DISTRIBUIȚI

Un raport publicat pe 5 august de Centrul Canadian pentru Politici Alternative documentează 55 de cazuri cunoscute în care investitorii canadieni, folosind mecanismul de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat (ISDS) au dat în judecată guvernele străine în tribunale comerciale internaționale. S-a constat că ISDS a fost utilizat în majoritatea covârșitoare a cazurilor pentru a contesta gestionarea resurselor și a măsurilor de protecție a mediului în țările în curs de dezvoltare. Studiul apare în contextul în care o nouă cerere de arbitraj între investitori și stat a fost depusă la Banca Mondială pe 30 iulie de către firma canadiana Gabriel Resources Ltd. Compania pretinde că întârzierile suferite de controversatul proiect minier Roșia Montană din România au încălcat obligațiile guvernului prevăzute în tratatul de investiții. „ISDS ar trebui să protejeze investitorii străini de acțiuni guvernamentale arbitrare, dar, în practică, este utilizat de corporații multinaționale pentru a intimida guverne democratice să se retragă din acțiunile întreprinse de acestea în interesul public”, spune Mertins-Kirkwood. „Companiile canadiene, în special cele miniere, se numără printre cele mai abuzive din lume, atunci când vine vorba de ISDS.” Un jurnalist străin trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia de la Roşia Montană și TTIP „Probabil că pentru România este îngrozitor să fie prinsă într-un asemenea proces corporatist. Totuşi, dacă analizăm cazul TTIP – controversatul acord comercial între SUA şi Uniunea Europeană – putem spune că situaţia s-ar putea repeta în UK. De ce devin guvernele „majoretele” acestor procese „corporatiste”?”, se întreabă jurnalistul străin. Și noi ne punem aceeași întrebare. Semnează petiția împotriva TTIP! proteste rosia montana „Tratatele de investiții au compromis democrația canadiană și spațiul de politică democratică de tranzacționare. Per ansamblu și dovedit istoric, aceste tratate nu au creat un mediu de investiții „transparent și previzibil pentru investitorii canadieni”, se mai arată în studiul amintit mai sus. „Având in vedere aceste costuri ridicate și beneficiile slabe, dovezile nu sprijină extinderea continuă și intensificarea tratatelor de investiții canadiene, sau includerea de mecanisme ISDS în acordurile de comerț liber schimb, cum ar fi CETA și TPP.” Semnează și tu acum și alătură-te celor 2,3 milioane de cetățeni care au semnat deja Inițiativa Cetățenească Europeană independentă STOP TTIP!