Senzational Cea mai nemiloasă femeie din lume trimis de DUMITRU SANDEL

Cea mai nemiloasă femeie din lume trimis de DUMITRU SANDEL

1
0
DISTRIBUIȚI

Cititorul român se va întreba mirat de unde provine acest interes
pentru Ana Pauker din partea unui scriitor american şi, mai ales,
publicarea acestei cărţi de către o editură de prestigiu ca aceea a
Universităţii statului California. Răspunsul este dezarmant de simplu:
Ana Pauker a fost prima femeie ministru din istoria lumii. La decenii
distanţă, au apărut pe rând şi alte femei celebre cu rang de ministru
şi chiar de prim-ministru (Indira Gandhi, Golda Meir, Hillary Clinton,
Margaret Lady Thatcher).
Autorul cărţii de faţă, Robert Levy, este doctor în istorie al
Universităţii Statului California – Los Angeles. Iar cele 17 pagini cu
bibliografia cărţii denotă un studiu aprofundat al carierei Anei
Pauker. Pentru eventualii cititori sceptici sau ostili acestui subiect
de studiu, este edificator aforismul tipărit de autor ca motto pe
prima pagină a cărţii sale: „În sfârşit, dar nu şi în ultimul rând,
era Ana Pauker… Totdeauna când mă aflam în prezenţa ei, ea era ca un
boa constrictor care tocmai fusese hrănit şi care, de aceea, nu urma
să te mănânce – pentru moment! Grasă şi înceată aşa cum părea, ea avea
tot ce este respingător şi totuşi oribil de fascinant la un şarpe.
Mi-am putut uşor imagina, numai din observarea ei, cum şi-a denunţat
ea propriul soţ, care drept urmare a fost împuşcat; iar întâlnirile
mele ulterioare cu ea mi-au arătat strălucirea rece şi inumană prin
care ea a dobândit puternica funcţie pe care o ocupa” (Ileana,
Prinţesă a României, Arhiducesă de Austria, în lucrarea I live,
again).

Editura americană a acestei biografii a Anei Pauker subliniază că
faptul cel mai uluitor al carierei sale este acela că a progresat
într-o ţară care dispreţuia profund femeile şi evreii. Ea apare în
această carte ca o femeie de o remarcabilă putere, dominată de
conflict şi contradicţii mai mult decât de dogmatism. Prestigioasa
revistă americană „Time” a pus fotografia Anei Pauker pe întreaga
copertă a numărului din septembrie 1948 sub titlul „Cea mai puternică
femeie în viaţă”. Cartea enumeră cu exemple cum a sfidat în mod
repetat Ana Pauker directivele liniei staliniste privind
colectivizarea agriculturii în România, spre disperarea consilierilor
sovietici trimişi de Stalin la Bucureşti. Ca prima femeie ministru din
toate timpurile (1947-1952) şi de oriunde pe glob, ea a permis
emigrarea nelimitată a evreilor din România spre Israel, dar a făcut
asta rămânând angajată ferm în mişcarea comunistă internaţională.

De la Hannah Rabinsohn la Ana Pauker

Autorul prezintă cariera ei, metodic şi fără menajamente. Ana Pauker,
la naştere Hannah Rabinsohn, s-a născut la 13 februarie 1893 în comuna
Codăeşti, judeţul Vaslui, într-o familie de evrei sărmani, în care nu
se vorbea româneşte, ci idiş. Tatăl ei, Hersh Kaufman Rabinsohn, era
shohet, adică măcelar în practica rituală kosher şi mic funcţionar la
sinagogă. Mama sa era vânzătoare de alimente. În anul 1911, Hannah
Rabinsohn primeşte prima ei angajare ca învăţătoare la clasa I a
şcolii primare evreieşti. În anul 1915, ea se înscrie în Partidul
Social Democrat al Muncitorilor din România, iar în 1917, aderă la
aripa pro-bolşevică a aceluiaşi partid. Din 1921, Hannah Rabinsohn
devine Ana Pauker prin căsătoria ei cu inginerul Marcel Pauker, un
socialist evreu de elită, cu studii universitare absolvite în Elveţia.
A nu se confunda cu Karl Pauker, bărbier din Budapesta, căzut
prizonier la ruşi în Primul Război Mondial şi devenit, din 1924, unul
dintre bodyguarzii lui Stalin. Karl va fi promovat de Stalin şef al
Gărzii Kremlinului, funcţie pe care o ocupă până în anul 1937, când va
fi arestat şi împuşcat fără judecată, fără a fi reabilitat postum.

