DISTRIBUIȚI

CSM Bucureşti ca şi calificată în Final Four
de Marius Silviu Burlui
Meci senzaţional făcut de CSM Bucureşti în prima manşă a sferturilor de finală din Liga Campionilor la handbal feminin, pe teren propriu, contra formaţiei franceze Metz. Campioana României şi-a surclasat adversara la 13 goluri diferenţă în urma unui joc considerat de specialişti cel mai bun de până acum al sezonului, reuşind să îngenuncheze o echipă cu nu mai puţin de şase campioane mondiale în lot.
Directorul secţiei de handbal de la CSM, Bogdan Vasiliu, a explicat la Sport Total FM. ce a pregătit noul antrenor al „Tigroaicelor” în câteva zile: „Per Johansson a pregătit în primul rând sufletul echipei”.
După o primă repriză foarte bună, terminată la şase goluri avans, pentru CSM, a urmat o repriză secundă în care spectacolul nu poate fi redat în cuvinte, totul culminând în minutul 26, când, după o simulare de şut, Isabelle Gullden, face o piruetă în aer, pasând mingea peste apărarea adversă către Kurtovic, aceasta reușind să înscrie printr-o aeriană de generic.
Scor final CSM Bucureşti – Metz 34-21.
„Nu mă gândeam că vom învinge la asemenea scor. Noi spuneam că o victorie la 6 goluri e ok. Dar dorinţa şi entuziasmul au făcut diferenţa”, a spus Oana Manea la final pentru digisport.
Returul dintre Metz şi CSM Bucureşti se va disputa pe 15 aprilie, la ora 18:00, iar unul dintre cele mai importante cotidiane sportive din Franţa, L’Equipe, scria:”Eşec drastic pentru Metz la Bucureşti”, care a amintit că „Bucureştiul i-a aplicat o corecţie lui Metz, iar şansele de calificare în Final Four sunt compromise”, menţionează site-ul digisport.
Scris de: Burlui Marius Silviu
Foto: sursa digisport