DISTRIBUIȚI

A SPART OGLINDA UNUI AUTOTURISM FOLOSIND UN PISTOL AIRSOFT

La data de 11 decembrie a.c., polițiștii gălățeni au identificat doi tineri, de 22 și 25 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Din cercetări a reieșit că, în seara de zilei de 10 decembrie, în jurul orei 20.00, pe fondul unui conflict spontan, izbucnit între tânărul, de 22 de ani, și fosta sa prietenă, cei doi ar fi încercat să blocheze mașina în care se afla aceasta și care staționa pe strada Cloșca, din municipiul Galați. Întrucât nu au reușit, același tânăr, folosind un pistol tip airsoft, armă neletală, nesupusă autorizării, ar fi tras înspre oglinda retrovizoare a autoturismului, spărgând-o.
Persoanele în cauză au fost depistate de polițiști, pe raza comunei Smârdan, fiind conduși la sediul poliției pentru audieri.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

S-AU URCAT LA VOLAN DUPĂ CE AU CONSUMAT ALCOOL

La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 07.50, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe o stradă din comuna Piscu, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 44 de ani, din localitate.
Întrucât la testarea alcoolscopică, bărbatul a prezentat valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

***

Un alt conducător auto este cercetat pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, după ce, în cursul aceleiași zile, polițiștii Biroului Rutier Tecuci l-au depistat băut la volan.
Bărbatul, de 56 de ani, din comuna Nicorești, a condus autoturismul pe D.C. 72, din localitate, în cazul său, aparatul etilotest indicând valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

DEPISTAT COMERCIALIZÂND ILEGAL PEȘTE

La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 07.20, polițiștii Secției 2 Poliție Galați au depistat, în piața situată pe strada Calea Prutului, din municipiul Galați, un bărbat, de 55 de ani, din Republica Moldova, care oferea spre vânzare cantitatea de 102 kilograme pește, respectiv, 60 de kilograme specia caras, 40 de kilograme specia șalău și 2 kilograme specia crap.
Întrucât acesta nu a putut prezenta documente de proveniență pentru marfa deținută, polițiștii îl cercetează acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializare a peștelui fără documente legale.

PIETONI ACCIDENTAȚI ÎN TIMP CE TRAVERSAU STRADA

La data de 11 decembrie a.c., ora 09.30, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, soldat cu rănirea unui pieton.
Din primele verificări făcute de polițiștii ajunși la fața locului a rezultat că, în timp ce traversa strada mai sus menționată, pe marcajul pietonal, o femeie, de 79 de ani,

din municipiul Tecuci, a fost acroșată de un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 48 de ani, din comuna Brăhășești.
Victima accidentului a fost condusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

***

În aceeași zi, un alt accident rutier, soldat cu rănirea unui pieton, s-a petrecut în municipiul Galați, în următoarele împrejurări:
Un bărbat, de 57 de ani, din municipiul Galați, care conducea autoturismul pe strada Anghel Saligny, a acroșat, la un moment dat, un adolescent de 15 ani, din comuna Pechea, angajat în taversarea străzii prin loc nepermis și fără să se fi asigurat, în prealabil.
Victima a fost transportată la spital, unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

DOSAR PENAL PENTRU TĂIERE ILEGALĂ DE ARBORI ȘI FURT DE MATERIAL LEMNOS

La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 12.25, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au fost sesizați cu privire la faptul că, în pădurea din zona taberei ”Buciumeni”, persoane necunoscute taie arbori.
Polițiștii au mers imediat la fața locului și au depistat, în flagrant, doi bărbați, de 30 și 31 de ani, ambii din comuna Buciumeni, care transportau cu un atelaj hipo, material lemnos, esență tei, sustras din pădure.
Cei doi sunt cercetați acum, pentru comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos.