DISTRIBUIȚI

Stimate Domnule Ministru,
Vă felicităm pentru deschiderea de care ați dat dovadă luând o decizie așteptată de scena artelor plastice de mai bine de un deceniu. Credem că este cea mai bună soluție pentru susținerea artistelor și artiștilor în această perioadă dificilă, după cum sperăm ca în viitor veți reuși să permanentizați acest tip de intervenție a statului în piața de artă, beneficiile fiind majore și pe termen mediu-lung.
Vrem să vă asigurăm de întreaga susținere și colaborare a asociațiilor, colectivelor artistice și artiștilor semnatari ai prezentei scrisori și dorim să vă transmitem considerațiile noastre asupra eventualelor criterii de achiziții sau probleme ce ar putea apărea în implementarea programului. Este foarte posibil ca o parte dintre aceste aspecte să fie deja pe masa de lucru a echipei dumneavoastră care a dovedit competență și implicare în această perioadă.
Într-o situație atât de gravă cum este criza pe care o traversăm – încercăm să propunem criterii care să permită achiziția de la cât mai multe categorii de artiști și artiste. Desigur vorbim despre artiste și artiști tineri, artiste și artiști vârstnici, artiste mame singure, artiste și artiști care locuiesc în provincie și au acces limitat la rețelele de suport – păstrând în permanență criteriile valorice.
Astfel credem că ar trebui făcută o distincție între cele două categorii de achiziții, cea de acum fiind una sub presiunea stării de necesitate generată de criza Covid-19 și achizițiile pe care le dorim recurente în viitor, cu un set mai nuanțat de criterii, bazate pe meritocrație. Sperăm că vom avea ocazia să revenim asupra acestui set de criterii de permanență la momentul potrivit. Așadar, doar pentru sesiunea prezentă de achiziție, propunem:
1. Plafoane financiare: trei niveluri de plafoane financiare de achiziție în funcție de vârstă, notorietate și portofoliu național și internațional:
a. artist/ă la început de drum: vârsta minimă 21 ani // minimum o expoziție personală // minimum trei expoziții de grup // obligatoriu studii de artă în curs sau finalizate – plafon de achiziție 5000 lei brut (aprox. 1000 euro net)
b. artist/ă la maturitate: vârsta minimă 30 ani // minimum trei expoziții personale // minimum șapte expoziții de grup (cu o derogare pentru grupa de vârstă 30-35 la două personale și respectiv cinci de grup) dintre care cel puțin o expoziție de grup în afara țării // reprezintă plus la punctaj dar nu sunt obligatorii: apariții în cataloage/albume și studiile de artă finalizate – plafon achiziții 13.000 lei (aprox. 2500 euro net)
c. artist/ă cu notorietate: vârsta peste 50 de ani, activitate de permanență în domeniul artei // rezultate de prestigiu // peste opt personale // peste cincisprezece expoziții de grup dintre care cel puțin o personală în afara țării și cel puțin cinci apariții de grup în străinătate // cel puțin trei apariții în albume/cataloage. – plafon achiziții 25.000 lei (aprox. 5000 euro net)
IMPORTANT! Aceste plafoane sunt mai mici decât cotele reale ale respectivelor categorii artistice dar întregul program trebuie gândit în solidaritate. Pragurile sunt doar minime: adică un/o artist/ă care are 35 de ani și o singură personală poate aplica pe plafonul de achiziție aferent artiștilor la început de drum. De asemenea, un artist / o artistă de peste 50 de ani poate alege aplice la plafonul mai mic dacă dorește să susțină statul și comunitatea artistică prin solidaritate.
