DISTRIBUIȚI

Care este marele avantaj al cultivării de soiuri atipice în România? Veniturile pot să ajungă chiar și la 36.000 de euro/hectar!

Aronia, Paulownia, Goji sunt numele unor culturi care, alături de triticale, rubarbă, agrișe sau ricin, pentru a aminti doar câteva dintre ele, au fost și sunt transformate în mici afaceri de familie pe terenurile din România.

Nu doar în cazul celor deja amintite, cererea e tot mai mare, iar veniturile pe care le pot genera la hectar sunt de multe ori peste cele asigurate de culturile tradiționale. În plus, nu ai nevoie de suprafețe agricole mari pentru a obține un profit semnificativ și a-ți amortiza într-un timp relativ scurt investițiile inițiale.

În cazul unei plantații de ricin, de exemplu, costurile de însămânțare a unui hectar pot ajunge la aproximativ 1.500 de euro/hectar, în condițiile în care doar din vânzarea semințelor la prețul minim al pieței se poate realiza un venit de 36.000 de euro/hectar.

Aronia este un arbust ușor de cultivat și de întreținut, care se dezvoltă optim în soluri cu un pH cuprins între 5 și 7. Originar din America de Nord, arbustul de aronia este o specie rezistentă chiar și la temperaturi extreme, de -40°C. În această situație, cam 45-60% din muguri vor rămâne neafectați de ger.

Ramurile trebuie tăiate în scopul de a păstra echilibrul între lăstarii tineri (60%) și lăstarii cu lemn bătrân (40%), care nu mai sunt productivi. Numărul tulpinilor unei tufe trebuie să varieze între 30 și 35.

Înființarea unui hectar de aronia costă agricultorii în jur de 7.000 de euro, iar, în medie, veniturile pe care le puteți avea de pe urma culturii aroniei se ridică la aproape 12.000 de euro la un hectar cultivat.

Agrișele. Acest arbust fructifer este mai puțin cunoscut la noi, însă fructele sale sunt la mare căutare în vestul Europei. În țară există puține plantații de agriș, deoarece agricultorii români mizează mai mult pe plantațiile de zmeur, afin, mur și coacăz negru. Zonele în care se cultivă, totuși, agrișul sunt: Cluj, Mureș, Baia-Mare și Sălaj.

Investiția într-o plantație de agriș se ridică la 7.000 de euro și este considerată una dintre cele mai bune investiții în agricultură în momentul de față. Prețul minim pentru un kilogram de agrișe variază între șase și șapte lei. Plantația începe să rodească după doi ani și se obține, în medie, o producție de șase sau șapte tone de fructe pe hectar. În plus, agrișul poate aduce profituri de aproximativ 20.000 de euro pe an, iar investiția se recuperează în primii doi ani de agricultură.

Fructele pot fi consumate sub formă de supe, compoturi pregătite pentru iarnă, mai pot fi folosite pentru aromarea diferitelor mâncăruri și prăjituri. Integral pe adevarulfinanciar.ro