DISTRIBUIȚI

Ca un prim pas către adoptarea unei Strategii farmaceutice pentru Europa, Comisia a publicat ieri, 2 iunie, o foaie de parcurs, invitând cetățenii și părțile interesate să își exprime opinia cu privire la strategie. Planificată să fie adoptată înainte de sfârșitul anului, obiectivul general este de a contribui la asigurarea aprovizionării Europei cu medicamente sigure și la prețuri accesibile și de a sprijini industria farmaceutică europeană să își consolideze statutul de lider mondial și să rămână inovatoare.
Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Până la sfârșitul anului, voi prezenta o Strategie farmaceutică ambițioasă pentru Europa, cu scopul de a asigura prețuri accesibile, sustenabilitate și securitatea aprovizionării. Pandemia de coronavirus ne-a demonstrat mai mult ca oricând faptul că trebuie să avem un sistem rezistent la crize și mijloacele de a produce medicamente în UE pentru a le asigura cetățenilor și spitalelor noastre accesul în timp util la cele esențiale , în orice circumstanțe.”
Cetățenii, experții și părțile interesate sunt invitați să își prezinte opiniile cu privire la foaia de parcurs până la 7 iulie 2020, prin intermediul portalului pentru o mai bună legiferare, și să consulte website-ul dedicatCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• pentru informații suplimentare și actualizate. Foaia de parcurs va fi urmată de o consultare publică.