DISTRIBUIȚI

Cîți din lista nu o vor primi ? Avertismentele lui Iohannis
„Există nu doar avertismente, există discuții extrem de serioase cu înalți responsabili – nu doresc să nominalizez, dar cu înalți responsabili din Comisia Europeană, care ne-au spus franc: dacă această rectificare aprobată în Parlament intră în vigoare, ni se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro din fonduri europene, fiindcă încălcăm mai multe prevederi ale tratatelor. Deci este o posibilitate.
De asemenea, agențiile de rating cu siguranță vor schimba ratingul de țară în mult mai rău, în condițiile în care aceste cheltuieli imense – imense – ar fi operate. Nemaivorbind de faptul că pentru aceste cheltuieli nu există bani”, a spus Klaus Iohannis în conferința de presă săptămânală de miercuri seară.
Șeful statului nu a dat detalii despre ce fonduri ar putea fi tăiate, în condițiile în care cel puțin banii pentru agricultură și fondurile pentru coeziune nu au nicio legătură cu deficitul bugetar. În plus, Comisia Europeană a suspendat temporar, din cauza pandemiei de coronavirus, regulile fiscale, astfel că nu poate porni o procedură de deficit excesiv împotriva României, chiar dacă deficitul va depăși cu mult limita maximă de 3% din PIB acceptată în mod uzual în UE.
Ese adevărat însă că agențiile de rating ar putea retrograda calificativele acordate României. Atât agențiile, cât și alți analiști au subliniat că, dacă România nu își îmbunătățește poziția fiscală, ratingurile vor scădea.
Iar o creștere a cheltuielilor bugetare cu un asemenea impact, nesusținută de o creștere cel puțin pe măsură a veniturilor, nu este deloc un pas în direcția sustenabilității fiscale.
Dar, dacă președintele acuză PSD de iresponsabilitate și de „împrăștierea unor minciuni în public”, despre guvern are cuvinte de laudă. „Între timp, am învățat multe despre această pandemie, știm cum să o gestionăm, știm cum să aplicăm restricții și norme – locale, județene, regionale – și am toată speranța că vom reuși să stăpânim răspândirea acestei pandemii cu măsurile care au fost deja exersate până acum cu succes, fără să reintrăm în starea de urgență”, a apreciat Iohannis.
Ba mai mult, șeful statului își dorește, după alegeri, „un guvern responsabil, solid”, care să vină cu o politică de îmbunătățire a întregului sistem de sănătate, după ce a subliniat că „sistemul nostru de spitale nu funcționează bine” și nici „sănătatea publică nu este bună”.
Una peste alta, șeful statului a anunțat că vor fi impuse măsuri restrictive la nivel local sau județean, dacă pandemia de COVID-19 se extinde, dar că reintroducerea stării de urgență este aproape exclusă.