DISTRIBUIȚI

Asa cum ati aflat deja, In perioada 11 – 15 martie 2015, la Iași (Palas Mall), s-a desfășurat ediția cu numărul XXIII a Târgului de Carte, Artă și Muzică LIBREX. Primăvara cărților la Iași. Din comunicatul de presa trimis de organizatori, la LIBREX 2015 au participat 172 de expozanți: edituri, companii distribuitoare de carte românească și străină, papetărie, jucării, birotică și muzică, instituții de învățământ, fundații și asociații culturale, galerii de artă etc.

AGENDA CULTURALĂ LIBREX 2015 a cuprins peste 300 de evenimente culturale, lansări de carte, întâlniri literare, Conferințele LIBREX, momente artistice, lecture, intalniri cu cititorii, concursuri, Tombola ‘CITEȘTI ȘI CÂȘTIGI’si, fireste, premii. Si această ediție a Târgului de Carte, Artă și Muzică oferă publicului de toate vârstele Agenda culturală LIBREX 2015 care cuprinde un regal de lansări de cărți și reviste, întâlniri cu autorii, Conferințele LIBREX, întâlniri culturale și de specialitate, autorii zilei, recitaluri de muzică și poezie, teatru și film, evenimente editoriale, semnale culturale, ateliere de scriere creativă pentru copii, lecturi publice, prelegeri, mese rotunde, Concursul de Interpretare Artistică ‘Micul Prinț’, sesiuni de autografe, Tombola ‘Citești și Câștigi’, Premiile LIBREX 2015, expoziții de artă, concursuri, prețuri accesibile la toate titlurile, cafea, ceai și lecturi de calitate, muzică bună, papetărie, birotică și jucării, întâlniri cu prietenii în Cetatea Cărților, toate cărțile autorilor preferați, premii, surprize la toate standurile și multe alte momente atractive. Evenimentele LIBREX 2015 s-a desfășurat în cele trei AGORE EX LIBRIS (spații de evenimente) din incinta Palas Mall (nivelul 0 și nivelul 1), în Sala Mozart (Palas Mall), la Casa Cărții și la Biblioteca Județeană ‘Gheorghe Asachi’ Iași. Dintre personalitățile prezente la Târg, enumerăm doar câteva, pe celelalte invitându-le să le descoperiți răsfoind Agenda LIBREX 2015: Adrian Cioroianu, Eugen Uricaru, Draga Olteanu Matei, Adrian Alui Gheorghe, Bebe Mihăescu, Cătălin Mihuleac, Dan Lungu, Matei Bejenaru, Emil Brumaru, Cristina Scarlat, Mihai Mihăescu, Cătălin Pricop, Horia Zilieru, Nicolae Bacalbașa, Bogdan Stanoevici, Cassian Maria Spiridon, Ioan Holban, Valeriu Stancu, Daniel Corbu, Vasile Ișan, Nicolae Crețu, Angela Baciu, Constantin Dram, Oltița Cîntec, Liviu Antonesei, Nicu Gavriluță, Bogdan Hrib, Valentin Ciucă, Lucian Pricop, Constantin Frâncu, Alexandru Gafton, Simona Modreanu, Lucian Dîrdală, profesori din sistemul universitar și preuniversitar, actori, poeți, jurnaliști, critici și istorici literari, traducători, editori etc ***. Organizatorul SEDCOM LIBRIS Iasi a oferit publicului iubitor de carte si arte cinci zile de cultura, carti bune, noutati editoriale, o atmosfera plina de prietenie si relaxare. Iasiul ne-a primit cu bratele deschise. In cadrul targului, alaturi de alti scriitori romani, a fost lansata si o noua carte de interviuri intitulata DESPRE CUM NU AM RATAT O LITERATURA GROZAVA de ANGELA BACIU publicata la Editura Junimea (martie 2015) – carte ce a deschis si o noua Colectie “Dialoguri XXI”. Cartea a fost prezentata de scriitorul Lucian Vasiliu – Directorul editurii Junimea si poeta Angela Furtuna, invitata special la eveniment – Manager de proiect si Director Artistic “Primavara Poetilor” 2015. In aceeasi zi, in cadrul targului, scriitoarele Angela Baciu si Angela Furtuna s-au intalnit cu publicul in cadrul sectiunii “Intalnire cu cititorii” unde au citit din cartile proaspat aparute. “ Angela BACIU despre prietenia literara, in noua sa carte intitulata „Despre cum nu am ratat o literatura grozava” publicata la Editura Junimea (Iasi) Recomand cu deosebita caldura o carte cu si despre scriitori, despre existenta lor, asa cum poate fi zugravita de dialogurile