Senzational „Daca noi nu vom marturisi adevarul, atunci pietrele vor vorbi ” trimis...

„Daca noi nu vom marturisi adevarul, atunci pietrele vor vorbi ” trimis de DUMITRU SANDEL

0
0
DISTRIBUIȚI

Episcopul Giurgiului, predica DEVASTATATOARE de la
> Putna:
> > CONDUCĂTORII de astăzi ai țării vor fi condamnați
> la ȘTERGEREA din
> > ISTORIE. Nu se poate să scoți legi noaptea,
> împotriva propriului popor
> >
> > Sâmbăta trecută, Mănăstirea Putna și-a prăznuit
> > hramul: Adormirea Maicii Domnului. Cu această ocazie,
> starețul
> > Melchisedec Velnic a invitat pentru Sfânta Liturghie
> un număr
> > impresionanți de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe
> Române, dar și ai Bisericii
> > Ortodoxe a Ucrainei, ce ține de Patriarhia Moscovei.
> Astfel, PS Ambrozie,
> > Episcopul Giurgiului a slujit alături de ÎPS Meletie
> al Cernăuților și
> > Bucovinei, PS Longhin Jar, Episcop de Bănceni dar și
> ÎPS Irineu
> > de Nejin și Priluki.
> > Alături de ierarhie, au mai slujit peste 50 de
> preoți.
> >
> >
> >
> > Totul în fața a peste 10.000 de oameni, dar și a
> > comisarului european Corina Crețu și a altor
> politicieni.
> >
> >
> > Deși cuvântul PS Longhin a impresionat asistența, o
> > impresie deosebit de puternică a stârnit predica PS
> Ambrozie,
> > Episcopul Giurgiului. De altfel, după slujbă,
> politicianul Aurelian Pavelescu
> > spunea că predica PS Ambrozie a fost cel mai dur mesaj
> adresat statului
> > român de către Biserică, din 1990 încoace.
> >
> >
> >
> >
> > „Sa vorbim astazi despre Doina si Ion Aldea
> Teodorovici? Sa vorbim
> > astazi despre Grigore Vieru?… Sau, poate, despre
> > sfintii inchisorilor, care au fost condamnati zilele
> trecute. Dupa ani si
> > zeci de ani de temnita grea si de reeducare la Pitesti,
> la Aiud, unde
> > s-a ridicat un memorial la Rapa Robilor, la Balta
> Brailei la taiat de
> > stuf…
> >
> >
> > Ne dezbina astazi strainii pentru ca nu mai avem oameni
> de constiinta
> > si de demnitate, cu frica de Dumnezeu si cu dragoste
> > fata de poporul din care s-au zamislit.
> >
> > Cand am fost noi impotriva vreunui neam, impotriva
> > vreunei etnii, impotriva vreunei religii? Cand in
> cartile noastre de
> > slujba vechi de la Putna… imi aratau calugarii aseara
> ca ne rugam
> > [in rugaciunea lui Manase – n.n.] „Dumnezeului
> lui Avraam, lui
> > Isaac si lui Iacob si semintiei celei drepte a lor”.
> Cand cartile noastre
> > de slujba sunt pline de trimiteri la iudaism si nu-l
> incrimineaza
> > niciodata. Cand am fost
> > noi impotriva lipovenilor care au fugit in vremea lui
> Nikon
> > si s-au stabilit la gurile Dunarii […], a turcilor
> sau
> > a tatarilor [din tara noastra -n.n.]?…. Domnitorii
> nostri plateau
> > tribut la Inalta Poarta ca niciodata, dar NICIODATA, sa
> nu se ridice o
> > moschee in tara.
> > Dar relatiile erau atat de bune, incat, cand domnitorii
> nostri
> > cand mergeau la Inalta Poarta, nu erau ingenuncheati
> si
> > târâti, cum vedem in filmele de mare audienta facute
> de turci astazi, ci
> > se duceau cu demnitate la Inalta Poarta. Dar niciodata
> nu ne-am
> > vandut tara.
> >
> >
> > E o mare povara sa duci neamul pe umerii tai, spunea
> > parintele Iustin Parvu. Pe unii ii lasa genunchii. Au
> lasat si pe unul,
> > si pe altul, s-au operat. Bine ar fi sa nu ne lase
> mintea, cugetul
> > nostru romanesc.
