DISTRIBUIȚI

S-a întâmplat în 10 septembrie1872: A murit Avram Iancu, conducător al Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania; în fruntea cetelor de moţi (pe care le-a organizat într-o adevărată armată populară şi care l-au numit „Crăişorul munţilor”), a apărat regiunea Apusenilor („Ţara moţilor”) împotriva atacurilor armatelor nemeşeşti maghiare, pe care le-a înfrânt în câteva bătălii. A fost îngropat pe 13 septembrie 1872 la Ţebea, jud. Hunedoara, lângă „Gorunul lui Horea”. Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. Baia de Criş, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean şi revoluţionar român paşoptist, care a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moţilor în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianţă cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluţionare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.S-a născut în Munţii Apuseni într-o familie de moţi înstăriţi. Tatăl său, Alexandru Iancu, a fost pădurar, apoi jude domenial. Fratele bunicului lui Avram Iancu a fost Horea. Având o situaţie materială bună, a urmat clasele elementare la Poiana Vadului şi Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul superior la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj. Din anul 1846 a devenit cancelarist la Târgu Mureş. Îşi ia examenul de avocat în anul 1848. În preajma izbucnirii revoluţiei făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene, luptătoare pentru emancipare socială şi naţională de sub unguri şi imperialii austrieci. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare popularitate.Punerea greoaie în practică a legii privitoare la desfiinţarea iobăgiei în Transilvania, refuzul lui Kossuth şi al guvernului revoluţionar ungar de a acorda drepturi politice şi libertăţi naţionale românilor transilvăneni şi votarea, în contra dorinţei majorităţii române, a unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea revoluţionarilor paşoptişti transilvăneni şi la ridicarea ţărănimii române la lupta pentru rezolvarea problemei sociale şi a celei naţionale. Acest curs al revoluţiei române în Transilvania a fost influenţat şi de recunoaşterea de către austrieci a românilor transilvani ca naţiune politică, fapt refuzat de guvernul revoluţionar maghiar de la Budapesta al lui Kossuth. Avram Iancu a devenit conducătorul oştilor ţărăneşti române contra revoluţiei maghiare în Transilvania, care urmărea aici anexarea ei. În fruntea acestei oşti şi în colaborare cu autorităţile militare austriece a organizat apărarea în Munţii Apuseni şi a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluţionare maghiare trimise de guvernul revoluţionar ungar (Comitetul maghiar de apărare a ţării (Országos Honvédelmi Bizottság)), superioare ca număr şi ca armament, câştigându-şi renumele de „craiul munţilor”.Pe 4 mai 1849 a dat o nouă organizare civilă Munţilor Apuseni. În vara anului 1849 a stat timp de 10 luni la Viena, unde a ţinut legătura cu autorităţile imperiale austriece.Luptele din Muntii Apuseni slăbiseră atât fortele revolutionare unguresti cât si pe cele ale românilor. Armata ţaristă, chemată în ajutor de împăratul Austriei,Franz Joseph, a înfrânt armata revoluţionară ungară la Sighişoara. Copleşite de armatele austriece şi de cele ruseşti, trupele revoluţionare maghiare au capitulat la Şiria pe 13 august 1849.
După revoluţie începe prigoana autorităţilor austriece împotriva lui Iancu, care este urmărit pentru anchetă deşi luptase de partea austriecilor. În 15 decembrie 1849 este chiar arestat în Hălmagiu, în zi de târg, dar este eliberat urgent datorită presiunii populaţiei româneşti aflate în comună şi care ameninţă cu masacrul garda austriacă.În februarie 1850 Avram Iancu pleacă spre Viena pentru o audienţă la împăratul Francisc Iosef. Acesta îi primeşte pe români cu mare respect. Cu toate acestea, Avram Iancu va refuza decoraţiile imperiale pe motiv că el a luptat pentru drepturile poporului român, nu pentru medalii şi nu acceptă să fie decorat. Câteva zile mai târziu este chemat la poliţia din Viena şi i se sugerează să primească medaliile imperiale. Refuzând din nou, Avram Iancu este expulzat din capitala austriacă. a 12 aprilie 1852 a fost convocat oficial împreună cu Axente Sever şi Simion Balint pentru a i se înmâna de către guvernatorul Transilvaniei o recompensă bănească din partea împăratului Austriei pentru meritele avute în timpul revoluţiei paşoptiste. Cei trei au hotărât să contribuie cu toţii la înfiinţarea unei societăţi literare române, având ca scop cultivarea limbii române. În acest scop au depus un capital de 2.500 florini la casa de păstrare din Sibiu şi au însărcinat cinci români de vază cu înfiinţarea acestei societăţi culturale. Nu se ştie însă nimic despre ce s-a întâmplat în acest sens.Aflându-se la Sibiu, guvernatorul Transilvaniei i-a oferit lui Avram Iancu un post la Viena, plătit cu 2.000 florini sau unul la Sibiu, plătit cu 1.600 florini. I s-a mai oferit o subvenţie lunară de cca 800-1.000 florini, dar pe toate Iancu le-a refuzat. Nu vroia nimic pentru el, dorea doar să se acorde românilor drepturile cerute şi promise de Curtea austriacă.Avram Iancu se va întoarce acasă în mijlocul poporului său din munţi, între moţi unde va rămâne până la moartea sa. Ultima parte a vieţii şi-o va petrece într-o stare de depresie profundă, probabil dezamăgit de faptul că după atâtea lupte şi jertfe de sânge poporului său nu i s-a făcut dreptate de către împăratul pentru care luptase. Afirmaţiile că ar fi fost nebun sunt cu totul eronate, după cum arată cele mai recente cercetări. Poporul l-a iubit din toată inima pe Avram Iancu, dedicându-i o seamă de cântece ce au rămas peste timp în conştiinţa naţională. Un astfel de cântec, poate cel mai cunoscut şi mai îndrăgit, este Marşul lui Iancu, pe versuri adaptate în epocă după cele ale lui C. Negruzzi.