DISTRIBUIȚI

Cristi Misăilă, primarul Focșaniului, va propune, în ședința de azi a Consiliului Local Focșani, scumpirea abonamentelor pe transport public pentru pensionari și veterani de război, scrie realitateadevrancea.net.
Citește și: Berca, localitatea care renaște din cenușă. Ori despre cum a făcut comuna buzoiană pași importanți spre orașul care se visa odată
Astfel, dacă proiectul de hotărâre inițiat de Cristi Misăilă va fi votat, abonamentul de 20 de călătorii pentru pensionari va fi majorat de la 27 la 40 de lei iar cel nelimitat pentru veteranii de război și alte categorii de beneficiari, de la 44 de lei la 67 de lei.

Evident, această scumpire, fiind subvenționată de Primărie, pensionarii nu vor fi afectați, ci bugetul local, alimentat din taxele și impozitele contribuabililor. Inițiativa a fost sancționată de consilierul local PNL Corneliu Gheoca.

„După ce a auzit că pensionarii ies la restaurante datorită guvernării PSD (vezi cazul mătușilor lui Codrin Ștefănescu), primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, s-a gândit că n-ar fi rău ca pensionarii și veteranii de război să aibă abonamente mai scumpe pentru transportul public. Lăsând gluma la o parte, vă supun atenției un proiect de hotărâre prin care PSD, sub semnătura lui Cristi Misăilă, dorește să scumpească semnificativ abonamentele pentru transport public, pentru pensionari, veterani, văduve de război etc.
Scumpirile sunt semnificative pentru pensiile încă mici ale acestor categorii de oameni și vor fi propuse spre votare în ședința de joi a Consiliului Local Focșani. Societatea de Transport Public explică solicitarea scumpirilor prin aceea că majorarea salariilor a dus la dezechilibre la plata lunară, ajungând ca un muncitor necalificat să câștige mai mult decât un șofer profesionist. În plus, s-au scumpit și carburanții, dar sigur nu e de vină politica dezastruoasă a PSD, ci, probabil, Soros.