În realitate, nu şi-a denunţat soţul, pe Marcel

În anul 1921, soţii Pauker aderă la Partidul Comunist din România.
Primul lor copil, o fetiţă, Tania, moare de dizenterie la 7 luni de la
naştere. În anul 1926, la Viena, se naşte fiul lor Vlad, iar în 1928,
la Moscova, se naşte fiica lor Tatiana. În anul 1932, Ana a mai făcut
la Moscova o fetiţă, Maria, cu Eugen Fried (1900-1943), un evreu din
Cehoslovacia, care era instructor al Cominternului. La ordinul
liderilor sovietici, primii doi copii, Vlad şi Tatiana, sunt plasaţi
în case de copii din URSS, iar Maria va fi crescută în Franţa de
familia şefului Partidului Comunist Francez, Maurice Thorez. Ana
Pauker a lucrat ani de zile la Paris împreună cu Eugen Fried ca
instructori bolşevici pe lângă conducătorii comuniştilor francezi.
Arestată şi brutal maltratată de mai multe ori, Ana şi Marcel Pauker
au trăit un număr de ani în exil la Praga, Berlin şi Paris. În anul
1928, Ana este admisă la Şcoala de Partid „Lenin” din Moscova, care
pregătea pe viitorii conducători ai Internaţionalei Comuniste
(Comintern). Este promovată rapid în conducerea acestuia, unde ajunge
mâna dreaptă a lui Dmitri Manuilsky – adevăratul şef al Cominternului.
În anul 1934, Ana se reîntoarce în România, unde, un an mai târziu,
este arestată, judecată public şi condamnată la 10 ani de închisoare.
Pe când era închisă la Doftana, Ana află despre arestarea în URSS a
soţului ei Marcel de către NKVD, dar abia în anul 1959 va afla că
Marcel a fost împuşcat încă din 1936.

Temuta „Tovarăşă Ana”

Autorul demontează cu detalii concrete legenda falsă potrivit căreia
Ana l-ar fi denunţat bolşevicilor pe soţul ei ca fiind troţkist. În
luna mai a anului 1941, aceasta este eliberată din închisoare şi
predată grănicerilor sovietici, în schimbul parlamentarului Ion
Codreanu, aflat în închisoare în URSS.
După invazia URSS de către nazişti, Ana Pauker lucrează la postul de
radio moscovit România Liberă şi organizează primele divizii ale
Armatei Roşii formate din voluntari români căzuţi prizonieri în URSS.
Interesant de menţionat că printre iscăliturile liderilor bolşevici
care au decis dizolvarea în 1943 a Cominternului se poate vedea şi
semnătura Anei Pauker. De fapt, şi în memoriile lui Gheorghi Dimitrov,
recent publicate în SUA, se confirmă că Ana Pauker era în fruntea
grupului de comunişti români aflaţi la conducerea Cominternului de la
Moscova.

În septembrie 1944, Ana Pauker revine în România cu grad de general în
cadrele active ale Armatei Roşii şi cu mandatul de preluare a
conducerii Partidului Comunist Român. Aici, Ana va activa ca lider
neoficial al CC al PCR până în octombrie 1945, când este ales secretar
general Gh. Gheorghiu-Dej. În realitate, Ana Pauker va rămâne pentru
anii următori liderul de facto al României, cu funcţii în
secretariatul CC al PCR şi membră a Biroului Politic. Martori oculari
au consemnat în amintirile lor că Ana Pauker impunea celor din jurul
ei, cu prezenţa sa energică, hotărâtă şi curajoasă la dezbateri
complicate pe care alţii le tratau cu prudenţă. Bună oratoare, Anei
Pauker îi plăcea să-şi înceapă cuvântările din România cu declaraţia
tăioasă: „Stalin mi-a spus următoarele:…”.

