DISTRIBUIȚI

PNL a uitat din nou că e în Opoziție şi a votat alături de majoritatea PSD-ALDE-UDMR un proiect de lege care-i scapă pe aleșii locali de dosarele cu ANI şi, în plus, le oferă dreptul de a face afaceri. Motivul oficial e că primarii sunt săraci. Motivul neoficial: PNL și-a motivat primarii, în contextul în care la anul vin două rânduri de alegeri – europarlamentare și prezidențiale -, iar aleșii locali trebuie să mobilizeze electoratul la urne.
Deputatul Cristinel Romanescu, un pesedist sub acoperire
Un „liberal” buzoian a votat zilele trecute prescrierea conflictului de interese, care a stârnit reacții atât de vii în societate. Deputatul Cristinel Romanescu, liderul liberalilor buzoieni a fost arătat cu degetul de colegi după ce a votat nonșalant alături de putere, demonstrând încă o dată blatul continuu existent între PNL Buzău și colegii de afaceri necurate din PSD.

Ludovic Orban și Liviu Dragnea, doi lideri de partid care încă mai fac înțelegeri pe sub masă
Astfel, Camera Deputaților a adoptat ieri, în calitate de for decizional, un proiect de lege inițiat de Cătălin Rădulescu (PSD) care conține două prevederi, pe cât de diferite, pe atât de importante. Pe de o parte, legea le oferă aleșilor locali – primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene – posibilitatea de a face afaceri, lucru interzis de lege până acum, tocmai pentru a descuraja traficul de influență sau dirijarea contractele din bani publici către propriile firme.
Pe de altă parte, aceeași lege prevede că două infracțiuni care au lovit primari de la toate partidele – incompatibilitatea şi conflictul de interese – se prescriu după numai trei ani.

Proiectul a fost adoptat cu voturile deputaților PSD, ALDE, UDMR şi, surpriză, cu voturile a 12 liberali. Aceștia sunt: Adriana Săftoiu, Mara Calista, Viorica Cherecheș (mama primarului din Baia Mare cercetat pentru fapte de corupție), Angelica Fădor, Lucian Heiuș, Tudorița Lungu, Sorin Moldovan, Dumitru Mihălescul, Florin Roman, Cristinel Romanescu, Cristina Trăilă şi Glad Varga. De altfel deputatul Cristinel Romanescu nu este la primul vot acordat penalilor pesediști.

Dintre aceștia, Florin Roman, cel care deține şi funcția de președinte al Comisiei de administrație din Camera Deputaților, a explicat în plen de ce susține proiectul lui Rădulescu, referindu-se doar la partea care prevede că aleșii pot face şi afaceri în timp ce-şi exercită funcția.

„Eu cred că vremea clișeelor a trecut. Dacă vrem oameni pregătiți, incoruptibili, care să aducă bani europeni, noi trebuie să-i plătim. Vă cer să nu vă mai uitați la aleșii locali ca şi cum ar fi infractori“, a afirmat Roman de la tribuna plenului, povestind cum un președinte de regiune din Franța câștigă 16.000 de euro, în timp ce în România un vicepreședinte de Consiliu Județean câștiga până de curând 1.000 de euro.
O explicație asemănătoare a fost dată de un alt ales PNL care a votat „pentru“ legea lui Rădulescu. „Nu este corect ca primarii să nu poată desfășura alte activități. Ani de zile au stat pe niște salarii mici“, a precizat deputatul Lucian Heiuș, pentru „Adevărul“.

Cât despre Cristinel Romanescu, acesta nu a declarat nimic, deoarece a fost de negăsit în zilele următoare votului din Camera Deputaților.

PSD mulțumește oficial PNL
Inițiatorul legii, deputatul PSD Cătălin Rădulescu, condamnat la un an şi 6 luni cu suspendare pentru fapte de corupție, le-a mulțumit liberalilor care au votat cot la cot cu PSD. „E o zi istorică pentru primarii din România, inclusiv primarii din PNL. Într-adevăr, dacă pentru cei care şi-au pierdut mandatele nu am putut face mare lucru, pentru cei peste 500 aflați în procese (cu Agenția Națională de Integritate – n.r.), am făcut azi o reparație morală şi legală“, le-a transmis PSD-istul celor din sală. Legea va merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis, care o poate retrimite la Parlament sau o poate ataca la CCR.

PNL nu are nicio treabă cu liberalismul de stânga sau de dreapta
Sunt două partide liberale în România, dar ALDE nu mai intră în calculul alegătorilor liberali, deoarece se comportă ca un satelit al PSD-ului și singura lui preocupare e să apere condamnații penal. Așa că rămâne PNL-ul ca cel mai mare partid de dreapta din România. Asta doar pe hârtie, că dacă stai să-i analizezi cu atenție pozițiile, treburile nu mai sunt atât de clare. Și nu, nu pare nici că partidul vrea să migreze către un liberalism occidental, mai de stânga. Din orice parte a spectrului ai încerca să îl apuci, ceva dă cu virgulă, așa că ne-am gândit să vă explicăm în curând de ce partidul ăsta nu e nici de dreapta, nici de stânga, că tot vin alegerile în câteva săptămâni.