DISTRIBUIȚI

S-A URCAT BĂUT LA VOLAN ȘI A PROVOCAT UN ACCIDENT RUTIER

La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 05.30, pe D.J. 255, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 45 de ani, din comuna Pechea, a condus o autoutilitară dinspre localitatea Slobozia Conachi către D.N. 25 și, la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat.
În urma incidentului, a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat și a unei femei, pasageri în autoutilitară, aceștia fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea înregistrată de aparatul etilotest fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

CERCETATĂ PENTRU CĂ A SUSTRAS ȘI A CONDUS UN AUTOTURISM, DEȘI NU POSEDA PERMIS DE CONDUCERE

La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 11.10, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Rădești au oprit în trafic, pe un drum comunal de pe raza localității Viile, un autoturism, constatând că la volan se află o minoră, de 17 ani, care nu posedă permis de conducere.
Din verificări, a rezultat că autoturismul aparține fratelui ei, adolescenta profitând de faptul că acesta îl lăsase parcat în fața locuinței familiei, cu cheile în contact.
Polițiștii au întocmit dosar penal și fac cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.