DISTRIBUIȚI

O echipă de cercetători au reuşit să dezvolte o metodă care permite producerea unei cantităţi nelimitate de alimente în deşert, cu ajutorul razelor Soarelui şi a apei de mare. Un grup de oameni de ştiinţă din Europa, Asia şi America de Nord, condus de un fost bancher, au înfiinţat într-o zonă de deşert din Australia compania Sundrop Farms. Profitând de preţul scăzut al terenului din deşert, unde singura resursă disponibilă este soarele, compania Sundrop Farms a achiziţionat o porţiune întinsă şi a iniţiat un proiect experimental ce promite să rezolve problemele alimentare ale omenirii. Specialiştii Sundrop Farms au realizat ceva ce pare imposibil: folosind soarele pentru a desaliniza apa de mare, pe care o folosesc pentru irigaţii şi pentru a încălzi şi răci serele (în funcţie de nevoie), oamenii de ştiinţă au reuşit să producă legume de calitate superioară, fără pesticide, de-a lungul întregului an. Până acum, compania a reuşit să producă roşii, ardei şi castraveţi în cantităţi comerciale, iar aceeaşi tehnologie poate fi folosită pentru numeroase alte culturi. Marele avantaj este faptul că tehnologia Sundrop Farms nu consumă deloc apă dulce şi necesită foarte puţini combustibili fosili. Apa de mare şi energia solară sunt disponibile gratuit în cantităţi (aproape) nelimitate. Sursa: amosnews.ro