Şi se făcea linişte în sală pentru că se ştia că ea nu exagera deloc.
Rămân nedesluşite metodele prin care Ana Pauker şi-a câştigat accesul
la Kremlin, unde era cunoscută şi temută de toţi ca Tovarăşa Ana”.
Acest lucru îl spune şi Gh. Dimitrov, care era şeful ei la Moscova. Se
cunoaşte acum din stenogramele şedinţelor Biroului Politic sovietic că
Molotov insista ca Ana Pauker să fie secretarul general al PCR şi nu
Gheorghiu-Dej, dar s-a opus Stalin. Acesta este înregistrat spunând că
„Gheorghiu-Dej este muncitor de profesie, pe când tovarăşa Ana nu este
nici măcar de etnie română”. Tot Molotov este cel care a intervenit
personal la Bucureşti pentru eliberarea din închisoare a Anei Pauker
imediat după decesul subit al lui Stalin de la 5 martie 1953. Practic,
Molotov i-a salvat viaţa pentru că Gheorghiu-Dej pregătise suprimarea
Anei Pauker o dată cu cea a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, rămas celebru în
epocă pentru fraza lui dispreţuitor de hilară: „…construirea
socialismului în România poate să mai aştepte până îşi dă Ghiţă (Dej)
bacalaureatul” (pag.151).

Autorul acestei biografii aduce detalii inedite despre unele aspecte
ale activităţii Anei Pauker ca ministru de Externe, detalii care au
fost ascunse publicului până acum. Sunt oferite exemple edificatoare
în acest sens din masivul dosar de documente ale Anei Pauker de la
Cancelaria CC al PMR, devenite accesibile istoricilor români şi
străini. Robert Levy a avut acces la aceste documente şi le
menţionează în cele 17 pagini ale bibliografiei, aflate la sfârşitul
cărţii.

Ana Pauker, oponent al colectivizării

Ana Pauker a avut curajul să se opună colectivizării forţate a
agriculturii României. În anul 1950, ea s-a internat într-un spital
din Moscova pentru tratament contra unui cancer depistat la sân. În
absenţa ei din ţară, comuniştii de la Bucureşti au declanşat o
campanie accelerată de colectivizare forţată a agriculturii româneşti.
După întoarcerea de la Moscova a Anei Pauker ,nu s-a mai putut
constitui, din cauza opoziţiei ei, nicio gospodărie agricolă colectivă
în tot cursul anului următor. Ea începuse să fie văzută drept o
apărătoare a micii gospodării ţărăneşti, spre furia consilierilor
sovietici aflaţi pe atunci în România.

Lista acestor acte temerare este lungă şi merită menţionate câteva
dintre ele. Astfel, ca ministru, Ana Pauker: 1. a blocat campania de
exterminare a „chiaburilor”; 2. a oprit procesele anti-Tito iniţiate
de sovietici şi sateliţii lor din Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia şi
Albania; 3. s-a opus începerii procesului contra lui Lucreţiu
Pătrăşcanu; 4. a oprit reprimarea veteranilor români din războiul
civil din Spania; 5. a stopat urmărirea judiciară a sioniştilor din
România care începuseră din 1950 să fie persecutaţi la instigaţia
Moscovei. Niciun sionist n-a putut fi adus în faţa justiţiei până la
căderea de la putere a Anei Pauker.

Cartea se citeşte uşor şi cu mare interes pentru că autorul abordează
cu egală detaşare toate identităţile Anei Pauker, adică cea de
stalinistă, de cetăţeană a României, de evreică şi de femeie-mamă. La
acest ultim capitol de femeie şi mamă, aflăm faptul că, în anul 1945,
Ana Pauker a luat-o de la Paris cu forţa pe fiica ei cea mai mică,
Marie, de la Aurore Thorez, singura mamă pe care copila o cunoscuse
până atunci. După ce a asigurat-o pe Marie că va putea reveni la Paris
s-o revadă pe Aurore în fiecare vară, Ana Pauker îşi va călca
promisiunea chiar din anul următor. Fata Anei Pauker a povestit
autorului cărţii că mama ei naturală a rupt toate legăturile cu
familia ei din Franţa sub pretextul dubios că, refuzând să-i dea lui
Maurice Thorez divorţul cerut de acesta, Aurore ar fi vătămat politic
Partidul Comunist Francez, sau alt pretext, că Aurore devenise „prea
burgheză”, prin faptul că era proprietara unui hotel.

