DISTRIBUIȚI

Cătălin Canciu, fostul șef al Inspectoratului Școlar Județean Brăila, spune că „a schimbat”, în cei 4 ani de mandat, opt miniștri (ai Educației -n.r.), „unii semidocți certați cu limba maternă”. Canciu scrie că postul său nu va fi scos la concurs deoarece „PSD are nevoie de supuși”. Cătălin Canciu a devenit cunoscut și datorită luptei cu politicienii care au încercat să-l înlocuiască din funcție, dar nu au reușit, deoarece profesorul, ajuns în fruntea ISJ Brăila în urma unui concurs, s-a adresat instanțelor şi judecătorii i-au dat dreptate.
Într-un text postat pe pagina sa de Facebook, Cătălin Canciu, fostul șef al ISJ Brăila scrie, la final de mandat, despre politizarea sistemului de învățământ şi despre lupta pe care a dus-o cu politicienii care doreau să instaleze în fruntea inspectoratului propriul om.
El declară că a refuzat să stea în genunchi pentru „a primi ceva din troaca politică a prezentului”.

„Sfârșit de mandat! S-au încheiat patru ani frumoși în care am putut cultiva permanent o atmosferă de onestitate, corectitudine şi echilibru, în care nu am stat niciun moment în genunchi pentru a primi ceva de la troaca politică a prezentului. Un mandat obținut curat prin concurs, în concurență cu un candidat susținut de PSD, într-o guvernare pesedistă. Patru ani de reușite, cu rezultate excelente la examenele naționale şi concursuri școlare, proiecte pe care le-am inițiat şi desfășurat cu succes, în pofida unui mediu ostil educației.

Un mandat greu în care am opt miniștri, fiecare cu frustrările sale, unii semidocți certați cu limba maternă şi logica bunului-simț, lipsiți de cultură şi educație, alții , aproape toți adevărate ghiulele pregătite să se detoneze pentru a șubrezi sistemul de învățământ la maximum. Cu reguli schimbate din mers, cu o birocrație istovitoare de cei peste 500 de funcționari ministeriali la care a trebuit să facem faţă (peste

60.000 de documente intrate şi/sau ieşite din instituţie în cei patru ani), cu legi într-o permanentă schimbare, imposibil de aplicat în care sintagma abundă, cu manuale de tot felul – greşite, de sport, unice şi compendii etc.”, scrie fostul şef al IŞJ Brăila.
De asemenea, Canciu spune că investiţiile şi reforma despre care se vorbeşte reprezintă „cârpeli şi populism ieftin”.

„Un mandat greu pentru că şcoala brăileană a primit doar firimituri pentru modernizare, pentru materiale didactice sau altceva pentru progresul ei. Doar cârpeli şi populism ieftin! Chiar dacă au încercat să îşi bată joc de mine, demițându-mă de două ori, obligându-mă să-mi caut dreptatea prin sălile de judecată, procese pe care le-am câștigat pe linie, au reușit să construiască un om puternic care dacă ar avea posibilitatea să întoarcă Lumea în 2015, ar merge pe acelaşi drum pentru că în jurul lui sunt mulți, mulți semeni deosebiți care își doresc o altă Românie pentru care trebuie să lupte. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine cu gândul, cu fapta şi cu sufletul!”, a mai scris Cătălin Canciu.

Acesta a adăugat că multe persoane din afara sistemului de educație l-au întrebat de ce nu mai participă la un nou concurs şi a răspuns că ar mai participa oricând, dacă acest lucru ar fi posibil: „Pesedeul şi aliații săi nu au nevoie decât de supuși, motiv pentru care nu vor mai organiza niciodată vreun concurs şi de aceea îi vor numi doar pe aceștia, pentru a-şi rezolva interesele lor mărunte de pe plan local”.

Cătălin Canciu a devenit cunoscut datorită luptei cu politicienii care au încercat să-l înlocuiască din funcție, dar nu au reușit, deoarece profesorul, ajuns în fruntea ISJ Brăila în urma unui concurs, s-a adresat instanțelor şi judecătorii i-au dat dreptate.

Pe 15 august mandatul i-a expirat, iar Cătălin Canciu se va întoarce la catedră în condițiile în care pentru funcţia vacantă nu va fi organizat un nou concurs