DISTRIBUIȚI

Comisia a adoptat un pachet suplimentar de măsuri excepționale pentru sprijinirea sectorului vinicol, ca urmare a crizei provocate de coronavirus și a consecințelor acesteia asupra sectorului. Sectorul vinicol este unul dintre sectoarele agroalimentare care au avut cel mai mult de suferit din cauza schimbării rapide a cererii și din cauza închiderii restaurantelor și barurilor din UE, fără ca pierderile să fie compensate de consumul la domiciliu.
07/07/2020
Printre aceste noi măsuri se numără autorizația temporară ca operatorii să-și organizeze propriile măsuri de piață, majorarea contribuției Uniunii Europene la programele naționale de sprijinire a sectorului vinicol și introducerea unor plăți în avans pentru distilarea și depozitarea de criză.
Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski, a declarat: „Sectorul vinicol se numără printre sectoarele care au avut cel mai mult de suferit din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19 și din cauza măsurilor de izolare conexe luate în UE. Primul pachet de măsuri specifice pieței adoptat de Comisie a oferit deja un sprijin semnificativ acestui sector. Totuși, incertitudinile legate de amploarea crizei la nivelul UE și la nivel mondial, precum și monitorizarea atentă a pieței ne-au determinat să propunem un nou pachet de măsuri pentru sectorul vinicol. Am convingerea că aceste măsuri vor da rapid roade concrete pentru sectorul vinicol al UE, conferindu-i curând stabilitate.”
Măsurile excepționale includ:
• Derogare temporară de la normele Uniunii Europene în materie de concurență: Articolul 222 din Regulamentul privind organizarea comună a piețelor (OCP) permite Comisiei să adopte derogări temporare de la anumite norme ale UE în materie de concurență în situații de dezechilibre grave ale piețelor. Comisia a adoptat acum o astfel de derogare pentru sectorul vinicol, permițându-le operatorilor să se auto-organizeze și să pună în aplicare măsuri de piață fiecare la nivelul său pentru a-și stabiliza sectoarele, cu respectarea funcționării pieței interne, pentru o perioadă maximă de 6 luni. De exemplu, operatorii vor putea să planifice acțiuni de promovare comune, să organizeze depozitarea de către operatori privați și să-și planifice în comun producția.
• Majorarea contribuției Uniunii Europene: contribuția Uniunii Europene la toate măsurile din cadrul programelor naționale de sprijin va fi majorată cu 10 %, ajungând la 70 %. O măsură excepțională precedentă a majorat deja această contribuție de la 50 % la 60 %. Majorările vor oferi sprijin financiar beneficiarilor.
• Plăți în avans pentru distilarea și depozitarea de criză: Comisia va permite statelor membre să le ofere plăți în avans operatorilor pentru operațiunile de distilare și depozitare de criză aflate în desfășurare. Aceste avansuri pot acoperi costurile în proporție de până la 100 % și vor permite statelor membre să își utilizeze în întregime fondurile alocate programelor naționale de sprijin pentru acest an.
În plus față de aceste măsuri de sprijinire a sectorului vinicol, și sectorul fructelor și legumelor va beneficia de o majorare (de la 50 % la 70 %) a contribuției UE la programele gestionate de organizațiile de producători. Astfel, organizațiile de producători vor beneficia de o flexibilitate sporită în ceea ce privește punerea în aplicare a propriilor programe.
Aceste măsuri completează pachetul adoptat recentCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, care a fost benefic pentru sectorul vinicol datorită flexibilității oferite în cadrul programelor de sprijinire a pieței. Pachetul respectiv includea, de exemplu, o flexibilitate sporită a mecanismelor de controlare a potențialului de producție, așa-numitul instrument al recoltării în verde, și posibilitatea de a include măsuri temporare noi, cum ar fi oferirea posibilității de a distila vinul în situație de criză sau un ajutor pentru depozitarea de criză a vinului.
În plus, Comisia a lansat recent două cereri de propuneri de programe de promovareCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• care vizează sprijinirea sectoarelor care au avut cel mai mult de suferit din cauza crizei, inclusiv a sectorului vinicol. Cele două cereri de propuneri vor fi deschise până la 27 august 2020.