DISTRIBUIȚI

Cele 10 porunci paradoxale au fost scrise de către Kent M. Keith, atunci când avea 19 ani și studia la Colegiul Harvard. Au fost iubite chiar și de către Maica Tereza și au făcut înconjurul lumii. Pentru că gândurile acelui tânăr erau încărcate de o forță extraordinară, cele 10 porunci paradoxale au ajuns să fie cunoscute în toată lumea. Acestea au fost publicate pentru prima dată în anul 1968 într-o carte a studenților lideri și … 30 de ani mai tarziu.

O poveste adevărată spune că „Cele 10 porunci paradoxale” i-au fost atribuite Maicii Tereza care le-a așezat pe peretele orfelinatului din Calcutta, pe care îl conducea, sub forma unei poezii cu titlul „Anyway” („Oricum”).

CELE 10 PORUNCI PARADOXALE

1. Oamenii sunt ilogici, nerezonabili și ego-centrici.

Iubește-i oricum.

2. Dacă faci bine, oamenii te vor acuza mai târziu de motivații egoiste.

Fă bine oricum.

3. Dacă ai succes, vei câștiga prieteni falși și dușmani adevărați.

Fii de succes oricum.

4. Binele pe care îl faci astăzi va fi uitat mâine.

Fă bine oricum.

5. Onestitatea și franchețea te fac să fii vulnerabil.

Fii onest oricum.

6. Cei mai mari bărbați și femei, cu cele mai mari idei, pot fi răpuși de către cei mai mici bărbați și femei, cu mințile cele mai mici.

Gândește măreț oricum.

7. Oamenii îi simpatizează pe cei nepopulari, dar îi urmează pe cei populari.

Luptă pentru cei nepopulari oricum.

8. Poți distruge într-o singură noapte ceea ce ai construit o viață întreagă.

Construiește oricum.

9. Oamenii chiar au nevoie de ajutor, dar te pot ataca dacă nu îi ajuți.

Ajută-i pe oameni oricum.

10. Dă lumii tot ce ai mai bun și vei primi un pumn în față.

Oferă lumii tot ce ai mai bun oricum.