DISTRIBUIȚI

Două ore, vot prin ridicare de mână şi mai puțin de 1000 de delegați. La asta se rezumă Congresul PSD prin care își anunță oficial candidatul la alegerile prezidențiale. Evenimentul a început la Parlament, la ora 11.00.
Social-democrații s-au reunit, sâmbătă, începând cu ora 11.00, la Parlament, la Congresul care va marca lansarea candidaturii liderului PSD Viorica Dăncilă pentru funcția de președinte al României.
Viorica Dăncilă va susţine un discurs acum, la ora 12.00.
Congresul PSD de astăzi este total atipic. Au venit foarte puțini delegați, între 10 şi 30 din partea fiecărei organizații, care vor vota prin ridicare de mână.

Nu va fi un congres lung, iar singurul invitat este Sergei Stanishev, președintele PES.

În rest, nu au mai fost transmise invitații către celelalte partide. În contextul tensiunilor cu ALDE, Călin Popescu Tăriceanu nu a fost invitat, așa că nici membri ai altor partide nu au primit invitație, pentru a se evita tensiunile.

La sosirea la Congresul PSD, delegații au fost întâmpinați cu o mapă, pe care apare sloganul “Puternici împreună”, care conține fotografii de la întâlnirile importante de la Guvern şi cu reprezentanți ai instituțiilor europene. Totodată, delegații au fost invitați să răspundă la un chestionar cu două întrebări: “Care este cea mai importantă calitate pentru preşedintele României” şi, respectiv, “Care crezi că ar trebui să fie prioritățile președintelui?”.
Social-democrații au validat-o pe 23 iulie, în ședința Comitetului Executiv, pe Viorica Dăncilă drept candidatul PSD la alegerile prezidențiale. Împotriva acestei decizii au votat atunci doar liderul PSD Olt Paul Stănescu și liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu.

În cursa internă a PSD pentru alegerile prezidențiale au mai fost Eugen Teodorovici, Mihai Fifor și Gabriela Firea, care s-au retras însă înainte de CEx-ul de pe 23 iulie.

Și Liviu Pleșoianu își dorea susținerea PSD la alegerile prezidențiale. Ulterior, acesta a anunțat că va candida independent.

PSD a avut o ședință a Comitetului Executiv, vineri, în care social-democrații au discutat despre organizarea Congresului, despre guvernarea alături de ALDE, dar și despre remanierea guvernamentală.

Viorica Dăncilă a anunțat, vineri, după ședința CEx PSD, că social democrații îi propun pe Dana Gîrbovan la ministerul Justiției și pe Iulian Iancu vicepremier pentru probleme economice. De asemenea, Mihai Fifor va rămâne la Interne, după finalizarea interimatului.