2. Achiziții incluzive: pentru că există riscul ca achizițiile să se concentreze inerțial către artiștii deja foarte vizibili pe piață și în muzee, care au probabilitatea cea mai mică de a fi afectați de pandemia actuală (deoarece au șanse mai mari să își mențină vânzările, au acces la alte surse de venituri stabile legate de domeniul artistic, etc.), ceea ce ar veni în contradicție cu principiul solidarității în situația actuală de criză comunitară, propunem un set de criterii transparente pentru asigurarea inclusivității.
a. Cotă de gen: din cifrele obținute de la UAP în legătură cu componența pe genuri a membrilor celor trei secții de arte plastice: pictură, sculptură, grafică, avem un procent de aproximativ 50% bărbați și 50% femei cu un procent mai mare de bărbați la sculptură, egal la pictură și mai mic la grafică. Așadar putem propune fără teamă ca echitabilă, achiziția de artă de minimum 40% de la artiste. Cota de gen va funcționa în oglindă. Adică propunem să nu se poată achiziționa mai mult de 60% de la bărbați sau de la femei.
b. Cotă pentru plafoane:
I. maximum 30% din bani să meargă către plafonul maestru
Il. minimum 20% din bani să meargă către plafonul tinerilor
Ill. minimum 40 % din bani să meargă către plafonul artiștilor maturi – cea mai numeroasă și afectată categorie (au copii în întreținere / nu au încă beneficiile de cotă ale artiștilor în vârstă)
c. Achiziții de la artistele și artiștii din provincie: este evident mai dificil pentru un artist sau o artistă dintr-un oraș de provincie să aibă un impact similar cu un coleg dintr-o metropolă. Totuși munca acestor oameni trebuie apreciată în context – astfel, propunem un procent maxim de 65% achiziții de la artiștii din București și Cluj cumulativ astfel încât diferența să poată fi distribuită în țară. Luăm în calcul că cei mai mulți artiști sunt comasați în aceste două centre culturale.
d. Achiziții de la artiste și artiști care nu au alte beneficii: propunem ca artiștii și artistele care se bucură de indemnizație de merit conform Legii 118/2002 și/sau atelier în zona Pangratti să nu se poată califica pentru achiziții pe plafonul maximal și să poată aplica doar pentru plafonul intermediar chiar dacă vârsta și portofoliul i-ar califica pentru categoria ”maestru”. Aceste criterii sunt propuse doar pentru ediția curentă pentru că rolul acestei sesiuni de achiziție este în primul rând unul de solidaritate în care artiștii care au o situație privilegiată pot lăsa locul unora cu situații mai dificile. Evident, și de la acești artiști se vor putea achiziționa lucrări pe plafonul intermediar.
3. Achiziții directe: doar pentru această ediție vă rugăm să faceți exclusiv achiziții de la artiști în viață, fără intermediari. Excepție de la regula achiziției exclusive de la artiști în viață ar putea să o facă familiile unui artist sau artistă decedat/ă unde există încă la momentul achiziției cel puțin un minor și moartea artistului/artistei a survenit în ultimii 5 ani. Nu negăm importanța galeriilor de artă și a organizațiilor ce reprezintă artiști și le îngrijesc interesele dar știm că în mod normal în piața de artă există o serie de mecanisme prin care anumiți artiști sunt promovați în detrimentul altora. De aceea, pentru a evita orice critică din partea unor artiști care nu au acces la astfel de pârghii, pentru programul de sprijin, credem că este mai bine să se evite intermediarii.
4. Transparență: un sistem de aplicare transparent, anunțat la nivel național, promovat masiv, în care fiecare artist/artistă să propună maximum trei lucrări de portofoliu (lucrări etalon) cu care a participat la expoziții și în cataloage și din acestea să fie aleasă maximum una. Lucrările selecționate să fie publicate online împreună cu suma alocată pentru achiziție.
5. Obiectivitate: Membrii comisiei să nu poată participa la concurs cu propriile lucrări și să nu poată achiziționa nici pentru membrii ai familiei (soț/soție, mamă/tată, fiu/fiică).
În cele din urmă, subliniem că în componența comisiei de achiziție trebuie să fie un număr de specialiști suficient de mare cât să asigure obiectivitatea comisiei și printre ei să se regăsească cel puțin unul – ideal doi reprezentanți ai artei independente, cel puțin doi specialiști neafiliați niciunei instituții sau case de licitații, un reprezentant de la UAP și evident reprezentanți ai ministerului și ai MNAR/MNAC și ai altor muzee de artă din România.
Cu încredere,
Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane
Sororitatea Locomotive
Colectivul ARTHUB Bucharest