> > Nu se poate construi moschee in tara voievozilor, a
> > ighemonilor, pentru un popor atat de tolerant, atat de
> iubitor,
> > atat de [filoxen], de
> > iubitor de straini. Au moschee in Parcul Carol, este o
> > foarte frumoasa moschee in Constanta… Avem un
> Consiliu
> > Consultativ al Cultelor, în care, prin rotaţie,
> cultele recunoscute
> > au preşedinţia…
> > […] Avem prieteni de religie islamica, ne intalnim
> > cu ei… Si, in treacat fie spus, si Stefan cel Mare
> spunea: „Mai
> > degraba turbanul decat…” altceva…
> >
> >
> > Nu se poate sa se scoata legi noaptea impotriva
> > propriului popor. Nu se poate sa se condamne
> intelectualitatea romaneasca,
> > [cei] care au patimit atat de mult si despre care Petre
> Tutea spunea
> > ca nu poate descrie atrocitatile petrecute in temnitele
> si
> > inchisorile romanesti, cand
> > voiau sa-i reeduce la Pitesti, cand mureau si ii
> ingropau
> > in gropi comune, ca in vremea in care comunismul se
> > instala in „Sfanta Rusie”. Cum a patit Sfanta
> Elisabeta Feodorovna,
> > casatorita cu printul Serghei. Nu putem sa repetam
> istoria pentru niste
> > epigoni, cum scria Eminescu.
> > Pana la urma, la scara istoriei, ce ramane dupa noi?
> >
> >
> > Trebuie sa pricepem vremurile pe care le traim! Eu nu
> > pot sa accept ca nepot de veteran de razboi – bunicul
> meu a luptat la
> > Cotul Donului, a vazut romani murind acolo si eu am
> crescut pe
> > genunchii lui – eu nu pot sa accept ca sunt nepot de
> bandit!
> >
> >
> > Caralii, tortionarii insisi vedeau la un moment dat
> > ca, totusi, sfintii inchisorilor sunt oameni educati,
> sunt oameni
> > buni si, la un moment dat, nu-i mai bateau. Cititi
> [despre] temnitele
> > suferintei!
> > Cine condamna astazi Gulagurile, deportarile de orice
> fel,
> > in indepartata Siberie, unde copiii se jucau cu
> craniile
> > parintilor morti, care n-aveau timp sa putrezeasca…
> Sau cei
> > deportati in Baragan, pe Vlasca sau Teleorman. De lotul
> Arnautoiu, care se
> > ascundeau in muntii Fagarasului, de copiii care au
> ramas parinti si
> > a caror minte a fost schimbata…
> >
> >
> > Vedeti, iubiti credinciosi, lucrurile acestea se
> > repeta in istorie, ciclic, „roata vietii roata”.
> In Balcanii
> > despre care se spune ca sunt
> > „un butoi de pulbere”, in Kosovo, in Serbia, cu
> > care eram inruditi prin Sfantul Nicodim de la
> Tismana…
> >
> >
> > Pe vremuri, domnitorii, ighemonii noștri, pe vremea
> > postului mare, chemau arhiepiscopul la Curte și se
> îmbrăcau în
> > haine cernite, monahale.
> > Țineau pravila, țineau postul. Și Dumnezeu apăra
> > țara.
> > Astazi, cei care se joaca cu destinele acestei tari
> > pitoresti vor fi condamnati la damnatio memoriae (
> ștergerea,
> > dispariția din istorie -n.n)…
> >
> >
> > Pamantul tarii e sfant, pentru ca adaposteste
> > osemintele celor pe care nu
> > mai pot sa-i caute astazi istorici ca Marius Oprea
> [pentru
> > ca nu li se mai da voie]. Cine mai are curaj sa
> vorbeasca
> > astazi? Pentru ca s-a dat lege care condamna. Noi nu va
> indemnam la
> > dezbinare, noi nu va indemnam la ura, dar va spunem din
> istorie ceva. […]
> > Daca nu aveam un principe strain, din familia
> Hohenzollern, care sa
> > vina, sa fie adus [in tara noastra] intr-un mod pe
> care-l cunoasteti, ca
> > sa nu fie oprit niciunde, nu am fi avut un rege precum
> Carol. Daca,
> > apoi, Carol, nu ar fi lasat un nepot precum Ferdinand
> – „Nando” – sotul
> > reginei Maria, nu am
> > fi avut astazi o tara unita la 1918. Domnitori straini
> de
> > neam, dar de cuget si simtire romaneasca. V-ati
> intrebat
> > vreodata, citind cartile reginei Maria – fiindca e
> sarbatoarea
> > Sfintei Maria astazi – cat de greu i-a fost reginei
> Maria sa-l convinga pe
> > „Nando” sa ia decizia corecta si sa paraseasca
> dealul
> > Cotrocenilor si sa fuga cu Guvernul la Iasi, la
> jumatatea lui
> > 1916, ca au venit nemtii si au ocupat Cotrocenii… Cat
> de greu i-a fost
> > lui „Nando” sa ia decizia sa lupte… Cum am
> vazut la regii Romaniei,
> > rand pe rand, ctitori de neam si de tara: au respectat
> credinta
> > poporului! Poti sa fi strain de neam, dar nu poti sa
> fii strain de tara!
