DISTRIBUIȚI

Comisia de Agricultură din Parlamentul European a susținut demersul europarlamentarului Daciana Sârbu privind acordarea de plăți sectoriale pentru sectorul apicol, pentru prima dată în cadrul Politicii Agricole Comune a UE. Prin această măsură, apicultorii vor putea beneficia de sprijin financiar sporit și de susținere fără precedent la nivel european.

„Am inițiat acest amendament cu gândul la apicultorii români, care se confruntă cu multe dificultăți și nu au primit până acum suficient ajutor nici în plan european, nici în plan național. Măsura urmărește să garanteze un suport permanent considerabil, care poate asigura venituri decente pentru crescătorii de albine din țara noastră, dar și dezvoltarea pe termen lung a apiculturii românești și oportunitatea de impunere pe piața europeană. Sper ca și plenul Parlamentului European să adopte această măsură, iar această susținere sporită să devină realitate”, afirmă Daciana Sârbu.

Un alt amendament co-semnat de Daciana Sârbu alături de alți eurodeputați români a fost, de asemenea, adoptat de Comisia de Agricultură; acesta prevede ca sprijinul pentru instalare acordat tinerilor fermieri să fie extins și în beneficiul fermierilor noi, chiar dacă aceștia depășesc vârsta de 40 de ani.

Deși contextul în care se discută reformarea Politicii Agricole Comune este marcat de tăieri bugetare din cauza Brexit, totuși stadiul actual al negocierilor aduce câteva vești bune pentru România. Programele pentru tinerii fermieri sunt menținute, statele membre fiind obligate să le acorde acestora cel puțin 2% din alocarea națională. Și programele pentru micii fermieri vor fi continuate, statele membre putând acorda până la 5% din bugetul total din anvelopa de plăți directe pentru plăți suplimentare destinate fermelor mici și mijlocii. În plus, aceste exploatații pot beneficia de redistribuirea fondurilor preluate în urma plafonării subvențiilor pentru fermele mari (de care până acum beneficiau incorect și giganții din industria alimentară, de exemplu).

De asemenea, se menține posibilitatea acordării de plăți cuplate pentru sectoarele strategice, iar sectorul fructelor și legumelor se va bucura de sprijin sporit (producătorii vor putea primi ajutoare sectoriale prin noul regulament privind organizarea piețelor).

Normele privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul Politicii Agricole Comune vor fi supuse votului plenului Parlamentului European în cadrul sesiunii din 15-18 aprilie.