Clasa politică = terminatorul României (Prof.dr.C-tin Ciutacu)

Clasa politică = terminatorul României (Prof.dr.C-tin Ciutacu)

1
0
SHARE

Si-uite-asa poate mai afla si cei tineri din ziua de azi despre ce si cât se producea in Romania, nu tocmai „foarte de demult”… Desigur prin munca grea a parintilor si bunicilor lor!
Si,
> intrucat mi-am trait din plin viata „activa” in
> acea
> perioada, pot confirma ca tot ceea ce spune este real si
> adevarat.
> Ady

> PS Si as
> mai avea multe de spus, dar tac…, pentru ca, vorba lui
> Nea’ Tomita Caragiu: „tacerea e de
> aur”!
> Este
> un articol cutremurator, care trebuie citit cu atentie si de
> reflectat asupra informatiilor!

> Prof. dr.
> CONSTANTIN CIUTACU – „Clasa politică este terminatorul
> României
> moderne”
> Fost
> secretar de stat, director la Institutul de Economie al
> Academiei Române

> 1989-2014, un sfert de
> veac de corupţie şi jaf

> Am trăit, ca
> într-un vis,
> un sfert de secol de speranţe neîmplinite. Când s-au dus
> anii? Suntem şi mai
> săraci şi un pic mai bătrâni. Statul este bolnav, iar
> economia, câtă a mai
> rămas, este din nou în recesiune; firmele dau faliment cu
> miile pe semestru, investiţiile
> scad vertiginos, capitalismul autohton are, cum se spune
> într-un film, o
> „reţetă secretă”, originală, dar pierzătoare,
> la fel ca democraţia.
> România nu este, cum ne-am fi aşteptat, „tigrul”
> economic al Europei
> Centrale şi de Est. Cine ne-a pus beţe în roate? Nu
> căutaţi răspunsuri pe
> Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au
> dirijat politicienii
> români. Niciodată, în istorie, clasa politică
> românească n-a fost mai ruptă de
> popor şi mai puţin iubitoare de TARA.

> „În
> 1989,
> infrastructura industrială situa România în primele 10
> ţări din Europa”

> Mulţi au
> uitat, alţii
> n-au ştiut niciodată. Cum stătea România, din punctul de vedere al
> integrării economice
> cu ţările dezvoltate, în 1989?
> În
> 1989, infrastructura industrială situa România în primele
> 10
> ţări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de
> francezi, unde se
> construiau calculatoare. Autocamioanele şi autobuzele
> fabricate la Braşov şi
> Bucureşti erau patente germane. Avioanele Rombac erau
> cumpărate de la englezi.
> Locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent
> elveţian. La Reşiţa se
> fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din
> Germania. Centrala nucleară
> de la Cernavodă provenea din Canada. Putem spune, şi nu
> suntem nostalgici, că
> începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari
> ale lumii. România era a
> treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica
> anvelope gigant pentru
> autobasculante de peste 110 tone. Doar două ţări din lume
> făceau şuruburi cu
> bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în
> industria nucleară şi
> aerospaţială.
> În
> 1990, Petre Roman a
> afirmat că industria românească era un „morman de
> fiare vechi”. Ce am
> avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule
> ministru?

> A
> fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după
> 1989,
> care ne urmăreşte până azi. Referindu-se la industrie,
> că e de dat la fier
> vechi, fostul prim-ministru dorea să spună lumii că
> întreaga economie a
> României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese
> le-a servit această
> etichetă? Rămâne o pagină de istorie. Ca să combatem
> această viziune, cităm
> date statistice la întâmplare, din diferite domenii:
> România producea 14
> milioane de tone de oţel în 1985; azi, doar 3 milioane.
> Producea 400.000 tone
> de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a
> succesului din timpul
> dictaturii. Azi produce pe jumătate. Eram recunoscuţi ca
> buni constructori de
> motoare electrice şi produceam, în 1980, 19 milioane de
> kilowaţi, faţă de
> 700.000 kilowaţi, cât producem în prezent. Ieşeau pe
> poarta fabricilor 1.600 de
> excavatoare în 1980; niciunul azi. Ieşeau 71.000 de
> tractoare; niciunul azi (am
> construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care
> funcţionează şi acum, în
> timp ce în România au murit). Fabricam 600 de vagoane de
> pasageri pe an în
> 1984; azi, niciunul. Cât despre vagoanele de marfă,
> construiam 14.000 de bucăţi
> pe an; azi, abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă
> au fost tăiate şi
> vândute la fier vechi în ultimii ani). În fine, produceam
> 144 de nave de tonaje
> diferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem niciuna.
> Sticlăria e
> prăbuşită. Săpunul a dispărut (Palmolive a plecat). De
> altfel, potrivit
> statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50
> de milioane de tone
> de „fier vechi”, „deşeuri” de cupru,
> aluminiu şi alte
> neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am
> exportat lemn brut în
> valoare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse brute
> (cereale, fructe,
> animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro!
> Prelucrarea acestora
> în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de
> muncă!

