DISTRIBUIȚI

Rovana Plumb, capul de listă al PSD pentru euroalegeri, ar putea rămâne fără protecția Parlamentului după ce ajunge europarlamentar. Rovana Plumb a fost salvată de PSD de începerea urmăririi penale în 2017, în „Dosarul Belina”. Însă, dacă pe parcursul cercetării penale au apărut elemente noi care să o vizeze pe Rovana Plumb, DNA va putea cere din nou ridicarea imunității, de data asta de la Klaus Iohannis, care a răspuns de fiecare dată favorabil.
Magistrații Curții de Apel au decis joi că se poate începe judecarea „Dosarului Belina“, probele fiind corect administrate. Pe scurt, e vorba despre modul în care s-au transferat Insula Belina şi Brațul Pavel de la Apele Române la Consiliul Județean Teleorman şi cum au fost concesionate apoi către societatea Tel Drum, fapte pentru care este responsabilă și Rovana Plumb.
În acest dosar, fostul vicepremier Sevil Shhaideh e acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu. Tot în acest dosar, Parlamentul s-a opus în toamna lui 2017, când ancheta era abia la început, ridicării imunității pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului Rovana Plumb, acuzată de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Situația Rovanei Plumb s-ar putea schimba odată cu plecarea în legislativul de Bruxelles. În Parlamentul European, actualul ministru al Fondurilor Europene se bucură de imunitate, dar doar pentru faptele pe care le face în timp ce este europarlamentar. În cazul în care DNA ar veni cu noi probe în ceea ce privește „Dosarul Belina” şi e vizată şi Rovana Plumb, atunci procurorii ar putea solicita din nou ridicarea imunității. De această dată, cel care ar urma să se pronunțe e șeful statului.

La fel s-a întâmplat şi în precedentul Dan Nica (europarlamentar PSD, fost ministru al Comunicațiilor), în afacerea Microsoft. Procurorii au cerut inițial Parlamentului European ridicarea imunității, însă forul european a răspuns că atâta vreme cât faptele de care era acuzat Dan Nica s-au petrecut înainte de preluarea mandatului în PE, trebuie să se aplice procedura națională privind imunitatea.
În consecință, procurorii au transmis solicitarea președintelui României, care a şi aprobat-o. Dosarul lui Dan Nica a fost ulterior clasat, pentru că a intervenit prescripția faptelor.

Să plece Rovana Plumb și Intotero, Dragnea pregătește noi miniștri
Liderul PSD Liviu Dragnea a cerut miniștrilor care candidează pentru Parlamentul European să demisioneze înaintea campaniei electorale, pe motiv să nu folosească resursele statului în campanie. Vizate sunt Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, şi Natalia Intotero, ministru al Relației cu românii de pretutindeni. Prin urmare, social-democrații pregătesc noi nume pentru Guvernul condus de Viorica Dăncilă. Potrivit unor surse politice, în cursa pentru Ministerul Fondurilor Europene ar fi Roxana Mânzatu, vicepreședinte PSD la nivel național și șefă a Departamentului pentru fonduri europene din partid, precum şi Mihaela Toader, în prezent secretar de stat în acest minister şi fost șef al instituției în perioada ianuarie-februarie 2017.

Pe de altă parte, pentru funcția de ministru pentru Românii de pretutindeni sunt luate în calcul mai multe nume. O primă variantă ar fi Claudia Țapardel, europarlamentar care nu a mai prins un loc eligibil pentru următoarea legislatură, şi Lilla Boglarka Debelka, secretar de stat în acest minister şi șefă a PSD Diaspora. Nu îl ultimul rând, o variantă ar fi şi Andreea Păstârnac, consilier al premierului Viorica Dăncilă. Păstârnac a mai condus Ministerul pentru Românii de pretutindeni.