DISTRIBUIȚI

Indiferent de poziționarea fiecăruia dintre noi în privința
„demonizatei” Catedrale a Mântuirii Neamului, aceasta a fost un
deziderat istoric care niciodată, până acum, nu a putut fi împlinit.
Iar cel care a avut ideea ridicării unui astfel de edificiu a fost
chiar Mihai Eminescu.

Cel care a semnalat prioritatea istorică a lui Eminescu în formularea
ideii acestui proiect a fost Ioan Slavici, în 1924, într-o relatare
apărută în revista „Arhitectura”: „Când a sosit la Bucureşti vestea că
Curcanii noştri au cucerit reduta Griviţa, Eminescu şi eu am chibzuit
să publicăm în Timpul un articol, în care arătam că Ştefan-Vodă cel
Mare, de fiecare victorie câştigată pe câmpul de război, zidea întru
mărirea lui Dumnezeu câte o mănăstire, şi stăruiam ca românii din
zilele noastre să ridice şi ei o catedrală la Bucureşti, unde nu e
nici o biserică mai încăpătoare, în care mulţi creştini să se roage
împreună pentru binele obştesc”. Deci acesta era contextul și sensul
pe care Eminescu îl atribuia unui asemenea proiect.

Dar n-a fost doar atât. Într-un interviu publicat în ianuarie 2010, în
ziarul „LUMINA”, academicianul Tudor Nedelcea vorbește mai pe larg
despre această idee și despre momentul în care marele poet și
jurnalist a folosit expresia ca atare (Catedrala Mântuirii Neamului).
Era în 1881, când în spațiul public se iscase o dezbatere privind
înființarea unei mitropolii catolice la Bucureşti și ridicarea unui
edificiu monumental pe măsură. Propunerea venise din partea cercurilor
austro-ungare şi maghiare, care încercau să speculeze faptul că regele
Carol I era de religie catolică.

Eminescu a fost primul din România care a luat atitudine împotriva
acestei pledoarii, publicând în ziarul „Timpul“ şi câte trei articole
pe număr, prin care arăta parlamentarilor că nu este normal ca în
capitala unei țări ortodoxe să se ridice o catedrală catolică, atâta
timp cât nu există una ortodoxă. El a demonstrat atunci – sublinia
academicianul Tudor Nelcea – că cel care urma să fie numit în scaunul
acestei mitropolii catolice, contele Peoli, era de fapt spion. Iar
faptul că Vaticanul l-a retras pe acest monsenior a arătat că
argumentarea sa era întru totul justificată. De asemenea, Eminescu l-a
somat public pe regele Carol I să aleagă între a fi de partea religiei
supuşilor săi sau de partea religiei familiei sale. În cele din urmă,
regele Carol nu a aprobat înfiinţarea acelei catedrale. În această
situaţie, Eminescu a venit cu ideea înfiinţării unei Catedrale a
Mântuirii Neamului, propunând și sursa de finanțare: Loteria
Națională.

Ideea nu a căpătat rădăcini. Proiectul a fost reluat și dezvoltat de
Patriarhul Miron Cristea, dar nici în timpul lui nu s-a putut demara,
iminența celui de-al doilea război impunând alte priorități. A urmat
regimul comunist, când nici nu se putea pune problema. După 1990,
Patriarhul Teoctist a reluat ideea, dar moartea sa intempestivă a
blocat din nou demararea proiectului. Acesta a fost materializat, în
forma şi cu logistica pe care le știm, de Patriarhul Daniel.

Din păcate la ceremonialul de sfințire a Catedralei Mântuirii
Neamului, în toată acea aglomerație festivă, organizatori și
vorbitori, mireni și clerici, au uitat să menționeze acest fapt extrem
de important, că IDEEA ACESTUI PROIECT MĂREȚ I-A APARȚINUT LUI MIHAI
EMINESCU! Păcat! Sau rușine!

Miron Manega