DISTRIBUIȚI

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a prezentat luni, 29 iunie 2020, în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul celor patru ani de mandat.

„Pe 27 iunie 2020 s-au împlinit patru ani de când am depus jurământul de primar al municipiului Galați și este datoria mea să vin în fața dumneavoastră cu acest bilanț. Două au fost marile provocări ale acestui mandat și anume: în primul rând modernizarea infrastructurii, plecând de la intrările în oraș, pe marile artere, până în cartiere, dar și modernizarea centrului, pe care eu îl consider reprezentativ pentru orice oraș care se respectă, și apoi decizia de închidere a vechiului sistem centralizat de încălzire ineficient și generator de pierderi. Acum orașul nostru are o identitate și devine tot mai deschis și primitor, un oraș de care suntem mândri, așa cum mi-am propus la începutul mandatului. Am făcut multe, dar mai sunt încă multe de făcut și îmi doresc să continui proiectele într-un al doilea mandat ”, a afirmat Ionuț Pucheanu.

Fonduri europene
Pentru modernizarea și dezvoltarea orașului, actuala administrație are proiecte cu fonduri de europene încheiate, în implementare, în evaluare și în pregătire în valoare de 203,5 milioane de euro: 29 milioane de euro – 28 de proiecte cu bani europeni pentru modernizarea de școli și grădinițe; 11,8 milioane de euro – 4 proiecte pentru modernizarea spitalelor din administrarea primăriei; 46,9 milioane de euro – 4 proiecte pentru modernizarea străzilor; 61,8 milioane de euro – 6 proiecte pentru modernizarea transportului în comun; 54 milioane de euro – alte proiecte.

Infrastructură/cartiere
La capitolul infrastructură este vorba despre 70 km de străzi modernizate, 165.640 metri pătrați de trotuare modernizate, 15 de kilometri de piste pentru bicicliști, 130 adăposturi bus etc. Pentru modernizarea cartierelor, așa cum își doresc gălățenii, au fost demolate 1.082 de garaje (132 – 2016, 123 – 2017, 127 – 2018, 307 – 2019, 393 – 2020), din cele peste 6.000 de garaje existente în oraș. Au fost amenajate 10.764 de noi locuri de parcare, s-a construit prima parcare supraetajată cu teren de sport, s-au amenajat 20 de locuri de joacă noi și moderne. Iar lucrările continuă în toate cartierele.

Administrație
În acești patru ani s-au simplificat procedurile pentru obținerea certificatului de urbanism, a autorizației de construire și a fost instituit avizul unic. Iar numărul autorizațiilor de construire a crescut în fiecare an: 755 – 2016, 886 – 2017, 1150 – 2018, 1123 – 2019 și 287- 2020.
Autobuze, troleibuze și tramvaie noi
În anul 2017 s-au achiziționat 17 troleibuze noi, în 2019 vorbim de 40 de autobuze noi și 20 de minibuze noi, iar în 2020 s-a semnat contractul pentru achiziția a 8 tramvaie noi. De asemenea, Primăria mai are proiecte pentru cumpărarea a 10 tramvaie noi și 20 de autobuze hibrid, în timp ce se implementează sistemul e-ticketing.
Economii la buget prin închiderea sistemului de termoficare
În 2018, pierderile anuale ale sistemului centralizat de încălzire erau de aproximativ 8 milioane de euro. Reamintim că rețeaua a fost proiectată să furnizeze apă caldă și căldură pentru 90.000 de apartamente. Însă în luna martie a anului 2018, mai erau conectate doar 18.366 apartamente. Sistemul devenise complet ineficient și se impunea închiderea lui. Toate unitățile de învățământ au fost dotate cu sisteme alternative de încălzire. În plus, 13.490 de familii au fost sprijinite pentru achiziționarea unei centrale termice.
Între timp, s-au realizat și 34 de kilometri de conducte noi pentru apă și canalizare.

Spații verzi amenajate și arbori nou plantați
Preocuparea este de a oferi gălățenilor un mediu curat și sănătos. Din 2016 și până în prezent este vorba despre 34.965 metri pătrați de spații verzi amenajate și de 6.100 de arbori plantați în oraș.
Sănătatea, o prioritate
Primăria municipiului Galați are în derulare proiecte de modernizare a tuturor unităților medicale aflate în subordine. A fost înființat primul Centru de Permanență, în cartierul Micro 39, care urmărește asigurarea continuității asistenței medicale primare. În curând, se va inaugura al doilea centru, în cartierul Mazepa, în anul 2018, a fost înființat Centrul de Medicină Dentară Socială.
Cultură și evenimente
Între evenimenteleculturale tradiționale ale Galațiului este vorba despre Festivalul Național de Comedie și Festivalul Național „Leonard”. Anul trecut a avut loc „Forza Zu”, cel mai mare concert din România, care a înregistrat un flux de peste 90.000 de participanți. De asemenea, a fost organizat „Street Food Festival” cu peste 75.000 de participanți.
În același timp, 255 de elevi și 223 profesori au fost recompensați pentru performanțele obținute la olimpiadele naţionale şi internaţionale. Totodată, 1.421 de cupluri au fost premiate la împlinirea a 50 de ani
Sport
A fost înființat Clubul Sportiv Municipal, cu secții de fotbal, baschet, handbal, volei, hochei pe gheață și patinaj, șah și rugby, haltere și judo, dans sportiv, natație și pentatlon modern, tenis, atletism. De asemenea, Primăria susține financiar și logistic 21 de structuri ale organizațiilor sportive.
Proiecte pentru Galați
Continuă proiectele pentru modernizarea străzilor Siderurgiștilor, 1 Decembrie, Henry Coandă, Traian Vuia, Coșbuc, Domnească (Biserica Greacă – Gării), Brăilei (Roșiori – Potcoava, modernizarea Aleii pietonale de la P-uri, amenajarea Plajei Dunărea, achiziția celor 20 autobuze hibrid și a celor 10 tramvaie. De asemenea, vor continua plantările de copaci și amenajare spații verzi etc
Noi proiecte importante propuse de primarul Ionuț Pucheanu vizează modernizarea Falezei și a Văii Țiglinei (Parcul Coposu, Baza Siderurgistul, Stadionul Dunărea), realizarea de parcări subterane, supraterane și la nivel, realizarea de terenuri și săli de sport, modernizarea parcurilor, amenajarea Lacului Vânători etc.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați