DISTRIBUIȚI

Cine a fost părintele antisemitismului în
> România. Visa la deportarea evreilor în Madagascar, dar
> era foarte politicos cu ei când se întâlneau faţă în
> faţă
> 24 aprilie 2018, 06:04 de Cosmin
> Pătraşcu Zamfirache
>
>
> A.C. Cuza a fost unul dintre părinţii
> antisemitismului în România. Profesor universitar şi om
> politic, acesta a inspirat extrema dreaptă românească cu
> discursurile sale xenofobe şi antisemite. Cu toate acestea,
> a cochetat cu socialismul, vorbea mai mult în franceză şi
> pe deasupra era foarte politicos cu evreii, atunci când se
> întâlnea faţă în faţă cu
> aceştia.
> Către sfârşitul secolului al XIX lea,
> naţionalismul românesc înflorea. Elitele culturale erau
> cele care-l alimentau constant. În aceea perioadă era un
> fenomen de înţeles, comun întregii Europe. Era un o
> epocă a naţiunilor şi a destămării marilor imperii iar
> afirmarea auto-determinării diferitelor popoare era un act
> firesc.
> În Regatul României, dorinţa unificării cu
> provinciile aflate fie sub stăpânirea austro-ungară, fie
> sub stăpânire rusească clocotea în sânul
> intelectualităţii româneşti. Mai mult decât atât
> procesul de modernizare al unei ţări smulsă direct din
> întunecimea evului mediu favoriza exprimările
> naţionaliste în plenitudinea formelor
> sale.
> Românii încercau să-şi găsească un drum şi
> un loc al lor în Europa. Mândria naţională înflorea,
> mai ales după succesele din timpul războiul ruso-turc din
> 1876-1878 prin care România obţinea independenţa.
> Naţionalismul românesc a început să se împletească în
> unele cazuri cu xenofobia şi antisemitismul. Erau căutaţi
> ţapii ispăşitori pentru frânele trase României. Unul
> dintre părinţii ultra-naţionalismului românesc şi a
> antisemitsmului ce avea să marcheze întreg secolul XX a
> fost A. C. Cuza, un intelectual român de elită, un
> profesor universitar care a pus bazele extremismului şi
> orientărilor de extremă dreaptă în România
> interbelică.
>
>
> Fiu de postelnic şi văr de
> domnitor
>
> Alexandru C. Cuza era un personaj avut, cu sânge
> albastru. Mai precis, era fiul avocatului Constantin Gh.
> Cuza şi a Sevastiei Coroi, fiică a postelnicului Ioniţă
> Coroi şi s-a născut în 1857, la Iaşi. De altfel neamul
> tatălui său, al cuzeştilor, este atestat încă
> din secolul al XVII-lea şi unii
> cercetători cred că ar fi avut origine italiană. Alţii
> susţin că ar fi avut origine albaneză sau greacă. În
> orice caz primul mare boier purtând acest nume a fost
> Dumitraşcu Cuza, spătar în Moldova lui Mihai Vodă
> Racoviţă. De altfel, A. C. Cuza a fost şi văr
> cu domnitorul unirii, Alexandru
> Ioan Cuza. A.C. Cuza rămâne orfan de tată la numai 9 ani
> şi mai apoi la 13 ani şi de mamă. A fost luat sub tutela
> unchiului său Panaite Cazimir, cel care-l va întreţine
> şi-i va asigura o educaţie solidă.
>
>
>
> O educaţie
> desăvârşită
>
> Unchiul Panaite
> Cazimir îi va oferi şansa lui A. C. Cuza să urmeze o
> carieră strălucită. Face studiile primare la Iaşi, iar
> apoi îşi continuă educaţia la Institutul lui Anton Frey.
> În cele din urmă Panaite Cazimir decide să-şi trimite
> nepotul, care avea de altfel rezultate excepţionale la
> învăţătură, la studii în Europa. Întâi, urmează
> studiile secundare la Dresda în Germania, la renumitul
> institut Krause. Aici studiază greaca veche şi literatura
> germană. Şcoala romantică dar şi naţionalismul german
> îl vor influenţa decisiv pe adolescentul Alexandru C.
