DISTRIBUIȚI

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, miercuri, proiectul de lege iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL potrivit căruia defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de un hectar de pădure sunt considerate printre vulnerabilităţile la adresa siguranţei naţionale, scrie Mediafax Potrivit proiectului, defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de un hectar, reducerea fără aprobări legale a consistenţei unui arboret cu mai mult de 50% faţă de prevederile amenajamentului silvic, exploatarea fără amenajament silvic a pădurilor vor fi încadrate la vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale. Proiectul a fost adoptat tacit deoarece termenul limită de dezbatere, 29 septembrie, a fost depăşit. Iniţiativa legislativă a fost semnată de 50 de parlamentari PNL şi va intra în dezbaterea Senatului, care este for decizional.