DISTRIBUIȚI

Vreau să vă explic de ce retransmit eu mesaje şi glume:
Un om şi un
> câine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumuseţea
> zilei, când, deodată, îşi dădu seama că, de fapt,
> murise. Îşi aducea acum clar aminte că murise, iar
> câinele, care mergea lângă el, murise chiar cu mai mulţi
> ani în urmă.. Se întrebă: „Oare unde duce drumul
> ăsta?”..
>
> După o
> vreme, ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de
> piatră.
>
> Privindu-l
> mai îndeaproape, văzu că era făcut dintr-o marmura
> foarte fină.
>
> Mai sus, pe
> colină, gardul era întrerupt de o arcadă care strălucea
> în soare.
>
> Ajunseră
> acolo şi văzu că era încrustată cu perle, iar aleea
> care ducea spre ea părea pavată cu aur. El şi câinele
> său se apropiară de poartă şi atunci observă, într-o
> parte, un om şezând la un birou.
>
> Îl
> întrebă:
>
> –
> Scuzaţi-mă, unde ne aflăm?
>
> – Aici e
> raiul – răspunse acesta.
>
> – Minunat,
> zise omul, pot să vă rog să ne daţi puţină
> apă?
>
> –
> Bine’nţeles, intraţi înăuntru. Am să trimit imediat
> vorbă să vi se aducă
>
> nişte apă
> cu gheaţă. Făcu un gest şi poarta începu să se
> deschidă.
>
> – Prietenul
> meu, poate intra şi el ? – întrebă călătorul arătând
> înspre câine.
>
> – Îmi pare
> rău, dar noi nu acceptăm animale.
>
> Omul se
> gândi o clipă, apoi se întoarse şi îşi continuă calea
> pe care pornise,
>
> împreună
> cu câinele său.
>
> După încă
> o lungă plimbare, pe vârful unei alte coline, pe un drum
> prăpădit de ţară, dădură de o fermă, a cărei poartă
> părea că nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici nu
> mai era vorbă. Se apropie şi văzu un bărbat şeznd
> rezemat de un copac şi citind o carte.
>
> –
> Scuzaţi-mă! – i se adresă el. Aveţi cumva puţină
> apă?
>
> – Da,
> desigur… e o cişmea ceva mai încolo.
>
> – Şi pentru
> prietenul meu ? – zise, arătând către câine.
>
> – Trebuie
> să fie şi o strachină, chiar lângă cişmea.
>
> Trecură de
> poartă şi ajunseră la o cişmea veche, cu pompă. Omul
> şi câinele băură pe săturate. După ce terminară, se
> înapoiară la omul de sub copac.
>
> – Ce loc
> este acesta ? – întrebă călătorul.
>
> – Acesta
> este raiul.
>
> – Sunt total
> încurcat. Un cetăţean, ceva mai jos, pe drumul ăsta,
> mi-a zis că raiul este acolo unde era el.
>
> – Te referi
> la locul acela cu alei de aur şi zid de marmură?… Acela
> e iadul.
>
> – Şi nu vă
> deranjează că ei folosesc acelaşi nume ca şi
> dumneavoastră?!…
>
>
>
> – Din
> contră, suntem fericiţi că ei îi triază mai întâi pe
> cei care sunt gata să-şi lase în urmă prietenii cei mai
> buni.
> Deci… uneori ne mirăm de ce prietenii
> continuă să ne retransmită glume,
>
> fără a ne scrie un
> singur cuvânt. Poate asta ar fi o explicaţie:
>
> Când eşti ocupat, dar
> vrei totuşi să menţii contactul cu prietenii, ce
> faci?
>
> Retransmiţi mesajele
> primite şi glumele care le-ar putea aduce un zâmbet
> !
>
> Nu că nu aş avea ce
> face, dar mă gândesc şi la alţii, de câte ori văd ceva
> frumos sau interesant.
>
> De asemenea, ca să
> ştii că nu eşti uitat, că ţi se mai acordă încă
> importanţă, că eşti iubit, de ce crezi că ai nevoie? Un
> mesaj, sau o glumă, din partea prietenilor
> tăi…
>
>
>
> Aşa că, data
> viitoare, cand vei primi un mesaj sau o glumă, nu te gândi
> la ea doar ca la
>
> „încă o
> glumă retransmisă”, ci la faptul că cineva s-a
> gândit la tine astăzi
>
> şi că prietenul tău,
> de la celălalt capăt al reţelei, a vrut să-ţi trimită
> un zâmbet!
>
> P.S. Textul nu-mi
> aparţine şi nici nu ştiu al cui este, dar este un minunat
> îndemn la … prietenie.
>