DISTRIBUIȚI

Braicar se află din nou în centrul unui eveniment care se putea termina tragic. Este vorba despre un incident petrecut ieri dimineață, când ușile unui autobuz s-au deschis în timpul mersului, iar un bărbat a căzut din vehicul. Șoferul s-a prezentat la poliție pentru a sesiza evenimentul, fiind testat cu aparatul etilostest, dar rezultatele au arătat că nu a consumat băuturi alcoolice.
Autobuzul aparține societății locale de transport în comun Braicar şi efectua cursa pe linia nr.4 din municipiul Brăila, când șoferul a apăsat din greșeală, potrivit directorului companiei, Cornel Săndulescu, butonul de deschidere a ușii, chiar în momentul în care lua o curbă, iar un pasager a căzut din vehicul.
Este vorba despre un bărbat care s-ar fi ridicat în urma căzăturii şi şi-ar fi continuat drumul pe picioarele lui, după cum a mai declarat directorul Braicar, scrie agerpres.ro.

„Șoferul s-a prezentat la sediul poliției, unde a fost testat cu aparatul etilostest, rezultatul fiind negativ. Pasagerul, un bărbat, care ar fi căzut din mijlocul de transport în comun, nu s-a prezentat la sediul poliției pentru a depune plângere în acest sens şi, până la acest moment, se pare ca nu s-a prezentat nici la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
În urmă cu trei săptămâni, Braicar a mai fost implicată într-un eveniment, roata unui autobuz aflat în mers, în care erau zece persoane, s-a rupt şi s-a oprit în mijlocul drumului, incidentul fiind surprins de o cameră de supraveghere.

Tragedia de acest gen din autobuzul Braicar nu este singulară. Reamintim că o fetiță din Zalău a murit, în februarie, după ce a căzut dintr-un microbuz, informează Libertatea. Totul s-a întâmplat în momentul în care ușa din spate a microbuzului s-a deschis în timpul mersului, iar fetița a căzut, în cap, pe asfalt.
Și în ianuarie a avut loc o tragedie. O tânără a ajuns la spital cu răni grave după ce a căzut, prin geam, dintr-un autobuz care circula în Ploiești, județul Prahova.