DISTRIBUIȚI

Una dintre cele mai bizare şi îndrăzneţe operaţiuni din Al Doilea Război Mondial (şi au fost multe) este bombardarea capitalei Germaniei de o URSS extrem de slăbită. Înfruntând numeroase probleme, ruşii au dat dovadă de o tenacitate ieşită din comun, într-o perioadă care poate fi considerată cea mai neagră din istoria modernă a ţării din estul Europei.

Atunci când pe 8 august 1941, avioanele inamice au început să apară pe cerul Berlinului, localnicii credeau că sunt britanice. Totuşi, au aflat repede că erau bombardaţi de sovietici, ceva ce nu credeau posibil întrucât germanii îi considerau pe ruşi deja înfrânţi. În acel moment, la nici două luni de la invadarea Uniunii Sovietice, Wehrmacht-ul ocupa o mare parte din regiunea baltică, Belarus, jumătate din Ucraina şi se apropiase de Leningrad (acum Sankt Petersburg) şi de Moscova, scrie rbth.com.

În iulie, comandantul Luftwaffe, Hermann Goering, îl asigurase pe Hitler că Forţele Aeriene Sovietice erau complet distruse. De fapt, aviaţia fusese operaţională şi capabilă să bombardeze Berlinul timp de o lună.

Ideea de a bombarda capitala germană a venit atunci când nemţii au început să bombardeze Moscova în iulie 1941.

Ai dat vreodata like sau share pe retelele sociale unor postari critice la adresa unui politician?
Da
Nu
Sunt de acord cu Politica de confidențialitate.

Comandantul Flotei Sovietice, amiralul Nikolai Kuznetsov, a scris în 1975 că „dacă avea succes, o lovitură împotriva Berlinului avea o importanţă mare. Naziştii spuneau întregii lumi că aviaţia sovietică era distrusă”.

Pregătirile
Realizarea acestui lucru nu era în niciun mod o certitudine, întrucât aviaţia suferise pierderi catastrofale (câteva mii de avioane) în primele luni ale războiului, ceea ce le ofera germanilor supremaţie aeriană. De aceea, fiecare avion încă operaţional trebuia folosit la eficienţă maximă. Mai mult, URSS-ul nu mai avea aeroporturi de unde avioanele puteau ajunge la Berlin.

Cele mai apropiate erau localizate la periferiile Leningradului, dar erau prea departe de Berlin, bombardierele sovietice putând ajunge până în Liepaja, de pe coasta vestică a Letoniei. Aşadar, a fost luată o decizie îndrăzneaţă: sovieticii au folosit pistele slab întreţinute de pe Arhipelagul Moonsund din estul Mării Baltice.

De aici, bombardierele sovietice DB-3 puteau realiza călătoria de 900 de kilometri până la Berlin. Totuşi, trupele germane erau foarte aproape de Tallinn, baza principală din Marea Baltică, şi puteau controla Golful Finlandei. Mai rău pentru sovietici, aviaţia finlandeză era prezentă în zonă.

Aeroportul de pe Insula Osel (astăzi Saaremaa), cea mai mare din arhipelag, era complet nepregătit pentru decolarea şi echiparea bombardierelor de rază lungă. A trebuit restaurată urgent într-un timp scurt, acest lucru îndeplinit, bombardierele au ajuns pe insulă.

„Marinarii s-au confruntat cu o sarcină dificilă. Nu erau suficiente provizii de combustibil şi bombe pe insulă… Mici bărci încărcate cu combustibil şi muniţie au traversat apele minate din Golful Finlandei la Tallinn, iar apoi pe Insula Osel. Pericolul îi aştepta în orice moment. Trebuie specificat că Tallinn era deja asediat de inamic”, a scris Kuznetsov în cartea sa.

Chiar mai periculoase erau posibilele atacuri ale Luftwaffe. Pentru a nu atrage atenţia germanilor, avioanele erau ascunse în diferite părţi ale insule şi acoperite cu plase de camuflaj, astfel încât aeroportul să pară în continuare părăsit.

Operaţiunea „Berlin”
Pe 6 august, cinci avioane au făcut un zbor de recunoaştere la Berlin, care a fost încununat cu succes. Două zile mai târziu, în miezul nopţii, 15 bombardiere DB-3 au început Operaţiunea „Berlin”.

Raidul i-a luat pe germani complet pe nepregătite. La început, credeau că avioanele sovietice erau ale lor. „Germanii nu se aşteptau la ceva atât de îndrăzneţ. Pe măsură ce avioanele noastre se apropiau de ţintă, au semnalat de la sol: ce avioane sunt acestea? Unde zboară? Crezând că sunt avioane germane care s-au rătăcit, le-au invitat să aterizeze la cele mai apropiate aeroporturi”, scrie Kuznetsov.

Oraşul era iluminat şi vizibil. Raidurile aeriene britanice veneau de obicei de la vest, iar în acea perioadă erau rare. Defensiva antiaeriană nu se aştepta la o lovitură din nord şi a reacţionat târziu.

Cinci avioane sovietice au reuşit să ajungă la Berlin şi arunce bombe peste capitala Germaniei. Celelalte au bombardat suburbiile şi localitatea Stettin. După operaţiune, toate echipajele s-au întors la bază, fără să înregistreze pierderi.

În aceeaşi zi, la radioul german s-a precizat: „În primele ore ale zilei de 8 august, un detaşament mare al Forţelor Aeriene Britanice, circa 150 de avioane, au încercat să bombardeze capitala noastră… Dintre cele 15 avioane care au ajuns în oraş, nouă au fost doborâte”.

Victorie psihologică
Când s-a aflat totuşi cine a bombardat Berlinul, nemţii au fost şocaţi; atât autorităţile, cât şi oamenii obişnuiţi. Nimeni nu realiza că Forţele Aeriene Sovietice mai există şi chiar pot da asemenea lovituri.

În decursul unei luni, avioanele sovietice au mai realizat încă nouă raiduri asupra capitalei germane, dar elementul surpriză nu mai exista, ceea ce a însemnat că inamicul era pregătit.

În aceste raiduri, sovieticii au pierdut 18 bombardiere. La începutul lunii septembrie, Tallinn a fost capturat, iar trupele germane au invadat Insula Moonsund, ducând la încetarea Operaţiunii Berlin.

Deşi raidurile nu au făcut daune materiale majore, au avut un efect psihologic important: au arătat lumii că aviaţia sovietică nu era doar în viaţă, ci şi capabilă să lovească în inima Germaniei naziste.