DISTRIBUIȚI

CASTIGAT RIDENDO MORES

Aflat la a 14-a sa carte, Pompiliu Comșa pendulează între presa de talie europeană, care l-a și recompensat, de altfel, pe măsura meritelor sale, în mai multe rânduri, și proza inspirată de realitățile românești, care încă n-au ajuns în faza de coacere, deci s-ar zice că-s încă crude (acu-întrebarea e : crude la minte sau degrab vărsatoare de sânge nevinovat ?…).

Asemenea Albei ca Zăpada, el își întreabă oglinda : care e cel mai realist din țară și din Galați ? și, spre (ne-)surprinderea lui, răspunsul este… Realitatea gălățeană ! Carele o fi ori n-o fi (cam hamletiană chestia asta, da’ să nu cădem în metafizic…) una și-aceeași cu a’ românească… Stăm și noi iaca strâmb și judecăm drept (ori invers, nu mai știu – da’ parcă poți să știi ?…) și tot nu ne dăm seama, ceea ce nu denotă, neapărat, un soi de zgârcenie ori avariție „telectuala”…

Pompiliu Comșa e un personaj notoriu, o instituție de presă în sine, un autor prolific pe multiple planuri : fin observator al realităților gălățeano-românești, bun analist politic al politichiei de pe la noi ori de aiurea, practicând un comic de limbaj hărăzit cu simțul umorului, un tip șarmant și un strălucit causeur, capabil să trezească din amorțeală o masă de convivi prea obosiți din diverse și varii motive…

Șaorma asta cu de toate, e delicioasă, ba chiar am putea spune că e o frescă a societății românești, ori un album al realităților noastre neaoșe, a căror primă calitate e heteroclismul –în meniu găsim articole de atitudine, gen : „Suntem cu noroiul până la gât, imaculaților !”; „Prea ne jelim și bârfim ca niște curve” ; „De ce suntem cerșetori în propria țară ?”; „Mama noastră la toți, țară de tâmpiți și hoți” ; „Trezește-te, națiune !” care, așa cum o spune și ultimul titlu de articol citat, îndeamnă nația să se trezească.

Găsim apoi articole care doar constată sau trec în revistă, punând totuși întrebări care dor mai mult decât eventuale răspunsuri : „Manifest pentru o urmă de dreptate. Lăsați-mă să vorbesc! Legea e una pentru toți”; „L-au murit pe Chelu ? Țeapă” ; „După ce le-au cerșit voturile pentru a accede la putere, Guvernul și Președinția, prin aparatul represiv al Justiției, se leapădă de românii din Diaspora”.

Aparent, sunt articole constatative, cele de mai sus, doar aparent neparticipative, căci, ca un membru marcant al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, Departamentul Moldova – condusă de neobositul mare erudit, Academicianul Constantin Gh. MARINESCU, Maestrul de la care se revendică și pe care care Autorul îl consideră Părintele său spiritual, Pompiliu COMȘA este un luptător, un combatant al relelor și racilelor din societatea românească, doar că e mai îndârjit și pune mai mult patos în acțiunile sale de tip mediatic decât mulți dintre confrații săi, ceea ce, repet, face din el nu doar un șef de scoală (ei bine, da, pe lângă el au ucenicit și ucenicesc un număr de tineri care apoi se apucă de treabă pe cont propriu), lucru pe care l-a inserat și în revista proprie, dar și în revista Universității Apollonia, unde a instituit o pagină dedicată uceniciei celor care vor să lucreze în presă, dar și celor care, deja ziariști, vor să se perfecționeze și mai mult, ucenicind pe lângă MAESTRUL Pompiliu Comșa !

Principala notă caracteristică a presei de tip pompilianocomșian, este tușa groasă, umorul negru dar cu fulgerări de geniu, comicul frust ce emană dintr-un limbaj extrem de spontan și deloc căutat, fără pretenții, făcând din el jurnalistul care, conform proverbului „Ce-i în gușă și-n căpușă”, spune nu neapărat tot ce-i trece prin cap, ci nu folosește jumătăți de măsură, iar adevărurile sale dor, căci nu sunt deloc fardate de dragul conveniențelor, așa cum fac ziariștii care vor să nu supere pe nimeni și, mai ales, să nu deranjeze Puterea.

Presa din care citim aici fragmente sau articole netrunchiate, este o presă menită să deranjeze Puterea, Autorul fiind conștient nu doar că Presa este (așa o fi ?) a patra putere în stat, ci și că ea trebuie să devină astfel, pentru a putea rămâne o putere – desigur, este vorba de puterea de influențare a opiniei publice, de formare a publicului pentru a putea înțelege ce se pune la cale în laboratoarele Puterii, căci presa are nu doar menirea de a trezi nația, ci și de a avertiza Puterea când – intenționat sau din greșeală – se pun la cale abuzuri de tot felul.

Citim aici articole conectate la realitatea imediată, gen : „Legăturile patronilor de la (Clubul) Colectiv cu Constanța”, dar nu e singurul, dovedind ca „presarul” Pompiliu Comșa nu face referințe la o realitate virtuală, la bursa zvonurilor ori la radio șanț, ci scormonește în profunzimea lor subiecte care dor și care interesează – prin concluziile pe care un bun jurnalist le poate trage, prevenind, implicit, producerea unor astfel de evenimente nefericite pe viitor.

Nu am aici în vedere o metaliteratură care să concureze cu spumoasele texte comșiene, nici să fac un portret prea elogios al Autorului acestei Cărți (deși poate ar merita), ci doar să semnalez cititorilor că au în față o lucrare cu merite evidente (deși nu putem spune, cu mâna pe inimă, că suntem de acord cu toate afirmațiile, negațiile ori invectivele la adresa unora și-ale altora, chiar dacă pe bună dreptate, dar De gustibus non disputandum, nu-i așa ?), care merită citită, fie doar și pentru că ne îndeamnă la reflecție, la acea cugetare care a născut vechiul dicton Cogito, ergo sum, căci somnul rațiunii (dar mai ales al națiunii…) naște monștri !

Acesta este meritul uriaș al cărții, al Autorului ei, de a ne trezi, de a ne administra un duș rece, atât de necesar în lâncezeala și sastisirea care parcă s-au instalat, prin resemnare, în sufletul românilor, obosiți parcă să lupte, să-și ceară drepturile, să reușească nașterea unei nații stăpâne pe destinul și pe bogățiile ei, pe care toți se reped să ni le „confiște”, noi alegându-ne doar cu cel mai scăzut nivel de trai din UE (locul doi din coadă, dacă nu mă înșel).

Doresc, în încheire, drum bun cărții în meandrele sufletului românesc și lectură plăcută românilor, care mai au încă o doza suficientă de simț al umorului, atât de necesar în vremurile de răstriște pe care le trăim și care, parcă, nu se mai termină ! Fie ca intenționalitatea primă a Autorului să-și atingă ținta, dar și scopul ! Fie ca această carte să-și aducă aportul la reușita demersurilor Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, care are atâta nevoie de sprijinul presei de calitate pentru a face să vibreze fibra națională, și să facă să acționeze ființa națională !

Prof. univ. dr. Constantin FROSIN