DISTRIBUIȚI

Mistuitoarea poveste de dragoste din care s-a născut „Cel mai iubit dintre pământeni”
S-au cunoscut în 1952. El avea 30 de ani, ea 20 de ani. El se numea Marin Preda. Ea, Aurora Cornu. El era un tânăr prozator „cam singuratic și morocănos”, ea o tânără poetă, frumoasă si plină de personalitate. Se văzuseră pentru prima oară în cantina Uniunii Scriitorilor: s-au ironizat reciproc, apoi s-au ignorat.

„Eu, când îl vedeam, întorceam capul în altă parte, el întorcea spatele”,

avea să-i amintească, peste ani, Aurora Cornu.

Peste doi ani, în 1954, aveau să se reîntâlnească în Eforie Sud (stațiune

numită pe atunci Vasile Roaită), într-o vilă a Uniunii Scriitorilor: printr-o

întâmplare, Aurora ocupa camera care i se repartizase lui Marin Preda.

Și astfel au fost nevoiți să-și vorbească din nou

A zis: „Păstrați-o dumneavoastră, tovarășa Cornu”. Eu sunt rapidă când plec dintr-un loc, am început să-mi adun lucrurile, el ședea în pragul ușii și se uita fascinat la mine, de acolo i s-a tras, bănuiesc.

Prima noapte de nesomn, cea dintâi scrisoare de dragoste

Ce i s-a tras? O noapte de nesomn si dragostea mărturisită prin intermediul primei scrisori de dragoste:

„Dar iată că o adiere de durere, de părere de rău, de mâhnire izvorăște din inima mea. Te-am făcut să suferi (nu știu unde, când și de ce), dar simt că acest lucru s-a întâmplat și mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul la tine, scriindu-ți întâia mea scrisoare de dragoste. (…) Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta și sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspirațiile tale, somnul tău… Vanitatea și cochetăria ta distilată, neliniștile tale profunde, gândul tău puțin înghețat, categoric și fără ascunzișuri, atât de temut de către amatorii de compromisuri”.

A doua zi, Marin Preda a cerut-o de soție

S-au reîntâlnit, pe plajă, ziua următoare. Iar de atunci au stat tot timpul

împreună, mâncând din același ceaun și lenevind la soare pe același cearșaf. Ba chiar, prima cerere neoficială în căsătorie, avea să apară chiar a doua zi: Marin Preda a rugat-o să-i cumpere o limonadă. Ea a acceptat, gândindu-se că „poate n-are bani la el” și i-a spus, în glumă: „Uite-așa se compromite o femeie”. Iar el a răspuns prompt: „Dacă te-am compromis, te iau de nevastă”.

„Marine, tu ești cel mai iubit dintre pământeni”

Oficial aveau să se căsătorească în primăvara anului 1955. Fără invitați, fără șampanie, fără flori. Doar ei doi i iubirea lor.

„Marine, tu ești cel mai iubit dintre pământeni”, obișnuia să îl alinte ea. Un

alint care, peste ani, avea să se transforme într-unul dintre cele mai îndrăgite romane ale literaturii române: Cel mai iubit dintre pământeni. Iar el, la rându-i o iubea din toată ființa: „Mă simțeam regină, nimic nu era prea bun pentru mine. Vântul care bătea trebuia să bată așa, încât să nu mă supere… Marin era în stare să sărute pământul pe care călcam.”

Însă chiar această năvalnică iubire avea să le mistuie căsnicia: „Traiul cu Marin Preda implica o tensiune foarte mare de care nu-ți dai seama. Un scriitor e ca o uzină energetică si mai rău, e ca un aspirator si utilizează tot.”

(…) „Era o presiune enormă să stai în preajma lui Preda. O presiune pe care eu am resimțit-o. Marin trăia cu femeile în sensul că, desfășurând mult farmec, le aducea un univers care era extrem de covârșitor. Îți trebuia o presiune egală să reziști la fenomenul Preda.”

„El scria, eu dormeam. Mă trezea din somn să-mi citească o frază, eu urlam, ne certam.”

„Am ținut piept patru ani, spune ea… Nu mai era nimic de adăugat la dragostea noastră. Mai mult, ar fi însemnat pentru mine anularea nu a

personalității mele, ci chiar a persoanei mele creatoare, pentru că tot ce

respiram mergea către literatura lui, care era fascinantă și foarte puternică.”

„Eu sunt cel mai mare prozator român”

În vara anului 1958, Aurora l-a părăsit. Îl prevenise încă de când se cunoscuseră că, atunci când ea va dori să plece, el va trebui să nu se

împotrivească. Așa că a plecat la Sinaia lăsându-i pe masa apartamentului lor din București un bilet cu doar câteva cuvinte: „Cheile sunt în casa de

bani, mult noroc. Aurora”.

În septembrie 1958, Marin Preda a venit după ea, la Sinaia și, potrivit spuselor Aurorei, au trăit „cele mai sublime săptămâni de despărțire pe

care le putea visa”.

În 1965, Aurora Cornu a plecat la Paris și a rămas acolo. Însă a continuat

să îl iubească tot timpul.

„Cu Cioran s-a certat, pe când îl însoțea în plimbările lui zilnice prin grădina Luxemburg. Una din discuțiile lor a început în franțuzește, avându-l ca subiect pe Marin Preda, care, întâlnindu-se cu Cioran la Paris, s-a prezentat ca fiind cel mai mare prozator român.

„Chiar așa și este!”, a replicat Aurora îndoielii vădite a lui Cioran, care a ținut să-i atragă atenția că așa ceva nu se spune. „Cum așa, domnule Cioran? Ce ar fi trebuit să spună Goethe dacă l-a fi întrebat cineva ce fel de poet este?”

Cearta lor a continuat în românește și a culminat cu constatarea lui Cioran: „Cu temperamentul dumitale vei avea mare succes la Paris!”. Pentru Cioran, a avea succes la Paris echivala cu o mare nenorocire, iar a-i ura cuiva un astfel de succes era ca o insultă gravă.”