Ana Pauker a fost arestată la domiciliu până la moarte, în 1960

Tot Marie spune că atunci când Aurore se pregătea să vină ea însăşi în
România să-şi vadă fata pe care o crescuse în Franţa, Ana Pauker a
rupt orice comunicare şi legături cu Aurore. Ana Pauker s-a purtat la
fel cu fratele ei, Zalman Rabinsohn, pe care, după ce l-a convins să
vină în România, nu l-a mai lăsat să se întoarcă în Israel nici chiar
atunci când bătrânul lor tată, Hersh Kaufman Rabinsohn, se stingea din
viaţă acolo, în Israel. Aşa se face că, la 18 februarie 1953, când Ana
Pauker este arestată, o dată cu ea este închis şi fratele ei, Zalman
Rabinsohn, aflat în România.

Urmează zile grele în viaţa lor, ca urmare a interogatoriilor
neîntrerupte. În cea mai fidelă tradiţie sovietică, specifică acelor
vremuri întunecate, se urmărea smulgerea de la Ana Pauker, prin orice
mijloace, a unor depoziţii incriminatorii contra altor demnitari ai
regimului, a căror înlăturare din guvern era dorită de Gheorghiu-Dej
(Teohari Georgescu, Vasile Luca etc.). Din vara anului 1952 începuse
aplicarea torturii la anchetarea membrilor de partid, fapt care l-a
determinat pe autorul cărţii să se îndoiască de veracitatea
informaţiilor obţinute la interogatoriile organizate după iulie 1952.
La două săptămâni de la arestarea Anei Pauker, moare subit Stalin,
fapt care o salvează în multe privinţe pe Ana Pauker din ghearele lui
Gheorghiu-Dej care-i dorea moartea, aşa cum reuşise să facă anterior
cu Ştefan Foriş şi, ulterior, cu Lucreţiu Pătrăşcanu.

La intervenţia lui Molotov, Ana Pauker este scoasă din închisoare şi
va rămâne cu arest la domiciliu până la decesul ei din 3 iunie 1960.
Urna cu cenuşa ei va fi depusă la Mausoleul din Parcul Carol, iar după
dezafectarea acestuia, urna va fi luată de familie şi dusă în Israel.
În încheiere, autorul cărţii concluzionează lapidar că Ana Pauker
poartă răspunderea şi condamnarea concetăţenilor ei pentru duplicitate
în forţarea comunismului asupra societăţii

Cea mai nemiloasă femeie din lume”. Ana Pauker – Stalin cu fustă

În România anilor 50 i se spunea ,„Stalin cu fustă”, dar notorietatea
internațională și-a câștigat-o când a apărut pe coperta revistei
„Time”, în septembrie 1948, cu titlul „cea mai nemiloasă femeie din
lume”. A fost prima femeie ministru de externe din istoria lumii.
Temuta tovarășă Ana Pauker, născută Hanna Rabinsohn, nepoata rabinului
din Codăești, județul Vaslui, a intrat în Partidul Comunist încă de la
înființarea lui, în 1921, și a fost racolată de Moscova ca agent
sovietic.

După un trecut ilegalist plin de adrenalină, după câteva arestări,
este eliberată de sovietici, în 1940, în schimbul unui patriot român,
arestat de ruşi după ocuparea Basarabiei. La Moscova a fost consiliera
lui Stalin pe „probleme românești”, a fost numită în conducerea
Cominternului, iar în iunie 1943 devine președinta Comitetulul
Național Român de la Moscova, cu grad de colonel.

Din acest moment, în PCR se formează două facțiuni, pe de-o parte
comuniștii aflați în închisorile din România, în frunte cu Gheorghiu
Dej, pe de altă parte comisarii de la Moscova, Ana Pauker, Vasile Luca
și Teohari Georgescu. După 23 august 1944 se întoarce în România cu
mandatul de a prelua conducerea PCR, participă din plin la
sovietizarea țării și devine numărul 1 în nomenklatură până în
octombrie 1945, când a fost ales Gheorghiu Dej.

Deși îi plăcea să înceapă cuvântările cu declarația tăioasă „Stalin
mi-a spus următoarele…” în 1953, cu voie de la Moscova, stalinista
Ana Pauker a fost epurată în mod stalinist și acuzată de
„cosmopolitism”. Arestată la domiciliu, în locuința ei din Cotroceni,
a trăit din traduceri pentru Editura Politică și a murit în 1960 de
cancer la sân. „Tovarășa de fier”, temuta tovarășă Ana, care poartă
răspunderea stalinizării României, a fost reabilitată discret de
regimul Ceaușescu.