DISTRIBUIȚI

După ce, pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, marele filozof și scriitor francez Denis Diderot a vizitat Rusia țaristă, și-a rezumat impresiile, folosind expresia devenită celebră „colosul cu picioare de lut”, explicând astfel măreția aparentă și exuberanța acestui mare imperiu expansionist, care de fapt era numai pleavă și putreziciune.
Dacă ar fi să comparăm astăzi USR-PLUS, cu Rusia țaristă, văzută de Diderot, am vedea că expresia „colosul cu picioare de lut” îi este tocmai potrivită alianței conduse de Dacian Cioloș, fiul unui fost cadru ale miliției ceaușiste și de Dan Barna, un afacerist abonat la bani publici prin filiera penală a PSD, adevărați experți în gogoși de tot felul.
Această himeră, această fantasmă a unui partid mare, puternic, „al tuturor”, care să se bată cu corupția care a acaparat societatea românească, nici nu s-a arătat bine la orizont că se și năruiește văzând cu ochii, observându-se tot mai lesne fața nemachiată a pesedismului dragnist, cu o paloare cadaverică, numai bună pentru Halloween.

Dai în Dacian Cioloș și Dan Barna, dai în fabrici și uzine!
Dacă niște indivizi de teapa lui Dacian Cioloș și Dan Barna au ajuns principalii apostoli ai luptei anticorupție înseamnă ori că România este sortită unui eșec total în aspirațiile sale de a ajunge un adevărat stat european ori că USR-PLUS abia încălecat pe calul alb al viselor bieților români striviți de cei treizeci de ani de pesedism, se și apropie de sfârșitul unei istorii pe care nu a reușit nici măcar să o închege.

De când au fost au câștigat o halcă destul de bunicică din voturile celor care visau la o țară fără corupție și corupți, userist-plusiștii s-au developat, au devenit dintr-o dată foarte nervoși, ies tot mai des din țâțâni, scuipă venin, iar în loc de idei și argumente, specifice unei opoziții parlamentare responsabile, articulează niște interjecții indescifrabile. Ba chiar refuză o colaborare cu PNL pe motive de Dacian Cioloș și Președinția României.

Visele de prăduială ale activiștilor lui Dacian Cioloș și Dan Barna
Încă din vara lui 2016, la fiecare vizită în teritoriu, mai ales la cele unde participă afaceriștii din linia a doua a PSD, care n-au mai apucat hălci din bugetul de stat, Dacian Cioloș și Dan Barna, liderii USR și PLUS, ca niște adevărați prezicători politici, un fel de babe Vanga corporatiste, au prorocit sfârșitul iminent al PSD.

La început au spus că PSD se va destrăma către sfârșitul anului 2016, apoi au zis că astrele au greșit un pic și acest lucru se va întâmpla în timpul protestelor din ianuarie-februarie 2017, apoi au zis că în toamnă, în primăvară și tot așa, timp de trei ani, alde Cioloș, Barna, Pâslaru etc. au bântuit prin visele de prăduială ale activiștilor celor două partide – în fapt, activiștii din linia a doua a PSD plantați acolo de baronii pesediști locali – care așteaptă cu sufletul la gură destrămarea coaliției PSD-ALDE pentru a începe propriul jaf.

Referendumul lui Iohannis nu le-a dat votanților de ales
La nici o săptămână după votul de la europarlamentare, și măturătorii de pe străzile orașelor din sud-estul României, darămite votanții mai răsăriți, au înțeles că referendumul lui Iohannis nu le-a dat de ales, mesajul său fiind clar și simplu: trebuie votat împotriva corupției!
Pe acest fond, ambiguitatea ideologică a USR-PLUS, și de stânga și de dreapta, și anti-PNL și anti-PSD, și mesajul că toate partidele sunt compromise și corupte, că toți liderii acestor partide poartă în fibra lor politică un genom defect, al corupției, i-au împins pe oameni să dea votul singurului partid care părea mai curat, în speță alianței conduse de Dacian Cioloș și Dan Barna.

Pe această bază, a neîncrederii și a diabolizării partidelor consacrate, a construit USR-PLUS și reușit să confirme că acest sentiment al urii vis-a-vis de politicieni există. Astfel, și-a adjudecat cu lejeritate un vot pentru care nu a fost necesar niciun efort.

Fiecare cu Barna din ochiul lui
În altă ordine de idei, este trist că românii au trebuit să aleagă în 26 mai între diferite versiuni de partide imaculate. Dar și mai trist este că au început să apară în spațiul public informații care demonstrează că nu meritocrația și autenticitatea prevalează în carierele celor doi lideri ai USR-PLUS, ci acestea s-au fundamentat pe relații de nepotism și pe aservirea față de anumite centre de putere. Ba chiar începe să fie pusă sub semnul întrebării și onestitatea clamată de aceștia, îndeosebi în campania electorală recentă.
Astfel, și Dacian Cioloș, și Dan Barna sunt acuzați astăzi de presă că au făcut diverse afaceri care sunt asociate cu faptele de corupție.
Dacian Cioloș ar fi făcut parte din boardul unui ONG finanțat de George Soroș (Friends of Europe) și că în declarația sa de avere apare că a încasat o sumă substanțială (12.322 euro) de la Banca Mondială, deși în CV-ul său nu apare vreo activitate desfășurată la această instituție. Mai grav este că apar tot mai multe indicii că Dacian Cioloș s-ar fi implicat, prin interpuși, în perioada în care a fost comisar european pentru Agricultură, în afaceri în domeniul viticulturii și pomiculturii, pentru care au fost acordate subvenții europene substanțiale.

La rândul lui, Dan Barna este arătat cu degetul că s-a ÎNDULCIT cu bani de la stat, din instituțiile conduse de PSD, prin firma sa Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, care, deși în 2015 avea peste 1,7 milioane de lei datorii la stat, s-a redresat brusc în guvernările PSD, Barna fiind bun amic cu pesediști puși sub acuzare ori condamnați pentru fapte de corupție, printre care și fostul primar al Constanței Radu Mazăre, de la care a încasat o sumă frumușică. În total, contractele publice ale firmei lui Barna se ridică la 1.734.2259 lei cu TVA, adică 392.530,9 euro.

Dacă niște indivizi cu asemenea cărți de vizită au ajuns principalii apostoli ai luptei anticorupție înseamnă ori că România este sortită unui eșec total în aspirațiile sale de a ajunge un adevărat stat european, ori că alianța USR-PLUS, abia încălecată pe calul alb al viselor bieților români striviți de cei treizeci de ani de pesedism și corupție, se apropie cu viteză maximă de sfârșitul unei istorii pe care nu a reușit nici măcar să o închege.