> > Poti sa fii de alta religie, dar nu poti sa promovezi o
> lege facuta
> > noaptea, necitita, nestudiata, nedata la comisii de
> > specialitate si sa nu consulti o Biserica care se
> cheama prin sintagma
> > „Biserica nationala”.
> > Si daca suntem „Biserica nationala”, trebuie sa
> fim consultati! Ca
> > niciodata Biserica n-a mers impotriva neamului!
> > […]
> >
> >
> > Trebuie sa avem demnitate! Trebuie sa marturisim,
> > fiindca stramosii nostri se rascolesc in mormant si se
> va intampla cum
> > s-a intamplat la Neamt, unde „au explodat”
> caldaramul si aleile
> > si a iesit sfantul [necunoscut] din mormant. Pentru ca
> Mantuitorul spune:
> > „Daca voi veti tacea, pietrele vor vorbi”. Cum
> sa nu marturisim
> > astazi?
> >
> >
> > Toate religiile lumii trebuie respectate, toate
> > cultele trebuie respectate.. Unde este libertatea de
> exprimare a
> > cultului? Suntem intimidati, ni se testeaza permanent
> vigilenta… prin
> > scoaterea religiei din scoli.
> >
> >
> > O sa va spun un lucru pe care nu l-am spus
> > niciodata… In 1989, cand am
> > vazut cum colegii nostri de liceu au venit la
> > Bucuresti sa puna umarul la „Revolutie” sau ce a
> fost ea, au fost
> > impuscati la Otopeni, toti copii curati, care au fost
> ridicati la oaste dupa 18
> > ani… De cate ori ma duceam la aeroport si primeam
> ierarhi, ma
> > gandeam la ei, cei pe care nu-i mai pomeneste nimeni.
> [Acum soldatii nu mai
> > sunt pomeniti] decat cand lupta pentru cauze straine,
> in tari
> > straine, si-i aduc morti, cu tricolorul.
> >
> >
> > Biserica Ortodoxa romaneasca, Biserica neamului ar
> > trebui intrebata…
> > Ce e un om in fata istoriei, cand poate sa dispara
> maine-poimaine?
> >
> >
> > NU SUNTEM SOVINI! Luati albumele din Bucovina scoase
> > de stareta Mihaela Cozmei, sa vedeti lipoveni, evrei,
> turci,
> > tatari, romi… N-am fost niciodata sovini si nu suntem
> sovini! Suntem atat
> > de primitori, incat strainului ii dai casa ta, masa ta,
> sufletul tau
> > pe [tava], [dar numai] pana in momentul in care se
> leaga de credinta
> > copiilor tai!
> >
> >
> > O sa murim intr-o zi, credeti ca suntem alfa si omega,
> > inceputul si sfarsitul?
> >
> >
> > Stefan cel Mare n-a islamizat tara si a suferit. Cui a
> > spus oful sau? La duhovnic. Vlad Tepes – nepotul lui
> Mircea cel
> > batran, occidentalii ni l-au facut strigoi sau vampir,
> prin cartea lui Bram
> > Stoker – a fost ctitor. Mihai Viteazul – orfan, a
> fost crescut de
> > calugari la Simonospetra.
> >
> >
> > Domnitorii nostri au murit pentru neam si pentru
> > tara… Trebuie sa marturisim credinta, trebuie sa avem
> atitudine. Pentru
> > ce este folosita biserica? Doar pentru inchinarile
> > mari?”