> „Practic, întreaga
> economie naţională a fost oferită fără nici o logică
> şi fără a se spune cel
> puţin că este cadou sau pradă de
> război”
> Ameţitoare cifre. Cum
> stau lucrurile în domeniul petrolului?

> Iată situaţia la zi în domeniul petrolului:
> România producea 13
> milioane de tone de petrol în 1970, şi numai. 6 milioane
> azi. Suspect. Cineva
> nu raportează corect. Nu am nici o încredere în această
> cifră, atât timp cât nu
> ştiu dacă toate sondele au contoar. Au contoar, domnilor?
> Trebuie să plătească
> redevenţe la tona de ţiţei brut, dar dacă scoţi 8-10
> milioane de tone şi
> raportezi numai 6? Cu cât păgubeşti statul? Petrolul se
> scoate mult şi se
> rafinează în alte ţări. De aici, deduceţi
> consecinţele. Înainte de 1989,
> produceam 8,5 milioane de tone de motorină, şi mai
> producem doar 2 milioane.
> Produceam 10 milioane de tone de păcură. Nu mai producem
> nimic. Produceam
> 500.000 de tone de uleiuri minerale. Azi, nimic. Pe de altă
> parte, aţi observat
> că nici distribuţia gazelor nu mai este a noastră. Cine
> măsoară producţia? Cine
> măsoară distribuţia?

> După 1990 s-a schimbat,
> deci, peisajul industrial. S-a creat o falie între marea
> şi mica industrie. De
> ce s-a întâmplat acest fenomen?
> Au
> venit „sfaturi” de la competitorii nostri
> europeni:
> faceţi IMM-uri, întreprinderi mici şi mijlocii, daţi
> afară muncitorii din
> marile uzine, închideţi mamuţii industriali. Produceţi
> kit-uri, componente, nu
> produse integrale. Faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de
> frânare şi anvelope,
> nu locomotive şi tractoare. Parcă intenţionat, nu a
> existat o viziune politică
> de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanţii
> şi-au îndeplinit
> misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe
> mine că nu a fost
> totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei. UE a
> fost creată pe baza
> comunităţii economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci,
> România nu putea să intre
> în grila europeană cu industria siderurgică de 14
> milioane tone de oţel. A
> trebuit lichidată şi ca un „bonus” pentru
> admiterea în UE.

> Care au fost primele
> mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora
> s-a dat startul la
> jaful naţional?

> Prima a fost restituirea „părţilor
> sociale” – o
> privatizare pe bani adevăraţi, începută surprinzător de
> Ceauşescu. FSN-ul a restituit
> aceşti bani pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor, chiar
> cu banii lor! Această
> măsură anti-economică, din cauza căreia fabricile şi
> uzinele au rămas fără
> capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea
> cetăţenilor de la un drept de
> proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-naţionalizare
> a unei părţi a
> capitalului social, destinată ulterior şi cedării
> controlului economiei către
> interese de grup, mai ales străine. A doua mare eroare a
> fost privatizarea
> „de masă”, fără proceduri şi fără reguli de
> protecţie a acţionarilor
> minoritari; viitoarele certificate de acţionar au fost
> cumpărate pe nimic de
> cei care ştiau ce va urma. Atunci s-a spus că se
> privatizează numai 30% din
> capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de
> înţeles că vor mai primi şi restul
> de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în
> anul 2014! S-a anunţat
> totodată că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar
> au venit pe urmă
> FMI, Banca Mondială şi societăţile externe de
> consultanţă, care au dictat, şi
> guvernele au promovat, controlul total, fără luptă, şi
> fără niciun câştig,
> asupra întregii economii. Practic, economia naţională a
> fost oferită fără nici
> o logică şi fără a se spune cel puţin că este cadou
> sau pradă de război, celor
> care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României
> în Uniunea
> Europeană.

