Poiana lui IOCAN CE S-A ÎNTÂMPLAT CU CEI ŞASE? CU ACEI VULTURI CARE AU CUTEZAT...

CE S-A ÎNTÂMPLAT CU CEI ŞASE? CU ACEI VULTURI CARE AU CUTEZAT SĂ SE OPUNĂ. de Ion ZAHIU

38
0
DISTRIBUIȚI

CE S-A ÎNTÂMPLAT CU CEI ŞASE?
CU ACEI VULTURI CARE AU CUTEZAT SĂ SE OPUNĂ.

A fost mitraliat când se afla la munca câmpului. Au urmat bombardamentele de la Mizil, Buzău şi Braşov de unde a reuşit să scape cu viaţă. A supravieţuit şi războiului dar nu a obţinut drepturile de veteran de război pe motivul că nu se găsesc actele din acea vreme.
Nicolae Zaheu s-a născut în Buzau şi a fost unul din cei şapte copii, rămaşi orfani, ai unei familii sărace. La şcoala militară i s-a interzis să se însoare pentru că tatăl fetei tocmai primise moştenire şase hectare de pământ şi astfel cu zece hectare era considerat chiabur.
Apoi …

„În anul 1951, la 24 de ani, în toamnă am dat examen de admitere la Academia Militară Gheorghe Gheorgiu Dej din Bucureşti. Academia purta numele conducătorului înca de atunci. Eram sublocotenent şi am fost propus pentru academie. În urma examenului am primit gradul de locotenent. Am urmat cursurile pâna în august 1952. Eram ofiţer elev în cadrul Facultăţii de İnfanterie şi făceam parte din activul de partid al academiei, fiind şef de clasă cu denumirea de şef de divizie.
În aprilie 1952 a avut loc o întrunire a întregului activ de partid al armatei din care faceam parte. Activul era compus din aproximativ 300 de ofiţeri inferiori şi superiori. S-a dezbătut devierea de dreapta, expresie consacrată pentru grupul format din Ana Pauker, Teoharie Georgescu şi Vasile Luca.
În urma prelucrării la care a luat parte şi Gheorghe Gheorgiu Dej, s-a trasat sarcina ca toţi cei care au pus întrebări dubioase să fie verificaţi şi de la caz la caz, sa fie trecuţi în rezervă sau deferiţi justiţiei.
Întrebările au fost scrise căci luările de cuvânt au fost oprite în urma discursului zis injurios al unui locotenent major, Ticea de la Academia Tehnică.
Era din Buzău. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu el. Am fost şase care am pus întrebări. Unii erau căsătoriţi cu fete cu stare. Erau disperaţi. Zvonurile din acea vreme spuneau că s-au împuşcat sau s-au spânzurat.
După discursul locotenetului major, nu a mai luat nimeni cuvântul, au vorbit numai ei. Şedinţa de dimineaţă a durat patru ore, pâna la ora 12 şi după o pauză s-a reînceput la orele 16. A mai durat înca trei ore. A luat parte şi Iosif Chişinevski care a luat cuvântul după-amiaza. Chişinevski era vicepreşedinte al C.C. Gheorghiu Dej a fost prezent pâna la ora 12 şi doar a asistat. În aula academiei, s-au ridicat în picioare toţi şi băteau din palme, ovaţionându-l pe Gheorghiu Dej. La plecare a dat instrucţiuni să se facă verificări. Acestea au fost nu numai cu cei şase, ci şi cu alţii.
M-am înscris la cuvânt. Din lipsă de timp întrebările au fost în scris. İdeile le-am susţinut în pauză într-un cerc restrâns de ofiţeri. İată întrebările:
1 În ce măsură, noi cadrele politice putem promova soldaţii şi cadrele. Pe ce criterii ne putem baza pentru promovarea militarilor din subordine?
2 Având în vedere faptul că la Congresului al III-lea al Partidului Comunist cei trei care au deviat erau socotiţi ca membri de încredere şi loiali partidului, cum s-a putut ca într-o luna de la congres să fie consideraţi deviatori? Ce încredere să mai avem în C.C.?
3 Ce merit mai are Ana Pauker în formarea în URSS a diviziei de panduri Tudor Vladimirescu. Ea a susţinut ca divizia să rămâna în ţară.
Un coleg de facultate m-a turnat. Îl ajutam la lecţii şi în special la matematică. Îl chema Cotofanul, dar şi-a schimbat numele ulterior în İonescu. Era o practică de a se schimba numele în acea perioadă. Am fost chemat la Comitetul de Partid al Facultăţii unde mi s-a cerut să dau numele a zece cunoştiinţe. Acestea au dat referinţe privitoare la activitatea şi comportarea mea.
Urma ca la terminarea anului şcolar să primesc gradul de căpitan. Pentru obţinerea acestuia mai trebuia să susţin doar un examen la geografie, materie pe care o stăpâneam foarte bine. Nu am mai dat examenul.
În urma verificărilor de la Comitetul de Partid mi s-a spus că am văzut o realitate mult prea crudă pe care nu poate să mi-o impute comisia. Mi-au dat carnetul de partid înapoi dar au spus că ordinul ministrului armatei nu mai poate fi modificat. Comisia mi-a dat încurajări şi îndrumări ca şi în viaţa civilă să mă comport şi să muncesc cu aceiaşi demnitate ca şi în armată.
Eram pe langă şef de divizie şi responsabil cu presa şi abonamentele. Mi s-a mai spus că ori soldat ori general, tot ostaşi ai tării suntem. Mai precizez că la înmânarea carnetului de partid care îmi fusese luat, s-a luat în considerare că tatăl meu fusese acar. Deci aveam origine socială sănătoasă.
Mi s-a luat gradul de locotenent şi trecut în corpul soldaţilor şi în rezervă.
Timp de cinci zile, nu am mai participat la cursuri şi nici nu mai făceam instrucţie, ci mergeam doar la masă. Eram fiert! Nu ştiam ce se va întâmpla cu mine. La unii din colegi le părea rău. Nu am aflat ce s-a întâmplat cu foştii colegi care fuseseră şi ei excluşi.
Am rămas prieten cu un coleg de bancă, Chilom Vasile. A ajuns colonel. Era comandantul gărzii Palatului CFR din spatele Gării de Nord. L-am mai văzut o dată când am ajuns în Bucureşti cu o problemă de serviciu.
Ce s-a întâmplat cu mine? Plecând din armată în 1952, am reuşit în mod surprinzător să găsesc serviciu la CFR iar apoi …”

Câte vieţi au fost schimbate? Câte vieţi s-au pierdut? O realitate mult prea crudă?
Ceea ce nu vor ştii ei niciodată e că libertatea e primul gând şi instict al vulturilor chiar dacă le tai aripile. Aceşti vulturi sunt cei care aduc libertatea şi pentru ceilalţi.

Ion Zahiu