DISTRIBUIȚI

Piaţa de desfacere constituie pentru mulţi fermieri un punct sensibil în cadrul unei afaceri, indiferent dacă vorbim de sectorul vegetal sau zootehnic. Pentru a face faţă acestor provocări, un crescător de bovine din rasa de carne Angus nu a mai așteptat să caute cumpărători, ci a dezvoltat propriul lanţ alimentar integrat. Astfel, animalele crescute ţi îngrăşate în cadrul fermei sunt apoi sacrificate şi vândute în restaurantul unei pensiuni, potrivit fermierul.md „În prezent avem un efectiv de 100 de bovine Angus, din care 54 de femele, toate gestante. Mai avem vreo 24 de viţei şi vreo 30 de tăuraşi la îngrăşare. Cultivăm circa 70 de hectare doar pentru furajele animalelor. Primul efectiv din această rasă l-am cumpărat anul trecut, în iulie: 39 de animale din Germania. După aceea, în august, înca 15 din Austria”, povesteşte, Mihai Axinte, administratorul fermei. Pentru a putea fi gătită în cadrul restaurantului, carnea este ţinută timp de 21 de zile într-o cameră de maturare, la o temperatură de 0-4 grade celsius. „Avem o cameră de maturare cu o capacitate de 450 de kg, unde carnea stă 21 de zile. Omul care vine la pensiune are ocazia să vadă în vitrină carnea şi să aleagă ceea ce doreşte să-i fie gătită. Odată maturată, carnea devine premium şi se găteşte foarte uşor. În prezent, tăiem un tăuraş la 2 saptămâni”, mai spune Mihai Axinte. Pentru a le îngrăşa, administratorul fermei din Balaceana hrăneşte animalele cu circa 3 tone de mâncare pe zi. „Circa 1,2 tone este un semi-fân de lucernă, apoi avem 1,7 tone siloz de porumb. Mai adăugăm şi 10% urluială de porumb, cu cereale, soia şi grâu. Animalele au un spor mediu de creştere între 1kg şi 1,5 kg pe zi. Pot spune că este o rasă profitabilă, numai să te ocupi de ea. Să ai anul şi fătarea”, este de părere Mihai Axinte. De asemenea, administratorul fermei din Balaceana este de părere că un crescător ar avea o eficienţă economică foarte bună dacă ar alege să crească bovine din rase de carne, mai ales datorită subvenţiilor. „Există subvenţia de minimis de 500 de lei pe an, plus cea pentru rasa de 300 de euro. Cu banii aceştia se acoperă în proporţie de 90% creşterea animalului, dacă banii sunt direcţionaţi pentru acest lucru. Noi ajungem la costuri de 40 de euro/lună pe animal. Dacă am avea un efectiv mai mic, probabil costul ar fi mai mare”, mai spune Mihai Axinte. Acest articol este proprietatea Pagina de Agricultură și este protejat de legea drepturilor de autor. Oric