> Cuza. După 1877, se mută la Paris, acolo unde susţine
> bacalaureatul în litere şi filosofie. Urmează cursurile
> de drept ale Universităţii din Bruxelles şi ajunge doctor
> în ştiinţe politice şi administrative în anul 1882 şi
> cel de doctor în drept în anul
> 1886
>
>
> Între universitate,
> publicistică şi politică
>
>
>
>
> Întors în ţară, Alexandru C. Cuza, ca un
> tânăr cult şi de pespectivă, a ajuns în cercurile
> junimiştilor, spuma culturală a Iaşiului de sfârşit de
> secol XIX. Ajunge să-l cunoască pe Mihai Eminescu şi
> leagă o scurtă prietenie cu Ion Creangă. Cu ajutorul
> junimiştilor, se angajează, în 1890, ca ajutor de primar
> al Iaşiului, în timpul mandatului lui Vasile Pogor, un
> junimist cunoscut. Desfăşoară şi o intensă activitate
> publicistică, scriind la publicaţiile junimist
> ”Convorbiri Literare” şi ”Era Nouă”. De altfel în
> anul 1901, ajunge profesor universitar. Mai precis, este
> numit profesor universitar la Facultatea de Drept, pe
> catedra de economie politică. Este numit cu sprijinul lui
> Ioan Bogdan, socrul lui Nicolae Iorga.
> Este cunoscut faptul că între A.C. Cuza şi
> Nicolae Iorga a fost o perioadă de apropiere şi colaborare
> în plan publicistic şi politic. Pentru a ocupa acest post,
> totuşi, A. C. Cuza a fost nevoit să scrie o lucrare. A
> elaborat atunci ”Despre poporaţie”, o lucrare de
> economie politică, premiată mai apoi de Academia Română.
> În paralel cu publicistica şi cariera universitară, A. C.
> Cuza se dedică şi politicii. Iniţial se alătură
> conservatorilor şi ajunge deputat, în Colegiul II, în
> legislatura 1892-1895. Ca om politic, iniţial, tânărul A.
> C. Cuza a militat pentru reformă în societatea
> românească. Împreună cu A.D. Xenopol, fondează ”Liga
> contra alcoolismului” şi militează pentru combaterea
> alcoolismului în mediul rural mai ales, acolo unde acest
> flagel făcea ravagii în rândul ţărănimii sărăcite.
> Totodată, susţine naţionalizarea şcolilor. După
> obţinerea celui de-al doilea mandat de deputat, A. C. Cuza
> se retrage şi se transformă
> total.
>
>
>
>
>
>
>
>
>
> Cuzismul şi tenebrele
> antisemitismului
> Tânărul junimist, fost
> socialist, devine un intelectual antisemit, xenofob,
> vehement contra străinilor şi mai ales contra evreilor.
> Publică cărţi antisemite, transmite studenţilor mesaje
> xenofobe încărcate de ură şi devine un promotor al
> ultra-naţionalismului. ”Cine putea bănui în tânărul
> epigramist de la «Junimea» pe fanaticul antisemit de
> astăzi? Nici firea lui pornită spre zeflemea, nici
> societatea ieşeană care favoriza fronda în spiritul
> critic nu îndreptăţeau asemenea prevedere. Cu atât mai
> mult cu cât, pe vremea aceea, tânărul A.C. Cuza era
> liber-cugetător şi, totodată, adept al socialismului”,
> scria Stere Diamandi în lucrarea sa ”Galeria oamenilor
> politici”. Tirul mesajelor sale anti-semite se îndreaptă
> contra evreilor, una dintre cele mai numeroase minorităţi
> din România finalului de secol XIX şi început de secol
> XX. Mai ales târgurile Moldovei aveau o numeroasă
> populaţie evreiască. Cel puţin oraşele şi târgurile
> erau înţesate de comunităţile
> evreieşti.Pentru A. C. Cuza, evreul era duşmanul din
> interior, ţapul ispăşitor pentru problemele poporului
> român. Teoriile sale îndreptate împotriva evreilor s-au
> cristalizat într-o doctrină numită cuzism, marcată de
> ultra-naţionalism şi xenofobie, cu soluţii radicale,
> amintind aproape de nazism. Pentru A.C Cuza, ”jidanii”
> erau vinovaţi de cauzele gravelor probleme sociale
> româneşti. În special ale ţărănimii. De alcoolism şi
> sărăcie, A. C. Cuza tot pe evrei îi găseşte vinovaţi.
> Până şi de lipsa unei burghezii româneşti, tot evreii
> erau de vină, din punctul de vedere al lui A. C. Cuza, cel
> care argumenta că aceştia au pus mâna pe toate afacerile
> din oraşele Moldovei.