> „Acesta a fost, în
> esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de
> ani”

> Vă rog să continuaţi
> descrierea peisajului economic românesc de azi, la 25 de
> ani de la răsturnarea
> „dictaturii de dezvoltare”.

> A
> dispărut întreg sectorul industriei de textile,
> confecţii,
> tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi
> postavuri, întreprinderi de
> pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un
> sistem integrat); a fost
> închis sectorul agroalimentar (36 fabrici de zahăr,
> fabricile de ulei, de
> preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de
> fabrici de nutreţuri
> combinate etc.); nu mai sunt majoritatea fabricilor din
> industria lemnului şi
> mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi
> vopselelor, a medicamentelor,
> din sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor
> miniere de feroase şi
> neferoase, de cărbune etc.; s-au desfiinţat
> întreprinderile agricole de stat şi
> cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări
> agricole şi, în
> general, marea majoritate a institutelor de
> cercetare-proiectare; au dispărut
> industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină,
> optică, automatizări
> etc. Baza
> naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost
> pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet
> naţional de seminţe, soiuri,
> hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc.
> A fost distrus
> aproape în totalitate sistemul de irigaţii, construit prin
> îndatorarea
> dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărei plată
> românii au contribuit zeci
> de ani; au fost abandonate programele de combatere a
> eroziunii solului, de
> îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs
> (canalul Siret-Dunăre
> sau Bucureşti-Dunăre). Întreaga economie naţională a
> fost pur şi simplu
> pulverizată şi lăsată fără nicio logică
> structurală.

> Care sunt consecinţele
> asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic,
> desprins parcă
> dintr-un film SF cu „terminatori”?

> Treptat, România s-a transformat într-un
> paradis al
> multinaţionalelor care controlează industria, agricultura,
> transporturile,
> construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc.
> şi care îşi promovează
> reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au
> rămas întreprinderile
> mici şi mijlocii – de fapt, microîntreprinderile; dintre
> cele aproximativ
> 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat!
> Românii au astăzi
> libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de
> subzistenţă; astăzi, avem şi
> industrie de subzistenţă, nu doar agricultură; şi
> construcţii şi transporturi
> şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că
> acţionăm pentru dezvoltare
> inteligentă, inovativă şi durabilă. Nimic nu este mai
> durabil decât
> subzistenţa, aceasta este strategia noastră naţională,
> după ce am făcut praf
> marile companii. Brandul României este subzistenţa, atât
> în interiorul ţării,
> cât şi pe celelalte pieţe ale muncii unde lucrează
> cetăţenii români. Nici
> după 25 de ani, clasa politică, veritabil detaşament al
> legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a
> realizat importanţa unei
> reglementări prin care salariaţii să-şi investească o
> parte din salariu în
> compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin
> participarea
> financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care
> salariile
> reinvestite să fie scutite de impozite şi
> contribuţii.

> A
> existat, în toţi
> aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 13 guverne ce
> s-au perindat pe la
> Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent de
> dezvoltare?

> Fireşte că nu a existat! Zi de zi, guvernele
> şi clasa politică
> s-au ocupat numai de protejarea aşa-zişilor investitori
> strategici, prin
> scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de
> promovarea
> facilităţilor destinate salariilor reinvestite.
> Investitorii nu ar fi trebuit
> să primească niciun sprijin în România, pentru a-i
> plăti pe angajaţii români cu
> salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din raţiuni
> de competitivitate.”Veniţi în România, că vă
> garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi
> competitivitatea!”. Acesta a fost, în esenţă, programul de
> guvernare al ultimilor 25
> de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de
> guvernare anunţat a
> fost un program de neguvernare.

> Care sunt predicţiile
> dv. pentru următorii 25 de ani din viaţa economică a
> României?

> Dacă şi în următoarele două decenii şi
> jumătate guvernul nu va
> putea să cumpere, din banii proprii, de 1 milion de lei
> piramidon, vaccinuri
> sau aspirină din producţia internă, fără avizul FMI sau
> al Comisiei Europene,
> România poate să dispară din peisajul statelor din
> Europa, rămânând un simplu
> indicator geografic.

> Pacat…

> Ion
> Longin Popescu
> 03.12.2014
> sigtheer

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY