DISTRIBUIȚI

Ajuns de mai mulți ani pe lista priorităților naționale ale diferitelor guverne, turismul rural din România începe de-acum să confirme din marile așteptări. Iar pentru investițiile în micile afaceri din agroturism, momentul nu a părut niciodată mai bun. La începutul săptămânii, guvernul identifica – prin Programul Național de Reformă 2015, trimis Comisiei Europene – zece domenii în care firmele românești mici și mijlocii (IMM) ar putea fi cele mai competitive pe piețele externe, acestea urmând să beneficieze și de o serie de programe de finanțare europene pentru dezvoltare. În capul acestei Strategii Naționale pentru Competitivitate 2014-2020, guvernul plasa turismul și eco-turismul. Alături de turism, prindeau lista scurtă și domenii ca IT&C, bio-economie sau industriile creative. Un studiu recent al firmei de consultanță EY arată că România a devenit foarte atractivă pentru turiștii (mai ales tineri) care caută experiențe autentice. “Turiştii din generaţia milennialls (generaţia Y, reprezentându-i pe cei născuţi în perioada 1981 – 2000, n.r.) şi cei care au adoptat comportamentul acestora nu caută experienţele sau hotelurile preferate de părinţii lor, ci sunt foarte atenţi la costurile pe care şi le asumă. Totodată, sunt mult mai concentraţi pe experienţele trăite, fie că e vorba de o călătorie de agrement sau de business. România poate fi din această perspectivă o destinaţie atractivă pentru turiştii care caută experienţe autentice, în mijlocul unor comunităţi tradiţionale. Pentru aceşti turişti, lipsa infrastructurii nu mai este un impediment, ci, dimpotrivă, o atracţie, ei căutând destinaţii izolate de cotidianul aglomerărilor urbane”, a declarat Elena Badea, director de marketing al EY. Mai multe amănunte pe adevarulfinanciar.ro