> Deşi era un bun economist, A. C. Cuza
> ignora în favoarea xenofobiei adevăratele probleme ale
> societăţii româneşti şi adevăratele
> motive care au dus la această stare de fapt. Ideologia
> cuzistă venea cu argumente de origine economică şi
> culturală care doreau să demonstreze faptul că evreii
> erau un pericol, fiind străini şi greu asimilabili şi mai
> ales, spunea A. C. Cuza, ostili poporului român.
> ”Neamestecându-se cu noi – si nici nu trebue să se
> amestece – ei nu pot trăi pe pămantul nostru decât
> înlăturându-ne. Afirmarea existenţei lor e negaţiunea
> existenţei noastre (…) ei nu se asimilează. Pentru că
> religia lor, cu dogma fundamentală a „poporului ales”,
> este în principiu religia neasimilării”, preciza cu
> diferite ocazii profesorul A. C.
> Cuza.
> Totodată înmulţirea populaţiei
> evreieşti era percepută de A. C. Cuza ca un atentat direct
> asupra viitorului poporului român. ”Moartea unei naţii
> se rezumă în două cuvinte: corcirea şi degenerarea. Fizică sau culturală (…)
> înmulţirea lor extraordinară, pe unde se poate observa
> în comparaţie cu reproducerea înceată a poporaţiei
> creştine, aşa precum se observă în oraşele din
> România, nu se datoreşte unor însuşiri ale rasei, ci
> numai împrejurărilor sociale şi economice”, adăuga A.
> C. Cuza. ”El nu ştie decât un singur lucru, că
> toate relele vin de la ”jidani”. Dacă există criză
> şi falimentele se ţin lanţ, dacă grâul n-are preţ şi
> oamenii n-au de lucru, chit că de pe urma acestor
> neajunsuri suferă şi evreii, Cuza nu se dă înapoi să
> susţină că «jidanii» sunt de vină. El este în stare
> să susţină că ”jidanii” sunt cauza secetei şi a
> tuturor epidemiilor”, scria acelaşi Stere Diamandi.
> Soluţiile propuse de A. C. Cuza pentru îndepărtarea
> acestei comunităţi, considerate de profesorul universitar
> ieşean drept pericolul numărul 1, sunt
> extreme.
> ”Acţiunea imediată: de eliminare a
> jidanilor din orice domeniu – şi aşezarea lor pe un
> pămant liber, pe care să îsi creieze şi ei cultura lor
> proprie, muncind productiv – este o necesitate de
> existenţă, pentru toate naţiile”, scria A.C. Cuza în
> ”Doctrina naţionalistă creştină”. A.C. Cuza a fost
> cel care a propus deportarea tuturor evreilor din România
> în Madagascar. Totodată era un adept al înlăturării
> acestora din viaţa publică, din şcoli şi din funcţii.
> Nu era însă un adept al exterminării acestora, cum a fost
> cazul lui Hitler. Cuza de altfel era un adversar al Ligii
> Naţiunilor, după primul război mondial, considerând că
> face politica cercurilor evreieşti mondiale. Totodată erau
> un adept al apropierii de Germania şi era un susţinător
> al naziştilor în perioada interbelică.
>
>
> Cu svastica în
> frunte
>
>
> A.C. Cuza a transformat ideologia sa în doctrină
> politică. A promovat ultra-naţionalismul şi
> antisemitismul în politica românească. Prin scrierile şi
> cărţile sale antisemite cu puternic mesaj extremist a
> încurajat ultra-naţionalismul românesc din perioada
> interbelică. A fost considerat un părinte ale
> antisemitismului şi extremei drepte româneşti. În 1910,
> A.C. Cuza se întovărăşeşte cu Nicolae Iorga, un alt
> naţionalist român, şi fondează Partidul
> Naţionalist-Democrat. Principiile erau democratice şi
> militau inclusiv pentru introducerea votului universal. Dar
> atât Iorga cât şi Cuza doreau excluderea evreilor din
> societate. Iorga era însă mai moderat şi în cele din
> urmă după primul război mondial, în 1920, istoricul s-a
> pronunţat pentru semnarea tratatului de pace cu Austria de
> la Saint-Germain, care impunea acordarea cetăţeniei
> române evreilor din România, ca o condiţie
> esenţială
> În acel moment, Cuza s-a rupt de Nicolae Iorga pe
> care l-a acuzat de „jidănire„ şi s-a radicalizat şi
> mai mult. A intrat de altfel în legătură cu profesorul
> Nicolae C. Paulescu, un antisemit extremist de prim rang.