Angelei BACIU, dialoguri ce marturisesc despre vietile scriitorilor, despre filosofia creatiei, despre incruntarile si duiosiile acestor oameni ce fac posibila literatura romana contemporana, adesea platind un pret de martiri, caci epoca noastra este anti-culturala. Cartea semnata de Angela BACIU, „Despre cum nu am ratat o literatura grozava”, pe care Editura Junimea a lansat-o la LIBREX 2015 pe 14 martie, si la a carei lansare am vorbit si eu, este animata de dorinta autoarei de a supune atentiei intalnirile sale cu mari scriitori romani contemporani facute sub zodia prieteniei literare. Este o carte scrisa cu har, despre oamenii care fac literatura romana prin harul scrisului lor. O aparitie cu valoare documentara si memorialistica. O carte pe care Uniunea Scriitorilor din Romania ar putea sa o adauge bunelor initiative de marketing pentru literatura romana si pentru scriitorii ei, in conditiile in care literatura, cultura si educatia traverseaza astazi un con de umbra, iar profesia de scriitor este minimalizata si denigrata…. Da, prietenia literara poate fi hartia de turnesol care scoate in evidenta prezenta inefabila a acelor mici detalii din viata unui autor, care, intocmai pepitelor de aur din nisipul fin, il transforma pe creator intr-un om deopotriva obisnuit si providential. Pentru ca, magistru alchimic, el face din viata, literatura, si din literatura, propria existenta, totul sub ochii uimiti ai cititorilor, care invata, astfel, sa traiasca prin povestile altora, dar si sa citeasca propria viata in cheia unei povesti nemaiauzite. Nu este, oare, acesta, unul din miracolele pentru care merita sa iubim literatura si cartile noastre de toate zilele, cat si pe Maria Sa Scriitorul?” (Angela Furtuna) Cartea de interviuri DESPRE CUM NU AM RATAT O LITERATURA GROZAVA are trei capitole: Capitolul I – Interviuri, la cafea cu: Nora Iuga, Norman Manea, Constantin Abaluta, Ana Blandiana, Liviu Antonesei, Leo Butnaru, Adrian Popescu, Adrian Alui Gheorghe, Christian W.Schenk, Ioana Parvulescu, Lucian Vasiliu, Gellu Dorian, Daniel Corbu, Mihail Galatanu, Theodor Codreanu, George Vulturescu, Ion Cristofor, Angela Furtuna, Dan Manuca, Dan Mircea Cipariu, Paulina Popa, Horia Garbea, Serban Codrin, Stefan Ion Ghilimescu, Vasile Baghiu, Adrian Munteanu, Mihaela Albu, Adrian Grauenfels, Balasz F.Attila, Cristina Rhea, Constantin Frosin. Capitolul II – Iti mai aduci aminte, Doamna…autoarea in dialog cu regretatii: Nina Cassian, George Astalos, Constantin Ciopraga, Dan Alexandru Condeescu, Emil Iordache, Cezar Ivanescu, Emil Manu, Fanus Neagu, Cornel Regman, Mircea Santimbreanu, Mircea Horia Simionescu, Radu G.Teposu, Laurentiu Ulici, Mircea Zaciu. Capitolul III – Asa cum i-am cunoscut…cateva amintiri ale autoarei despre scriitori romani asa cum i-a cunoscut, amintiri ce se vor continua in urmatoarea carte (inca in lucru) „Ninge la Iasnaia Poliana – intamplari cu scriitori) “O poveste-calatorie despre impliniri, credinte, calatorii, mari iubiri si dezamagiri, despre cine poate primi Premiul Nobel, despre debuturi, amintiri din tinerete si spaime la batranete, repere in literatura, despre intamplari uitate si dialoguri cu cei plecati la ingeri, imaginate poate, despre nelinisti, melancolii …despre…ei, despre multe. Constat ca si aceasta este o carte inca neterminata, pentru ca, se pare, arta conversatiei naste mereu dorinta de a mai vorbi, de a mai intoarce o fila…dupa un dialog inceput timid in fata unei cesti de cafele vine altul, si apoi altul…” (Angela Baciu) „Editia din acest an a targului Librex a fost una reusita, o atmosfera relaxata, carti noi, bune, public numeros, au participat multe edituri din tara, scriitori, critici literari, profesori, academicieni. Am fost onorata sa imi lansez o noua carte si sa ma intalnesc cu publicul iesean” (Angela Baciu)