DISTRIBUIȚI

Prima vizită a unui ambasador ucrainean la Galaţi
de Ioana Nedelcu
România a fost printre primele ţări care au recunoscut Ucraina ca stat independent. Stabilirea de relaţii diplomatice, la 1 februarie 1992, a fost urmată imediat de înfiinţarea Ambasadei României la Kiev, în locul Consulatului General, care a funcţionat în capitala ucraineană din anul 1971.

Din 1999 au fost mai multe vizite la nivel înalt, atât ale preşedintelui României în Ucraina, cât şi invers. La acestea se adaugă vizite la nivelul primilor miniştri, dar şi la nivelul miniştrilor de externe, ca şi întâlniri ale prim-miniştrilor în format multilateral. Nu mai amintim de formatele mixte de dialog şi cooperare sau de reprezentarea diplomatică. În acelaşi context a venit şi prima vizită a unui ambasador ucrainean la Galaţi.

În Ucraina, comunitatea românească ar reprezenta a treia etnie ca pondere, după ucraineni şi ruşi, dacă nu ar fi divizată artificial în români (151.000 persoane) şi „moldoveni” (258.600 persoane). Ca repartiţie numerică a etnicilor români pe zone şi localităţi, numai în regiunea Cernăuţi sunt 181.780 de românofoni.

Stabilirea de relații diplomatice, la data de 2 februarie 1992, a fost urmată imediat de înființarea primei Ambasade române la Kiev în locul Consulatului General, care a funcționat în capitala ucraineană din anul 1971.

În luna aprilie a anului 1995 a fost deschis și Consulatul General al României la Odessa. Cel de-al doilea Consulat General al României în Ucraina a fost deschis în mai 1999, la Cernăuţi.

Curând se va deschide un nou punct internaţional de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene pentru comunicaţie de pasageri şi marfă în regim de bac şi pietonal între localităţile Isaccea (România) şi Orlivka (Ucraina), precum şi a Biroului Vamal de Frontieră Isaccea.

Reporter: Pompiliu Comşa, Apollonia TV