> Împreună au fondat Uniunea Naţional Creştină în 1922
> şi Liga Apărării Naţionale Creştine (LANC) în 1923.
> Antisemitismul lui Paulescu şoca prin teoriile sale
> extravagante şi cu tentă ştiinţifico-fantastică. A.C.
> Cuza îi ţinea însă hangul. Pentru cei doi, evreii erau
> un popor satanic care complota împotriva neamului
> românesc. De altfel, din teoriile cuziste şi din
> activitatea interbelică a LANC s-au hrănit la început şi
> cei care au fondat primele organizaţii de extremă dreaptă
> în România. Tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu şi
> însăşi fondatorul Mişcării Legionare au fost apropiaţi
> ai lui A. C. Cuza şi au fost inspiraţi de acesta. Mai mult
> decât atât, Corneliu Zelea Codreanu a fost botezat de A.
> C. Cuza. Tânărul Corneliu Zelea Codreanu a citit ca pe
> apă lucrările anti-semite ale naşului
> său.
> „Toate scrierile profesorului Cuza erau,
> nu o dată citite, ci de trei patru ori citite şi studiate.
> În special cursurile sale de economie politică
> ce tratau, de la înăltimea catedrei, în chip strălucit,
> chestiunea jidănească, chemând pe români la
> înţelegerea celei mai grave probleme prezente a lor, ne-au
> fost călăuză în fiecare moment în sforţările pentru
> cunoaşterea ei”, scria Corneliu Zelea Codreanu în
> ”Pentru legionari”. De altfel tânărul Codreanu a fost
> un veritabil ambasador al naţionaliştilor studenţimii
> ieşene care au militat la Cluj pentru numerus claussus. Mai
> mult decât atât, A.C. Cuza a arborat pentru prima dată
> svastica în România. Mai precis pe steagurile LANC
> apăruse în perioada interbelică, simbolul nazismului
> german.
> Profesorul ieşean avea o explicaţie cu
> totul aparte pentru prezenţa svasticii pe tricolorul
> românesc. ”Svastica este, în genere, semnul distinctiv
> al rasei arice si, în special, al ramurei Tracice, din care
> ne tragem prin daci (…) Cu vechimea ei, la noi, svastica
> este, dar, în primul rând, a noastră, românească, prin
> descendenţa din arii, tracii (…). Liga Apărării
> Nationale Crestine a luat ca semn al ei svastica, pentru că
> este semnul de legătură a natiei românesti cu trecutul ei
> cel mai îndepărtat. Ca semn al păstrării noastre
> străvechi, svastica este simbol al vointei, pe care o
> afirmă L.A.N.C. de a ne păstra si pe viitor”, scria A.C.
> Cuza în ”Învăţătura lui Isus. Iudaismul şi teologia
> creştină”. După un succes cu LANC în anii 30, anii de
> exacerbare a ultranaţionalismului românesc, formaţiunea
> politică a lui A.C. Cuza fuzionează cu Partidul Naţional
> Agrar şi, în cele din urmă, fostul lider antisemit ajunge
> la finalul carierei sale politice. La 6 aprilie 1945, odată
> cu venirea comuniştilor la putere, A. C. Cuza este arestat
> la Sibiu. Moare 1949.
>
>
>
>
> Paradoxurile lui A. C.
> Cuza
>
> Mărturiile vremii arată totuşi că exista
> o discrepanţă între mesajul lui A. C. Cuza şi
> manifestările sale din viaţa privată. De exemplu, în
> public susţinea românismul şi era un adept al
> naţionalismului, dar în privat folosea doar limba
> franceză. Mai mult decât atât, deşi în public era un
> antisemit declarat, în particular trata cu mult respect
> interlocutorii evrei, de exemplu. ”Naţionalist înfocat,
> xenofob ireductibil, nu putea discuta decât pe
> franţuzeşte şi cum te prindea: ”Mais mon cher,
> c’est pas possible!”. Româneasca era pentru tribună,
> în cabinetul său de lucru domnea franţuzeasca, pe care o
> ducea cu dânsul, oriunde mergea. În public mânca câte un
> jidan la fiecare sfert de ceas, în particular n-ar fi fost
> în stare să vorbească unui ovrei fără cea mai
> desăvârşită politeţe”, preciza Constantin
> Argetoianu