DISTRIBUIȚI

V-am mai zis, chiar îmi era simpatic Claudiu Voicu. De asta am şi evitat să îl iau în balon, cum fac cu alți politicieni pe-aici, la PAMFLET. Pe liberalul Claudiu Voicu îmi plăcea să îl știu acolo, în colțul politicii, gata să se ia de guler cu balaurul PSD-ist, să le zică vreo două nasoale.
Însă, Claudiu Voicu a ales să strâmbe cuiul. Să facă tumba peste noapte şi să se transforme într-un soldat credincios al armatei PSD, acolo unde „ăla mare cu creierul mic”, aka Adrian Mocanu, a decis să-l bage cu tontoroiul încă de anul trecut.
Mie, puțin îmi pasă de decizia pe care a luat-o Mocanu. Putea să decidă să schimbe PMP şi cu Internaționala Socialistă. Să fie sănătos, dacă atâta îl duce “creieru’ mic”.

Dar de la Voicu aveam, însă, pretenții și așteptări. Vorba aia, omu’ e profesor de sport, ori tinde să fie măcar acum la treizeci și cinci de ani, se presupune că are discernământ, inclusiv politic.

Când am văzut niște filmulețe cu Voicu pe News Buzău, cum că el este gata să negocieze cu PSD-ul, am zis că vomit şi ce am mâncat de Revelion.

Dar ce să negocieze Claudiu Voicu cu PSD-ul? Funcții, posturi, sinecuri? Așadar, asta îl mâna pe Voicu în lupta contra PSD-ului: foamea, golul ăla imens din stomac care nu se mai astâmpăra odată.
Dar uite că a venit Mocanu cu minunata idee de a-i băga în ALDE pe toți sinecuriștii lui Băsescu și Orban de la Buzău, adică în alianță cu PSD, ca să mănânce şi gura lui Voicu o chiftea acolo, sau măcar s-o miroasă

Oare ce-o fi făcând Voicu la ora asta? Așteaptă să îl sune Milutz Neagu să îi propună o deconcentrată, ceva?

Nu. Eu cred că fostul liberal Claudiu Voicu, actualmente servitor la conacul PSD-ist, se antrenează să laude performanțele primarului Gherghiceanu de la Pătârlagele, că de, doar așa e într-o relație liber consfințită: trebuie să îți susții partenerul chiar și când acesta și-o trage cu altcineva.