DISTRIBUIȚI

DOSAR PENAL PENTRU TĂIERE ILEALĂ DE ARBORI ȘI FURT DE MATERIAL LEMNOS

La data de 03 decembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Rădești au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că mai multe persoane taie și sustrag arbori din pădurea aflată în administrarea Ocolului Silvic Grivița, de pe raza comunei Smulți.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au depistat doi bărbați de 32 și 59 ani, precum și un minor de 17 ani, toți din localitate, care curățau materialul lemnos tăiat.
În prezența reprezentanților Ocolului Silvic Grivița au fost numărați 61 arbori esență salcâm, tăiați, urmând ca valoarea prejudiciului să fie stabilită ulterior.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos.

ACCIDENT RUTIER PRODUS DIN CAUZA NEATENȚIEI CONDUCĂTORILOR AUTO

La data de 03 decembrie a.c., în jurul orei 14.10, un bărbat de 45 ani, din comuna Slobozia Conachi a condus un autotractor cu semiremorcă, în comuna Măstăcani, și ajunând la intersecția cu D.J. 255, a virat la stânga, fără să se asigure, lovind un autoturism care se angajase în depășire și al cărui conducător auto, în vârstă de 35 ani, nu a fost atent la manevra acestuia.
În urma incidentului a rezultat avarierea celor două autovehicule și rănirea unei femei de 33 ani, pasageră în autoturism, aceasta fiind transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

NU A RESPECTAT DISTANȚA REGULAMENTARĂ ȘI A RĂNIT DOUĂ PERSOANE

La data de 03 decembrie a.c., ora 17.05, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, despre producerea unui accident rutier, pe strada Prelungirea Brăilei.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 42 ani, din municipiul Galați, a condus autoturismul pe strada mai sus menționată și, în dreptul unei stații de autobuz, a lovit autoturismul din fața sa, din cauza nerespectării distanței regulamentare față de acesta. În urma impactului, șoferul mașinii lovite, un bărbat de 36 ani, a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Ulterior, aici s-a prezentat și pasagera de 34 ani, aflată pe locul din dreapta față al autoturismului, dar cei doi nu au necesitat internare.
Polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.