DISTRIBUIȚI

CAMPANIA ”SELFIE-UL PE TREN NU IA LIKE-URI, IA VIEȚI!”

Poliția Română și CFR Calatori, împreună cu Mercury 360, derulează campania de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în zonele feroviare ,,Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”.
Campania se desfășoară la nivel național în perioada iulie 2020 – 31 ianuarie 2021, iar pe parcursul acesteia un vagon de călători personalizat cu însemnele campaniei (vizual și mesaj) va fi atașat trenurilor care circulă în țară, pentru a transmite mesajul preventiv.
Cum în săptămâna 07 – 13 septembrie a.c. vagonul personalizat sosește la Galați, polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați și cei ai Secției Regionale de Poliție Transporturi, alături de voluntari ai organizației ”Tinerii și Viitorul” au desfășurat miercuri și joi activități de informare în Gara CFR Galați.

Au fost postate afișele campaniei în locuri cu vizibilitate, iar călătorilor le-au fost oferite fly-ere conținând recomandări antivictimale. Polițiștii au discutat cu adolescenții și tinerii pentru ca aceștia să înțeleagă mai bine care sunt riscurile la care se expun atunci când încearcă să realizeze o fotografie pe tren sau când nu respectă regulile de conduită în incinta stațiilor de cale ferată, triajelor și zonelor adiacente.

Pentru ca mesajul campaniei să ajungă mai ușor la public, a fost realizat un material video care prezintă, într-un mod simbolic, efectele electrocutării asupra a 3 emoticoane. Astfel, în cadrul evenimentelor publice, adolescenții și tinerii au fost îndrumați să scaneze codul QR de pe materialele de informare și să distribuie prietenilor clipul care prezintă metaforic riscurile la care se expun atunci când aleg să își facă un selfie pe tren.
Odată cu începerea anului școlar, activitățile campaniei vor continua prin informarea tinerilor din mediul rural care învață la unitățile școlare din municipiile Galați și Tecuci.
Clipul campaniei: https://youtu.be/arvB7yU-XEM

***

ARMĂ LETALĂ, MUNIȚIE ȘI ȚIGĂRI DEȚINUTE ÎN MOD ILEGAL

În data de 10.09.2020, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciul de Investigații a Criminalității Economice, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și ai Serviciului Criminalistic, în baza unui complex informativ-operativ şi de cercetare penală, au pus în executare un număr de 4 mandate de percheziție domiciliară, toate pe raza satului Călmățui, comuna Grivița, județul Galați, ocazie cu care la domiciliul unui bărbat de 30 ani, au fost identificate ca fiind deținute fără drept următoarele arme și muniții letale:
– armă de vânătoare, calibru 12, armă letală supusă autorizării;
– 107 (osutășapte) cartușe calibru 12, muniție letală;
– 4 (patru) tuburi cartuș calibru 12, având capsele percutate.
Cu privire la arma și muniția deţinute fără drept, bărbatul a declarat că acestea i-au fost trimise în anul 2019 de către o persoană necunoscută din Franța, prin intermediul unei firme de curierat, dată de la care o păstrează la domiciliu, cunoscând faptul că acestea sunt supuse autorizării.
Faţă de persoana în cauză a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunilor de „Nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 342 alin. 1 Cod penal și „uz de armă fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 343 alin. 1 Cod Penal.
În același context, la locuința unui bărbat în vârstă de 41 ani, au fost identificate ca fiind deținute fără drept cantitatea de 45 (patruzecișicinci) pachete țigări fără timbru de acciză românesc, 2 coarne de cervidă și 42 alice calibru 4,5, muniție neletală.
Față de această persoană se continuă cercetările sub aspectul infracțiunilor de „Contrabandă”, faptă prevăzută și pedepsită de art.270 alin.3 din Codul Vamal și „Braconaj”, faptă prevăzută și pedepsită de art.42 alin. 1 lit. a din Legea 407/2006.

***

AUTOR IDENTIFICAT ȘI ARESTAT PREVENTIV LA SCURT TIMP DUPĂ COMITEREA INFRACȚIUNII DE FURT

La data de 31.08.2020 în intervalul cuprins între orele 20:00 – 00:00, dintr-un autoturism ce fusese parcat pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Galați, autor necunoscut, profitând de faptul că portierele erau neasigurate, a pătruns în interior iar din compartimentul torpedou a sustras suma de 57.000 lei.
După constatarea furtului, persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 50 ani, s-a deplasat cu autoturismul în cauză pe raza municipiului București iar la revenire, în data de 01.09.2020, în jurul orei 17:00, a sesizat la poliție acest furt. Bărbatul a precizat că suma mare de bani pe care o lăsase în compartimentul torpedou era destinată plății salariilor angajaților firmei pe care o administrează.
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale – Compartiment Furturi din Auto, au efectuat cercetarea la fața locului iar în cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de art.228 alin 1 Cod Penal.
În urma activităților desfășurate în data de 08.09.2020 s-a reușit identificarea autorului, un tânăr în vârstă de 23 ani, din municipiul Galați, cunoscut cu antecedente penale. Acesta nu a fost găsit inițial la adresa de domiciliu dar la scurt timp în cursul nopții de 08/09.09.2020, polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliţie Galaţi au depistat suspectul care, ulterior, a fost preluat pentru cercetări de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale – Compartiment Furturi din Auto.
Cel în cauză a fost reținut pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galați iar a doua zi, în data de 09.09.2020 după ce a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, s-a luat măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul biroului mai sus precizat pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, finalizarea cercetărilor și recuperarea prejudiciului.
***

EVENIMENTE RUTIERE

La data de 09.09.2020, în jurul orelor 10:35, pe DJ 251, un bărbat în vârstă de 62 ani, din municipiul Tecuci, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 251 dinspre comuna Matca către municipiul Tecuci, s-a angajat în depăşirea unui auto staţionat și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care venea din sens opus condus de un alt bărbat în vârstă de 64 ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a primului conducător auto, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Tecuci, unde a primit îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal conform art. 196 Cod Penal pentru săvârşirea infracțiunii de „Vătămare corporală din culpă”.

***

La data de 09.09.2020 în jurul orei 10:15 polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca executând activități pe linie rutieră, au oprit în trafic, pe DJ 251 în satul Matca, un autoturism ce era condus de un bărbat în vârstă de 54 ani din aceeași localitate.
Cu ocazia verificării documentelor prezentate de către conducătorul auto în baza de date, s-a stabilit faptul că dreptul de conducere autovehicule a acestuia este suspendat ca urmare a săvârșirii anterioare a unei infracțiuni la regimul rutier.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „Conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335, alin.2, Cod Penal.

***