DISTRIBUIȚI

INVESTIȚII AMPLE ÎN MODERNIZAREA SISTEMULUI DE TERMOFICARE LA IAŞI
de Ioana Nedelcu
Municipalitatea ieșeană va primi de la Guvern 7,3 milioane de lei în acest an pentru două proiecte care vizează modernizarea sistemului de termoficare. Proiectele, „Refacerea izolației magistralei de legătură 2×Dn 1100 dintre CET I și CET II” (4.946.670 lei), respectiv „Extinderea rețelei primare în vederea racordării de noi consumatori la SACET din Municipiul Iași” (2.333.330 lei), sunt incluse în Programul „Termoficare 2006 – 2020. Căldură și Confort”. Recent, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a transmis o adresă Primăriei prin care informează faptul că cele două proiecte vor primi suma amintită drept cofinanțare pentru lucrările de investiții aferente reabilitării sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a localităților.

Reabilitarea sistemului de distribuție a agentului termic, finanțată cu fonduri europene

Primăria continuă cu succes a doua etapă a proiectului de reabilitare a sistemului de termoficare în Municipiul Iași, proiect finanțat cu fonduri europene. În prima etapă a proiectului au fost remediate principalele urgențe ale rețelelor de transport agent termic (rețelele primare). În cazul contractului de proiectare și execuție aferent reabilitării rețelelor de transport agent termic au fost începute lucrările în zonele cele mai afectate nominalizate de operatorul de termoficare. Este vorba despre tronsoanele 14, 15 și 17 ale magistralei I, mai precis zona intersecției dintre șoseaua Națională cu zona Podu Roș, precum și zona Piramidei lui Dubeț spre Podul de Piatră. De la începutul acestui an constructorul a început reabilitarea rețelelor termice primare amplasate subteran, între Podul de Piatră și podul Tudor Vladimirescu, mai precis pe trotuarul dinspre albia râului Bahlui, paralel cu bulevardul D. Mangeron și Splai Bahlui – Mal Stâng. Este vorba despre tronsoanele 4, 6 și 8 ale magistralei V. Lucrările de pe șoseaua Națională s-au finalizat recent, iar cele din zona Mangeron – Splai Bahlui – Mal Stâng se vor finaliza la sfârșitul lunii mai. Toate lucrările au fost făcute în regim de remediere de avarii cu grad de periculozitate ridicat, fapt care justifică afectarea pe termen scurt a celorlalte lucrări realizate prin alte proiecte implementate de Municipiul Iași sau de Administrația Bazinală Ape Prut, urmând ca în final să fie remediate cel puțin la starea și calitatea inițială. În scurt timp vor începe și lucrările incluse în cel de-al doilea proiect major, cel de reabilitare a rețelei de distribuție a agentului termic.

Sursa: http://www.primaria-iasi.ro