până
> îi prinde Zmeul, căruia –
> în sfârşit! – i se aprind beculeţele.
>
> Mai departe. Zmeul luptă corect,
> Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l
> mituieşte, dă cu peria,
> gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât
> mai puţin şi să-i bage
> pe alţii la înaintare.
>
>
> Morala
>
> Din toate astea, eu pricep
> că morala basmului românesc e următoarea:
> – dacă eşti un şmecher metrosexual
> şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi
> ajunşi în poziţii de
> conducere, te aranjezi pe viaţă.
> – dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de
> bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul
> tău şi după averea lu’
> tac-tu.
> – dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după
> reguli, pici
> de papagal.
>
> Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de
> dreptate,
> Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două degete, ar fi
> luat-o pe proasta aia,
> i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o
> rachetă înapoi la tac-su
> acasă. Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe
> tărâmul împăratului şi i-ar
> fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce
> i-ar fi stat în cale, ar fi
> unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem din
> toate gagicile alea proaste
> ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască
> propriul
> basm.
>
>
> Si am incalecat pe-o sa
> si v-am spus
> povestea…