În cursul anul 1872 starea sănătăţii lui Iancu se va agrava din ce în ce mai mult. În primăvara acestui an a fost internat timp mai îndelungat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara, din cauza unei hemoragii. Tusea îl chinuia încontinuu şi nu era chip să o oprească.Spre sfârşitul lunii august, Iancu a plecat spre casa preotului Toma Faur din Valea Bradului, pentru a petrece acolo câteva zile. După aceea a plecat înapoi spre Baia de Criş, unde va muri în scurt timp.Avram Iancu se va alătura strămoşilor săi în noaptea de 9/10 septembrie 1872, la Baia de Criş, în Zarand. A fost găsit mort în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872 pe prispa casei lui Ioan Stupină, zis Lieber, un brutar din localitate, la care trăsese peste noapte. Iancu nu avea mai nimic asupra lui, au fost găsite la el numai o năframă zdrenţuită, fluierul de cireş din care îi plăcea atât de mult să doinească şi o jalbă către împăratul austriac Franz Joseph, unsă şi mototolită, pe care nu a trimis-o niciodată destinatarului. Cauza decesului lui Iancu a fost o nouă hemoragie, fatală de această dată.Corpul neînsufleţit al marelui erou a fost depus pe catafalc în casa lui Ioan Simionaşiu, asesor la sedria orfanală. Comitatul Zarand, cu o populaţie covârşitor românească, a decis să îi facă funeralii naţionale, ca unui „mort al naţiunii”.Va fi înmormântat la Ţebea pe 13 septembrie 1872, cu funeralii naţionale atât de mari şi cu prezenţa atâtor români, încât autorităţile, maghiare de data aceasta, au fost deosebit de îngrijorate. La ceremonial au participat, printre alţii, şi foştii camarazi de arme ai lui Iancu, prefecţi şi tribuni care supravieţuiseră timpului şi persecuţiilor autorităţilor austriece: Axente Sever, Simion Balint, Mihai Andreica, Nicolae Corcheş şi Clemente Aiudeanu. Prohodul a fost cântat de treizeci şi şase de preoţi, în frunte cu protopopii Mihălţeanu şi Balint. O coloană uriaşă de oameni a condus cortegiul funerar de la Baia de Criş la Ţebea, întinzându-se pe câţiva kilometri. Treizeci şi şase de preoţi au slujit la slujba de înmormântare a lui Iancu.A doua zi după înmormântare, la preotul ortodox de la Ţebea s-au prezentat doi moţi care au întrebat cât a costat înmormântarea lui Iancu. Aflând suma, au plătit pe loc cheltuielile de înmormântare, după care au plecat fără să spună nici un cuvânt. Ei nu au vrut ca mortul lor scump să fie înmormântat pe cheltuiala unui stat străin, care îl duşmănise şi îl persecutase. Numele celor doi moţi nu se cunoaşte nici până în ziua de azi.Crucea de piatră care şi azi străjuieşte mormântul eroului a fost donată preotul din Ţebea, Iosif Tisu. Era crucea pe care o pregătise pentru el însuşi, dar a pus-o la căpătâiul lui Avram Iancu.Placa marmură albă de pe mormântul lui Avram Iancu a fost pusă la 1 noiembrie 1931. Cei care au pus această placă sunt renumiţii istorici Gheorghe I. Brătianu şi Constantin C. Giurescu. Ea a fost sculptată de Gheorghe M. Cantacuzino şi poartă inscripţia: „Craiului Munţilor. Naţiunea Română întregită în hotarele ei fireşti şi unită în spiritul libertăţii. MDCCCXLVIII-MCMXVIII”.Avram Iancu odihneşte lângă Gorunul lui Horea, ultima sa dorinţă, exprimată în testamentul său, fiind ca din averea rămasă de la el să se ridice o Facultate de Drept pentru români, el fiind convins că doar luptătorii pe tărâm juridic vor putea să câştige drepturile naţiunii române.Supranumit de români „Crăişorul Munţilor”, Avram Iancu a deschis calea spre deşteptarea naţională, faptele sale înscriindu-se în conştiinţa poporului român, pregătind calea spre Marea Unire ce va avea loc în anul 1918.
Surse:
 Nistor, Ioan Silviu – Clarificări privind împrejurările şi locul în care a decedat Avram Iancu, Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţiu” 2003, Series Historica, XLII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004
 Dragomir, Silviu – Avram Iancu, ediţia a II-a, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968
 Lazăr, Ioachim; Morar, Nicolae Marcel – Avram Iancu în memoria posterităţii, Editura Emia, Deva, 2008
 Dudaş, Florian – Avram Iancu în tradiţia românilor, ediţia a II-a, Editura de Vest, Timişoara, 1998
 Păcăţian, Teodor V. – Cartea de aur sau luptele politice-naţionale ale românilor de sub coroana ungară, volumul I, ediţia a II-a, Sibiu, Tipografia Iosif Marschall

 http://www.history-cluj.ro/…/ Anuar…/Ioan-Silviu%20Nistor. htm
_______